Ascultă Radio București FM Live

Dezbatere publică privind grațiere și modificarea Codurilor Penale, la ministerul Justiției

Dezbatere publică privind grațiere și modificarea Codurilor Penale, la ministerul Justiției
Foto: Foto: Radu Sofran

Articol de Stefania Grigore, 30 ianuarie 2017, 11:25

La ministerul Justiţiei a început dezbaterea publică pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, la care vor participa aproximativ 200 de persoane.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că reprezentanții presei vor avea acces la dezbatere de astăzi, inclusiv cei care nu s-au înscris pentru participare.
Proiectul de ordonanță prevede, printre altele, că sunt grațiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, dar de grațiere nu beneficiază recidiviștii și cei care au comis o serie de infracțiuni prevăzute de Codul Penal sau de legi speciale.

Proiectul menționează, printre altele, că abuzul în serviciu va fi considerat infracțiune doar în cazul producerii unei pagube de peste 200.000 de lei, iar limita maximă a pedepsei se reduce de la 7 la 3 ani de închisoare.

Amintim că, ieri, în București și în alte orașe din țară și din diaspora, au avut loc proteste față de intenția Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal.

Alertă pe două roţi: 24 de răniţi grav în doar opt luni în Bucureşti
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 11:52

Alertă pe două roţi: 24 de răniţi grav în doar opt luni în Bucureşti

Alertă pe două roţi: 24 de răniţi grav în doar opt luni în Bucureşti. În primele 8 luni ale acestui an, în Capitală s-au înregistrat 24...

Alertă pe două roţi: 24 de răniţi grav în doar opt luni în Bucureşti
DJ 301 Tânganu- A2, la 60% stadiul de execuție !
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 10:51

DJ 301 Tânganu- A2, la 60% stadiul de execuție !

DJ 301 Tânganu- A2, la 60% stadiul de execuție! Lucrările la drumul județean 𝗗𝗝𝟯𝟬𝟭, tronsonul Tânganu Autostrada 𝗔𝟮 se...

DJ 301 Tânganu- A2, la 60% stadiul de execuție !
35 de artişti vizuali ai noii generaţii expun la MNŢR
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 10:43

35 de artişti vizuali ai noii generaţii expun la MNŢR

35 de artişti vizuali ai noii generaţii expun la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Fundaţia Regală Margareta a României, împreună cu...

35 de artişti vizuali ai noii generaţii expun la MNŢR
Lavanda Fest – de vineri până duminică, în Parcul IOR
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 10:07

Lavanda Fest – de vineri până duminică, în Parcul IOR

Lavanda Fest – de vineri până duminică, în Parcul IOR, unde peste 50 de producători, artizani şi branduri creative româneşti din...

Lavanda Fest – de vineri până duminică, în Parcul IOR
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 09:33

Oscarul Felin SofistiCAT revine în acest weekend la Sala Palatului

Oscarul Felin SofistiCAT revine în acest weekend la Sala Palatului pentru un nou eveniment dedicat pisicilor, familiilor şi comunităţii...

Oscarul Felin SofistiCAT revine în acest weekend la Sala Palatului
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 08:32

”Oameni, locuri și lucruri”, premieră la Teatrul Mic

Teatrul Mic anunță prima premieră a stagiunii 2026–2027, ”Oameni, locuri și lucruri” de Duncan Macmillan, în regia lui Radu Apostol, un...

”Oameni, locuri și lucruri”, premieră la Teatrul Mic
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 08:02

Pajiștea de Lectură, în Parcul Morarilor!

Pajiștea de Lectură aduce cititul în mijlocul comunității și transformă parcurile Sectorului 2 în spații de întâlnire, joacă și...

Pajiștea de Lectură, în Parcul Morarilor!
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 07:44

Continuă lucrările la Pasajul Basarab!

Continuă lucrările la Pasajul Basarab, transmite Primăria Capitalei. Potrivit Municipalității, lucrările se desfășoară atât pe timpul...

Continuă lucrările la Pasajul Basarab!