Ascultă Radio București FM Live

Angela Merkel doreşte să îşi ducă la final actualul mandat de cancelar

Angela Merkel doreşte să îşi ducă la final actualul mandat de cancelar

Articol de Stefania Grigore, 29 octombrie 2018, 14:26

Angela Merkel i-a anunţat luni pe colegii săi din conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) că doreşte să îşi ducă la capăt, până în 2021, mandatul de cancelar al Germaniei, informează dpa şi Reuters.

Merkel, 64 de ani, a precizat că nu va mai candida pentru un loc în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german) după încheierea actualului său mandat şi nici nu este interesată de ocuparea unei funcţii la nivelul Uniunii Europene la Bruxelles.

Surse din CDU au informat luni dimineaţă că Angela Merkel va renunţa în luna decembrie la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

”Ea nu va mai reprezenta preşedinţia partidului”, a indicat un responsabil al CDU, sub acoperirea anonimatului, confirmând astfel o informaţie apărută în ediţiile online ale publicaţiilor Der Spiegel şi Handelsblatt.

Angela Merkel conduce CDU începând din anul 2000, iar renunţarea sa la acest rol ar urma să declanşeze o cursă internă în partid pentru desemnarea persoanei care îi va succeda în funcţia de cancelar al Germaniei. Favorită pentru preşedinţia CDU pare a fi Annegret Kramp-Karrenbauer, care în prezent deţine funcţia de secretar general al partidului.

De asemenea, Friedrich Merz, fost lider al grupului parlamentar conservator din Bundestag, a declarat că va candida la preşedinţia CDU, potrivit unor surse citate de dpa.

“Marea coaliţie” formată din blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) şi Partidul Social-Democrat (SPD) a suferit duminică o înfrângere grea în alegerile regionale din landul Hessa.

Dificilă de realizat în luna martie, coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a traversat mai multe crize în ultimele luni, în principal din cauza unei rebeliuni a componentei sale aflate mai la dreapta, partidul bavarez CSU al ministrului de interne german, Horst Seehofer. Acesta a încercat să-i impună cancelarului o înăsprire a politicii în materie de migraţie după venirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016 în Germania şi în contextul ascensiunii extremei drepte germane, notează AFP.

Slăbirea poziţiei Angelei Merkel pe plan intern i-ar putea limita capacitatea de lider la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care blocul comunitar traversează o perioadă turbulentă marcată de Brexit şi de criza bugetară din Italia, dar şi în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019.

Vremea se menține caldă în Capitală
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:00

Vremea se menține caldă în Capitală

La noapte, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de...

Vremea se menține caldă în Capitală
Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:43

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei

Lucrările de igienizare a Pasajului Unirii vor fi realizate de societatea Totul Verde, în ambele nopţi, în intervalul orar 23:00 – 05:00....

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:19

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație

Membrii Consiliului de Administraţie al SRR au fost avizaţi, în această dimineață, de către comisiile reunite de cultură ale Camerei...

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:37

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026

Temperaturi tot mai ridicate, secetă, furtuni severe și riscuri pentru sănătate. Raportul „Starea Climei 2026” arată cât de mult ne...

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:00

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești

Un proiect pilot finanțat de Comisia Europeană va folosi apa pluvială colectată de pe acoperișul centrului comercial Sun Plaza pentru refacerea...

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 15:29

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa

Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti a decis, având în vedere şi întrevederea cu reprezentanţii Ministerului Culturii,...

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 14:02

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 va finanța, începând cu 1 noiembrie, serviciile de stomatologie oferite în cadrul clinicii Spitalului Universitar, pentru...

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 13:48

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit

Un accident în lanț în care au fost implicate aproximativ 50 de autoturisme și camioane s-a produs marți dimineață (10 noiembrie a.c.) pe...

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit