Bine de citit: Oceanul de la capătul aleii / Anansi Boys
Articol de razvanursuleanu, 8 ianuarie 2019, 11:17
Oceanul de la capătul aleii
Pagină după pagină, am avut același sentiment, acela că am mai fost aici, doar că de data asta lucrurile se întâmplă undeva în apropiere, dincolo de un gard sau… la capătul aleii. 
Să ne înțelegem, “Oceanul de la capătul aleii” mi-a plăcut, romanul lui Neil Gaiman nefiind vreun soi de satelit care încearcă să beneficieze de strălucirea planetei numite “Zei Americani”. Dar se simte că “s-a molipsit” puțin. M-a deranjat acest lucru? Nu.
“Adulții urmează trasee. Copiii explorează.” Și dacă pentru mine, cititorul copil și adult în același timp (Gaiman are această abilitate uluitoare, reușește mereu să fie mic/mare în tot ceea ce scrie, iar cititorul se contaminează imediat) s-a întâmplat să explorez un drum pe care am avut sentimentul că am mai mers, aflați că am fost foarte mulțumit de această călătorie. Mai ales că, vorba aia (tot a autorului), “m-am întins pe pat și m-am cufundat în lectură. Îmi plăcea. Cărțile erau mai sigure decât oamenii, oricum.”
Nota acordată romanului – 9.3
Anansi Boys
Diferența dintre cele două locuri în care a scris Neil Gaiman se simte și în carte. Sunt câteva momente în care “umorul de Florida” nu prea se împletește în cuvinte cu verdele Irlandei.
Și cred că ar fi fost un roman de 10, dacă oricare dintre cei doi băieți ai zeului Anansi ar fi avut forța lui Shadow din “Zei Americani”. Și nu mă refer aici la vreo putere zeiască, ci la imaginea complexă, la amploarea pe care o are personajul din “Zei Americani”. Fat Charlie și Spider, și ei feciori de zeu la fel ca Shadow, dar cu un pas literar în urmă. Un pas destul de mare.
Nota acordată romanului : 9,8
