Ascultă Radio București FM Live

Trei zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai

Trei zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai

Articol de , 6 decembrie 2017, 10:00

În România urmează să fie decretate trei zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, pe 14, 15 şi 16 decembrie.

Potrivit unor surse oficiale, guvernul va aproba în şedinţa de astăzi o hotărâre în acest sens. Aseară a avut loc o întâlnire la Guvern, la care au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii guvernamentale şi cei ai Casei Regale.

La întâlnire a fost discutat modul de implicare a instituţiilor statului în organizarea funeraliilor naţionale în memoria fostului suveran al României. Guvernul a anunţat și că va sprijini organizarea funeraliilor. Detaliile şi calendarul acestora vor fi stabilite cu reprezentanţii familiei regale.

După ce va ajunge în ţară, trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleş, unde drapelul a fost deja coborât în bernă. Apoi, pentru două zile, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale fostului monarh se va afla în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei din Bucureşti.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înhumarea la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, precizează un comunicat al Casei Regale

Trotinetele electrice interzise în parcurile Primariei Sectorului 1!
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 20:08

Trotinetele electrice interzise în parcurile Primariei Sectorului 1!

Trotinetele electrice, vor fi interzise în parcurile și locurile de joacă din Sectorul 1! Astăzi, Consiliul Local al Sectorui 1, a adoptat un nou...

Trotinetele electrice interzise în parcurile Primariei Sectorului 1!
ANMDMR: Actualizare privind disponibilitatea vaccinului antirabic VERORAB
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 20:00

ANMDMR: Actualizare privind disponibilitatea vaccinului antirabic VERORAB

ANMDMR: Actualizare privind disponibilitatea vaccinului antirabic VERORAB. În continuarea informării de presă publicate de Agenţia Naţională a...

ANMDMR: Actualizare privind disponibilitatea vaccinului antirabic VERORAB
Sector 6: Perdele de apă şi puncte de prim ajutor pe perioada caniculei
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 19:53

Sector 6: Perdele de apă şi puncte de prim ajutor pe perioada caniculei

Sector 6: Perdele de apă şi puncte de prim ajutor pe perioada caniculei, transmit Reprezentanţii Primăriei. Unsprezece sisteme de răcorire şi...

Sector 6: Perdele de apă şi puncte de prim ajutor pe perioada caniculei
Continuă seria nopților tropicale, în Capitală
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 18:16

Continuă seria nopților tropicale, în Capitală

Joi, Valul de căldură va fi în continuare intens, va fi caniculă, disconfortul termic se va menține accentuat. Cerul va fi variabil, cu...

Continuă seria nopților tropicale, în Capitală
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 17:24

Primăria Sectorului 1 anunță că va simplifica procedurile de succesiune

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de miercuri, încheierea unui protocol de colaborare cu protocol de colaborareprotocol de...

Primăria Sectorului 1 anunță că va simplifica procedurile de succesiune
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 17:00

Se va dărâma Hala “Domenii”?!

Se va dărâma Hala “Domenii”?! Primăria Sectorului 1 își dorește piețe agroalimentare de nivel internațional, cu hale noi, în...

Se va dărâma Hala “Domenii”?!
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 16:36

Program after-school, în Sectorul 1!

Program after-school, in Sectorul 1! Elevii din școlile de stat din Sectorul 1 vor putea beneficia, începând cu anul școlar 2026-2027, de...

Program after-school, în Sectorul 1!
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 16:33

Artiști și spectatori, împreună sub același cer, la Amfiteatru TNB

Actorul Lari Giorgescu a fost invitatul emisiunii Spectacol@Bucuresti.Ro, În luna august petrecem ”Nopți de vară, sus, pe teatru” la Teatrul...

Artiști și spectatori, împreună sub același cer, la Amfiteatru TNB