Ascultă Radio București FM Live

Ministrul Muncii a prezentat proiectul legii salarizării unitare

Ministrul Muncii a prezentat proiectul legii salarizării unitare
Foto: Sursa foto: Jurnalul National

Articol de Sabina Lapadatescu, 6 aprilie 2017, 23:00

Proiectul legii salarizării unitare a fost semnat şi asumat politic de liderii coaliţiei de guvernare.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus că principiul egalităţii stă la baza legii salarizării unitare. Ea a precizat că salariile au fost stabilite pe grile, venitul preşedintelui României fiind cel mai mare.

”Cred că este mulţumitor pentru absolut toată lumea că raportul este de 1 la 12. Principiile care au stat la baza acestei legi sunt principiul egalităţii, în sensul că toate drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţă a legii, principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală în cadul aceluiaşi domeniu şi, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale şi principiul sustenabilităţii financiare. Pentru acest ultim principiu a trebuit să lucrăm împreună şi cu Ministerul de Finanţe.

Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade, trepte şi gradaţii. Gradaţiile se acordă în procent de 7,5% pentru gradaţia I de la 3 la 5 ani, 5% pentru gradaţia II de la 5 la 10 ani, pentru gradaţia III între 10 şi 15 ani procentul este de 5%, gradaţia IV de la 15 la 20 de ani procentul de 2,5%, iar gradaţia V peste 20 de ani, de asemenea, procentul este de 2,5%”, a spus ministrul Muncii.

”În ceea ce priveşte aplicarea legii care cred că este cel mai important articol din această lege, de când vor intra în plată salarile, vreau să vă informez că la data de 1 iulie 2017 se acordă următoarele creşteri salariale: soldele de funcţie ale personalului militar se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna martie 2017. Salariile de funcţie ale poliţiştilor se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna martie 2017. Salariile de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei locale de asemenea intră în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi după voi face şi o precizare, şi anume cum se vor stabili aceste salarii. În data de 1 ianuarie 2018, sunt următoarele creşteri salariale: medicii şi asistentele care intră cu toată creşterea, ceea ce veţi vedea în lege că ar trebui să ajungă la anul 2022 de fapt va intra în plată chiar cu 1 ianuarie 2018, însă ei nu vor mai creşte deloc până în 2022. Salariile de bază pentru personalul didactic din învăţământ se majorează cu 50% faţă de nivelul decembrie 2017. Salariile de bază, soldele de funcţie, salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare ale personalului salarial potrivit prezentei legi se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017. Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. În situaţia în care la data intrării în vigoare a prezentei legi salariile de bază, soldele de funcţie ş.a.m.d. de încadrare sunt mai mari decât cele prevăzute în anexele din prezenta lege pentru anul 2022 sau devin ulterior ca urmare a majorărilor, se acordă cele prevăzute pentru anul 2022. Vă spuneam că ajungem la administraţia publică locală, în rest nu sunt diferenţe foarte mari. La învăţământ le-am păstrat aceleaşi sporuri, la sănătate la fel, la poliţie la fel, a fost o diferenţă în care i-am reglat cu sănătatea aşa cum au cerut sindicatele din apărare şi ordine publică, în justiţie la fel s-au păstrat acelaşi sporuri, în cultură la fel, diferenţa aşa cum v-am spus e plafonarea de 30%, însă ce este dacă vreţi cu adevărat diferit în această lege este raportarea la administraţia publică locală. La finalul acestei legi există o anexă cu funcţiile de demnitate publică”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:00

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională

Volumul “Protocols. Manual de utilizare a corpului uman”, semnat de neurologul și profesorul de la Stanford Andrew D. Huberman, va fi...

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:44

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului

România găzduiește, în perioada 3–7 august, pentru prima dată în Europa de Est, Congresul Mondial de Studii Siriace și Conferința...

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:42

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului

Prima etapă a unui amplu proces de reabilitare a Parcului “Herăstrău”, aceea a punerii în siguranță a malului de lac, se află,...

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului
Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:13

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că operațiunea de detonare controlată desfășurată pentru creșterea debitului brațului...

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:00

VIDEO| Cum ne transformă traumele

Cât din povestea pe care o trăim astăzi ne aparține cu adevărat? Și cât reprezintă ecoul unor experiențe, drame de familie, alegeri și...

VIDEO| Cum ne transformă traumele
Actualitate luni, 3 august 2026, 11:55

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit informarea de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, avertizarea fiind...

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa
Actualitate luni, 3 august 2026, 10:35

Ministerul Sănătății activează planul pentru zilele de caniculă

Ministerul Sănătății a activat, luni, planurile de măsuri pentru perioada cu temperaturi extreme, solicitând direcțiilor de sănătate...

Ministerul Sănătății activează planul pentru zilele de caniculă
Actualitate luni, 3 august 2026, 07:39

România, pe primul loc în clasamentul pe medalii, la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese!

România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia, pe primul loc în clasamentul pe medalii, anunță Federația Română de...

România, pe primul loc în clasamentul pe medalii, la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese!