Ascultă Radio București FM Live

Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 27 iunie

Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 27 iunie

Articol de , 27 iunie 2019, 12:24 / actualizat: 27 iunie 2019, 17:03

CINEMA

* Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) are astăzi în program cinci proiecţii în trei locaţii.

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului rulează:

– de la ora 18:00, „Spre casă”, dramă participantă în competiţie realizată de Nariman Aliev, ce urmăreşte drumul pe care un bărbat dintr-o familie de tătari din Crimeea îl face alături de fiul său pentru a transporta de la Kiev cadavrul unui alt fiu pe care vrea să îl îngroape în locurile natale;

– de la ora 20:00, în secţiunea Panorama, drama „Synonyms / Synonymes / Sinonime” realizată de Nadav Lapid şi distinsă anul acesta cu Ursul de Aur la Berlinale, ce prezintă provocările unui imigrant de a-şi face o viaţă nouă la Paris, dorind să rupă legăturile cu ţara sa de origine şi făcând tot ce se poate pentru a fi adoptat de noua societate.

˟ La Cinema Elvira Popescu sunt proiectate încă două dintre filmele secţiunii competiţionale:

– de la ora 18:00, „Asako I & II”, dramă romantică în regia lui Ryûsuke Hamaguchi, al cărei personaj titular locuieşte în Osaka unde se îndrăgosteşte de Baku, un spirit atât de liber că dispare brusc; doi ani mai târziu, Asako locuieşte în Tokyo şi îl întâlneşte pe Ryohei, care arată la fel ca Baku, doar că are o personalitate complet diferită;

– de la ora 20:30, „Piranhas / La paranza dei bambini”, dramă realizată de Claudio Giovannesi despre o bandă de adolescenţi care bântuie pe străzile din Napoli înarmaţi cu pistoale şi puşti AK-47 pentru a îndeplini ordinele şefilor mafiei.

˟ La Grădina cu Filme a Creart, de la ora 21:00, în secţiunea Focus Vivi Drăgan Vasile şi Cristian Niculescu, este proiectat filmul lui Titus Muntean „Caravana cinematografică” având în distribuţie pe Mircea Diaconu, Dorian Boguţă, Iulia Lumânare. Proiecţia este urmată de o discuţie cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi cu scenograful Cristian Niculescu.

* La Cinemateca Eforie, astăzi au loc două proiecţii mai speciale:

– de la ora 18:00, în medalionul Meryl Streep – 70 de ani (22 iunie), „The Hours / Orele”, dramă regizată în 2002 de Stephen Daldry, în care mai joacă Nicole Kidman şi Julianne Moore;

– de la ora 20:00, în ciclul Seara de Oscar, „Dead End / Periferie”, dramă regizată în 1937 de William Wyler, cu: Sylvia Sidney, Joel McCrea, Humphrey Bogart.

* Festivalul de Film „Lumi comuniste pe ecran: Dincolo de alb şi negru” se încheie astăzi, la Cinemateca Union având loc ultimele două proiecţii astfel:

– de la ora 19:00, scurtmetrajul „Monangambeee”, coproducţie Algeria-Angola, 1968, regizată de Sarah Maldoror;

– de la ora 19:40, „Cuba, o odisee africană”, documentar franco-britanic regizat în 2007 de Jihan El Tahri.

* La Spaţiul Public European (Str. Vasile Lascăr, nr. 31), în cadrul programului JOIA de film, de la ora 19:00 rulează filmul lui Ken Loach premiat cu Palme d’Or şi BAFTA „I, Daniel Blake / Eu, Daniel Blake”, o frumoasă poveste despre solidaritate şi fraternitate în faţa birocraţiei distrugătoare de vieţi.

* Tot de la ora 19:00, în cadrul programului Joia la film, la Institutul Italian de Cultură (Aleea Alexandru, nr. 41) este proiectată comedia „La notte prima degli esami – oggi / Noaptea dinaintea examenului” de Fausto Brizzi ce prezintă povestea lui Luca Molinari, licean în ultimul an de studii interpretat de Nicolas Vaporidis, care crede că nu poate să treacă examenul de Bacalaureat, mai ales că e şi îndrăgostit.

MUZICĂ

* Templul Coral (Str. Sf. Vineri, nr. 9 – 11) găzduieşte, de la ora 18:00, concertul cameral „Mari compozitori evrei – Salomon Jadassohn. Pod peste timp” dirijat de maestrul Vincent Grüger şi susţinut de unii dintre cei mai buni instrumentişti din România, reuniţi în „Camerata Elite”.

