Peste 1.400 de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină de la UMF ”Carol Davila” vor depune miercuri jurământul
Peste 1.400 de absolvenţi ai promoţiei 2020 - 2026 ai Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti vor depune miercuri, pe Arena Naţională, Jurământul lui Hipocrate.
Articol de bucurestifm, 22 septembrie 2026, 18:14
Ceremonia începe la ora 14:00.
„După anii de studiu şi formare, o nouă generaţie ajunge în faţa unui moment cu o puternică semnificaţie profesională şi umană. (…) În faţa profesorilor, familiilor şi colegilor, cei peste 1.400 de absolvenţi vor rosti cuvintele unui jurământ care vorbeşte despre responsabilitate, respect pentru profesie şi pentru pacient, integritate şi valorile care trebuie să însoţească actul medical”, au informat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.
La ceremonie vor participa Cătălin Cîrstoiu – decanul Facultăţii de Medicină, Viorel Jinga – rectorul Universităţii ‘Carol Davila’, Dragoş Vinereanu – preşedintele Senatului Universităţii ”Carol Davila”, Cătălina Poiană – preşedintele Colegiului Medicilor din România.