Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică şi alte evenimente, online şi offline, de astăzi, 11 august

Cinema, Muzică şi alte evenimente, online şi offline, de astăzi, 11 august

Articol de , 11 august 2020, 11:21

CINEMA

* La Grădina cu Filme a Creart (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7), de la ora 21:00, în cadrul programului Seara Filmului de Dans rulează documentarul „Tanzträume / Dancing Dreams  – Pina Bausch!” de Anne Linsel, un tribut impresionant adus acestei imense personalităţi artistice, ce pune în lumină atât dragostea coregrafei faţă de oameni, cât şi încercările vârstei. Filmul documentează repetiţiile de la Wuppertal Dance Theatre cu un an înainte de moartea Pinei Bausch pentru spectacolul de teatru-dans „Kontakthof” în care a fost implicată o trupă de adolescenţi. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* La Cinema Drive in din Militari Shopping (Bd. Iuliu Maniu, nr. 560A), de la ora 21:30 este proiectat filmul de acţiune „Tomb Raider Începutul”, reboot regizat de Roar Uthaug pentru celebra serie ce are ca personaj principal pe Lara Croft, fiica independentă a unui aventurier foarte excentric interpretată acum de Alicia Vikander, care promite să fie un cocktail ameţitor de aventură şi mister ce-i poate satisface pe fanii popularei francize de jocuri video. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* Până pe 1 septembrie grădina Rezidenţei Scena9 (Str. I. L. Caragiale, nr. 32) găzduieşte proiecţiile experimentului audiovizual Possible Sounds of Early Cinema, ce are ca obiectiv prezentarea unor titluri de referinţă ale filmului românesc presonor, însoţită live de compoziţii realizate de artişti activi pe scena muzicii experimentale contemporane. Deseară, de la ora 21:30, sunt prezentate cele 49 minute păstrate din drama „Leiba Zibal”, regizată în 1930 de Al. Ştefănescu şi Ion Niculescu-Brună, adaptare liberă – tributară narativ antisemitismului epocii, iar stilistic expresionismului german – după nuvela „O făclie de Paşte” de I. L. Caragiale. Coloana sonoră live este semnată de Miron Ghiu, care practică sonorităţi experimentale de peste 10 ani, atât singur cât şi ca membru al duo-ului de ambient/ drone/ noise, Nava Spaţială.

* Până pe 16 august, Cinema Arta din Cluj-Napoca postează 5 filme pe platforma Eventbook, de unde vă puteţi procura şi biletele necesare, valabile 24 de ore din momentul achiziţionării lor:

– comedia dramatică macedoneană câştigătoare a două premii la Berlinale 2019, desemnată de Parlamentul European câştigătoare a LUX Film Prize pe 2019 „Gospod postoi, imeto i’ e Petrunija / Dumnezeu există şi numele lui e Petrunija”, satiră balcanică feministă de Teona Strugar Mitevska despre emanciparea femeii şi câştigarea controlului asupra propriei vieţi într-o societate patriarhală;

– drama de propagandă gay „Matthias & Maxime”, de şi cu Xavier Dolan;

– „Pajaros de verano / Păsări călătoare”, dramă realizată de Cristina Gallego şi Ciro Guerra, a cărei acţiune se petrece în Nordul Columbiei, între anii 1960 şi 1980, când se nasc primele carteluri de droguri şi sunt abandonate ritualurile şi credinţele după care tribul Wayuu trăia, membrii acestuia închinându-se noilor zei: lăcomia şi crima;

– drama „Todos lo saben / Toată lumea ştie”, realizată de cineastul iranian Asghar Farhadi, ce îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz, Javier Bardem şi Ricardo Darín şi spune povestea Laurei, care călătoreşte împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia, evenimente neaşteptate transformând, însă, această revedere într-o criză ce scoate la suprafaţă un trecut al familiei cunoscut de toţi, dar despre care nimeni nu vorbeşte;

– „La Pazza Gioia / Nebune de fericire”, comedie dramatică realizată de Paolo Virzì, cu Valeria Bruni Tedeschi şi Micaela Ramazzotti care interpretează două femei paciente la Villa Biondi, o clinică psihiatrică progresivă, dar sigură din Toscana.

MUZICĂ

* De astăzi, până joi 13 august la terasa Quantic Club (Şos. Grozăveşti, nr. 82) se desfăşoară BabaRock Fest. În prima seară, după ora 18:00, cântă formaţiile: Celelalte Cuvinte şi Compact.

* La terasa Berăriei H, de la ora 20:45 puteţi asculta celebrul Jazz Trio format din Puiu Pascu, Virgil Popescu şi Titi Herescu.

* Seria de concerte online intitulată Healing Ragas propusă de Centrul Cultural Rabindranath Tagore continuă cu cel de muzică clasică indiană interpretată de Satyendra Singh Solanki – santur şi Ramendra Singh Solanki  – tabla, ce poate fi urmărit până pe 13 august. Cumpărând un bilet de aici veţi primi pe email un link de acces la pagina concertului. Pentru a accesa link-ul e nevoie să fiţi logat pe site cu acelaşi cont folosit pentru cumpărarea biletului.

ALTE EVENIMENTE

* Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu difuzează deseară gratuit pe site-ul, pagina de Facebook şi canalul de Youtube ale instituţiei:

– de la ora 19:00, în secţiunea spectacole lectură „Virgil Flonda”, partea I din „Dansul Delhi”, de Ivan Vîrîpaev, în coordonarea regizorului Bogdan Sărătea şi interpretarea actorilor Veronica Arizancu, Gabriela Neagu, Ştefan Tunsoiu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Ioana Cosma;

– în cadrul seriei de întâlniri online cu actorii săi Actori.SB.Online – Daruri teatrale, de la ora 21:00, „Amintiri cicatrizate”, texte din Mihai Eminescu, George Coşbuc, Nichita Stănescu, Ion Creangă şi poezii populare, citite de Cristina Ragos, iar de la ora 21:30, actriţa Secţiei Germane Emőke Boldizsár interpretează monologul Lady Macbeth de William Shakespeare.

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 14:58

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot beneficia, în perioada 10-15 august, de consultații și evaluări medicale gratuite în cadrul...

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Actualitate luni, 10 august 2026, 13:26

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade

Vremea se menține călduroasă în București în următoarele zile, iar temperaturile vor crește până la 36 de grade Celsius. Disconfortul...

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
Actualitate luni, 10 august 2026, 12:13

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB

Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă, din cauza unor avarii ce pot surveni, în orice moment, la CET-urile Electrocentrale...

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 11:15

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare

Alina Costache, psiholog clinician și psihoterapeut ne propune o călătorie prin interiorul nostru, pe traseul nervului vag. Cum reacționăm la...

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:48

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care se află sau intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană că...

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:04

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară

Locuitorii Sectorului 6 pot folosi, pe durata întregii vacanțe de vară, terenurile de sport amenajate în curțile unităților de...

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară
Actualitate luni, 10 august 2026, 08:50

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!

Probele scrise ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului încep astăzi, cu testarea la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat...

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!
Actualitate duminică, 9 august 2026, 18:24

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală

Luni, în Capitală, vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi mai mult senin,...

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală