Ascultă Radio București FM Live

Peste 1000 de camere de supraveghere în Sectorul 3!

Articol de Mircea Apostolescu, 17 august 2021, 13:26

Până la finele acestui an, peste 1000 de camere de supraveghere vor fi instalate în Sectorul 3. În programul demarat la finele anului 2018, au fost instalate deja 550 dintre cele 1098 de camere de supraveghere. Camerele montate acoperă circa 70% dintre zonele ce urmează a fi monitorizate.

Valoarea totală a proiectului este de circa 24 de milioane de lei, a declarat pentru București FM Wan Pompiliu Buzdugă, șeful Direcției de Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană din cadrul Primărie Sectorului 3.

Zonele ce vor fi monitorizate de către camerele ce pot înregistra chiar şi pe timp de noapte au fost stabilite de către Poliția Locală, pe baza sesizărilor primite de la cetățeni în legătură cu săvârșirea de fapte de natură contravenţională sau penală, precum: depozitarea ilegală de deşeuri, consumul de băuturi alcoolice sau substanţe interzise pe domeniul public, actele de violenţă, dar şi neregulile din trafic.

Sursa foto: Robert Negoita/facebook

„Zonele au fost stabilite de către Poliția Locală, ținând cont de apelurile telefonice primite de la cetățeni, acolo unde erau zone răufamate, zone unde se adunau diverse persoane să facă acte de vandalism, ori foloseau zonele respective pentru a consuma băuturi alcoolice sau pentru a se injecta, din păcate. Mai sunt zonele pe care unitățile de învățământ le-au solicitat ținând cont de faptul că erau tâlhăriți copiii”, a explicat Buzdugă.

Au mai fost și vor mai fi instalate, de asemenea, camere de supraveghere în parcuri, la locurile de joacă pentru copii, în zonele unde se depozitau ilegal deșeuri pe domeniul public și în zonele piețelor.

Camerele de supraveghere sunt monitorizate non-stop de către Dispeceratul Poliţiei Locale Sector 3. În funcție de natura și gravitatea faptelor, sunt trimise la fața locului echipajele Poliției Locale sau este alertată Poliția Națională.

Imaginile camerelor, stocate timp de 21 de zile, pot folosi și pentru identificarea contravenienților sau a infractorilor și privarea faptelor, la solicitarea organelor competente.

„Noi am mers pe ideea de prevenție, dar și să ajutăm Poliția Locală Sector 3 și Poliția Națională să identifice mult mai ușor răufăcătorii”, mai spune șeful Dezvoltării Durabile de la Primăria Sectorului 3.

Job bun și bine plătit. Mesaj sigur sau fraudă online
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 17:32

Job bun și bine plătit. Mesaj sigur sau fraudă online

În anul 2022, Alex Lungu a primit un mesaj care spunea: „Dacă vrei un job part-time între 5 și 200 de euro pe zi, scrie-ne pe WhatsApp la...

Job bun și bine plătit. Mesaj sigur sau fraudă online
Ciprian Ciucu, declarații după audierile la DNA: „Sunt nevinovat și voi colabora cu anchetatorii”
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 16:54

Ciprian Ciucu, declarații după audierile la DNA: „Sunt nevinovat și voi colabora cu anchetatorii”

Primarul Ciprian Ciucu a făcut primele declarații publice după ce a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un dosar...

Ciprian Ciucu, declarații după audierile la DNA: „Sunt nevinovat și voi colabora cu anchetatorii”
Noi investiții în educație aprobate de Consiliul Local Sector 1
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 16:47

Noi investiții în educație aprobate de Consiliul Local Sector 1

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de joi, mai multe proiecte care vizează sistemul de învățământ, de la suplimentarea...

Noi investiții în educație aprobate de Consiliul Local Sector 1
Războiul gunoiului continuă, în Sectorul 1
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 16:04

Războiul gunoiului continuă, în Sectorul 1

La inițiativa primarului George Tuță, Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, astăzi, cu 16 voturi “pentru” și 3...

Războiul gunoiului continuă, în Sectorul 1
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 15:40

Seniorii din Sectorul 1 sunt invitați la un tur ghidat gratuit la Art Safari New Museum

Locuitorii Sectorului 1 cu vârsta de peste 55 de ani pot participa sâmbătă la un tur ghidat gratuit organizat la Art Safari New Museum, în...

Seniorii din Sectorul 1 sunt invitați la un tur ghidat gratuit la Art Safari New Museum
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 14:30

„Bibliovacanța” revine în București. Activități gratuite pentru copii și adolescenți, până la finalul verii

Biblioteca Metropolitană București dă startul unei noi ediții a programului „Bibliovacanța”, dedicat copiilor și adolescenților din...

„Bibliovacanța” revine în București. Activități gratuite pentru copii și adolescenți, până la finalul verii
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 14:01

„#bloodfluencer Marathon 2026” a marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge prin alergare și promovarea donării de sânge

Cea de-a șasea ediție a #bloodfluencer Marathon a avut loc sâmbătă, 13 iunie 2026, în localitatea Dejani, comuna Recea, județul Brașov,...

„#bloodfluencer Marathon 2026” a marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge prin alergare și promovarea donării de sânge
Actualitate joi, 18 iunie 2026, 12:20

VIDEO| “Picnic de Sânziene” revine la Muzeul Dr. Nicolae Minovici

Grădina Muzeului Dr. Nicolae Minovici se transformă, pe 20 și 21 iunie, într-un spațiu dedicat comunității, artei și timpului petrecut în...

VIDEO| “Picnic de Sânziene” revine la Muzeul Dr. Nicolae Minovici