* Capodoperele „Rhapsody in Blue” pentru pian şi orchestră, de George Gershwin, şi „Carmina Burana”, cantata scenică de Carl Orff, fac parte din programul concertelor de astăzi şi mâine cu care se închide stagiunea simfonică aniversară 2018-2019 a Filarmonicii „George Enescu”. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii sunt dirijate, de la ora 19:00, la Ateneul Român, de maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, iar soliştii serii sunt: pianistul Daniel Goiţi, soprana Veronica Anuşca, tenorul Valentin Racoveanu şi baritonul Valentin Vasiliu. Participă: Corul de Copii Radio.

* Concertul susţinut de The Mono Jacks, după ora 18:00 în Expirat Halele Carol în seria Backyard Acoustic Season 2019 este sold out.

* Trupa Sarmalele Reci susţine un concert acustic în grădina de vară a Quantic Club, de la ora 19:30.

* Trupa americană de heavy metal Disturbed dă un concert în premieră în România, la Arenele Romane, unde, în deschidere cântă trupele TRANK (de la ora 19:30) şi Falls Has Come (de la ora 20:30).

* ZMEI3, grupul muzical româno-german care a creat la Berlin noul stil muzical Rough Romanian Soul, dă concert în Eden Club (Calea Victoriei, nr. 107), începând cu ora 20:00.

* The Fool (Calea Victoriei, nr. 118) încheie sezonul cu un concert Smiley pe măsură, de la ora 22:00, şi un after-party.

* „Fado de Portugal” se intitulează concertul dat de Ambra, tot de la ora 22:00, în Ceainăria GreenTea (Str. Dr. Burghelea, nr. 24).

* Les Elephants Bizarres cântă, de la ora 22:00, la terasa Berăriei H.

* În Control Club, muzica este asigurată astă-seară de Piftek & Zada @ Cocodubs 2 (de la ora 22:00) şi Sublee, Cosmjn, Los Bastoneros (de la ora 23:00).

UNIJobs aduce 32 de angajatori și instituții publice față în față cu studenții, pe 13 și 14 noiembrie
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 10:12

UNIJobs aduce 32 de angajatori și instituții publice față în față cu studenții, pe 13 și 14 noiembrie

Uniunea Studenților din România (UNI) organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie, prima ediție a UNIJobs, un târg de cariere dedicat...

UNIJobs aduce 32 de angajatori și instituții publice față în față cu studenții, pe 13 și 14 noiembrie
Arhitectura supraviețuirii: Cum inovează studenții din Austria și Ucraina în expoziția “Design in Wartime”
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 09:26

Arhitectura supraviețuirii: Cum inovează studenții din Austria și Ucraina în expoziția “Design in Wartime”

Adăposturi pentru refugiați, design militar, instrumente de terapie prin artă și soluții pentru reconstrucție. Acestea sunt câteva dintre...

Arhitectura supraviețuirii: Cum inovează studenții din Austria și Ucraina în expoziția “Design in Wartime”
CET Vest ar putea fi repornită în perioada 20 – 22 noiembrie
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 08:08

CET Vest ar putea fi repornită în perioada 20 – 22 noiembrie

CET Vest își va relua funcționarea normală în perioada 20 – 22 noiembrie, a estimat primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, după...

CET Vest ar putea fi repornită în perioada 20 – 22 noiembrie
Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie!
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 07:13

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie!

Joi, 12 noiembrie, și vineri, 13 noiembrie, Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie, pe strada Munteniei nr. 41-45, anunță...

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Piața 16 Februarie!
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:57

Spectacolul-lectură ”Scoateți o foaie de hârtie!” – premieră la TDR, pe 13 noiembrie

Teatrul Dramaturgilor Români prezintă vineri, 13 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala „Ion Băieșu”, premiera spectacolului-lectură...

Spectacolul-lectură ”Scoateți o foaie de hârtie!” – premieră la TDR, pe 13 noiembrie
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:42

,,Piatră Foarfecă Hârtie”, noul film al lui Adrian Sitaru, va intra în cinematografele din România

Cât de mult putem avea încredere în ceea ce vedem? Întrebarea stă la baza lungmetrajului „Piatră Foarfecă Hârtie”, cel mai recent film...

,,Piatră Foarfecă Hârtie”, noul film al lui Adrian Sitaru, va intra în cinematografele din România
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:34

Vremea continuă să se încălzească

Joi, vremea va continua să se încălzească, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Astăzi, cerul va avea înnorări temporare, iar...

Vremea continuă să se încălzească
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:25

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi reconectată joi şi va atinge vineri puterea nominală

Conducerea Nuclearelectrica a făcut miercuri o informare la reuniunea Comandamentului Energetic, în format mixt, la sediul Dispecerului Energetic...

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi reconectată joi şi va atinge vineri puterea nominală