Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 17 noiembrie 2016, din Bucureşti

Cele mai interesante evenimente de astăzi, 17 noiembrie 2016, din Bucureşti

Articol de , 17 noiembrie 2016, 16:50

CINEMA

Programul de astă-seară al Festivalului KINOdiseea.
La Cinemateca Eforie, rulează, de la ora 19:00, „Les enfants de la chance / În voia sorţii”, dramă realizată de Malik Chibane despre Maurice Gutman, un băiat evreu care îşi rupe piciorul şi este adus la un spital din suburbiile Parisului, unde este ascuns de nazişti de către doctorul Daviel şi asistenta şefă, Véronique.
La Cinema Muzeul Ţăranului: de la ora 19:00 este proiectat „Numele meu este Emily”, debut al regizorului irlandez Simon Fitzmaurice ce prezintă drama unei adolescente rămasă fără părinţi care se lansează într-o călătorie aventuroasă alături de noul şi timidul ei coleg de şcoală Arden, din care vor învăţa multe despre viaţă, moarte şi renunţare.

În cadrul celei de-a III-a ediţii a UrbanEye Film Festival la Cinema „Elvira Popescu” au loc astăzi proiecţiile:
– de la ora 17:15, „AUTOPCITY”, un documentar investigativ ce explorează oraşul în derivă Chişinău, realizat de Ştefan Rusu, care va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri;
– de la ora 19:15, „H2Omx”, documentar de Jose Cohen şi Lorenzo Hagerman, ce explorează în profunzime adevărul incomod al crizei apei din Mexico City, deşi, în mod paradoxal, ploaia e un fenomen foarte întâlnit în acest mega-oraş;
– de la ora 21:30, „A Walnut Tree”, documentar pakistanez de Ammar Aziz despre viaţa într-o tabără de refugiaţi.

Centrul pentru Studii de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti organizează evenimentul „Urbanity Cinema”, ce cuprinde o serie de filme cu tematici urbane realizate de regizori români recunoscuţi internaţional şi proiectate de la ora 17:45, în Amfiteatrul Angelescu din strada Negru Vodă nr. 3.

KineDok prezintă:
– de la ora 19 la Spaţiul Public European, în cadrul programului „Joia de film”, documentarul „Jáma/Căminul meu”, de cehul Jiří Stejskal, o poveste despre o familie neobişnuită din Kiev care luptă împotriva injustiţiei imobiliare.
– de la ora 20:00 în Make a Point, „6 grade”, un road movie de polonezul Bartosz Dombrowski ce străbate locuri, stiluri de viaţă şi personaje diverse, inspirat din teoria conform căreia fiecare persoană din lume poate să fie accesată prin şase legături personale şi căutând un răspuns la întrebarea: „reuşim să ne apropiem unii de alţii în lumea de azi?”

În cadrul programului Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” „Joia de film”, de la ora 19:00 este proiectată acolo comedia „Belli Di papá”, de Guido Chiesa.

MUZICĂ

De azi începe cea de-a treia serie de evenimente a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2016 ce cuprinde şase concerte de înaltă ţinută. Primul se intitulează „The Birth of The Orchestra” şi este susţinut de Orchestra Barocă a Uniunii Europene deseară, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub conducerea Margaretei Faultless. Programul cuprinde lucrări compuse de: Corelli, Lully, Purcelle, Torelli, Vivaldi şi Muffat. Bucureşti FM este partener media al Festivalului.

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“ susţine, de la  ora 19:00 la Ateneul Român, primul concert al săptămânii dirijat de Boian Videnoff, fondatorul şi directorul artistic al Mannheimer Philharmoniker. În program: Uvertura „Coriolan” de Beethoven; Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski – solistă Plamena Mangova şi Simfonia nr. 3, în Fa major de Brahms. Concertul este penultima manifestare din a V-a ediţie a Serilor Lipatti.

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică contemporană „Meridian” este în plină desfăşurare. În programul de astăzi:
– în Aula Palatului Cantacuzino, la ora 16:30 este lansată cartea „Patru secole de lied” de  Grigore Constantinescu, lansare urmată de două recitaluri camerale susţinute de mezzosoprana Claudia Codreanu, pianista Diana Vodă şi violonistul Ladislau Csendes de la ora 17, iar de la ora 18:00 de cel dat de flautistul Matei Ioachimescu şi pianistul Alfredo Ovalles;
– la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică, de la ora 19:30 susţine un concert Ansamblul ARCHAEUS condus de Liviu Dănceanu.

„Dorul Basarabiei” se intitulează concertul de muzică populară susţinut, de la ora 19:00, la Sala Palatului de interpretul Ion Paladi împreună cu invitații săi speciali: Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Lupu şi Cornelia Rednic, Nicuşor Iordan, Andreea Voica, Lidia Bejenaru, Nicolae Ciubotaru, Ioana Căpraru, Olga Balan. Acompaniază Orchestra Naţională „Lăutarii” din Chişinău, condusă de Nicolae Botgros.

Jezebel, acompaniată de Alexandru Burcă la pian susţine concertul pe ritmuri sud-americane „Historia de un amor”, de la  ora 20:30 în Serendipity.

„Country Story” se intitulează  concertul Westroot de live bluegrass & country music ce începe de la ora 21:00, în Clubul Ţăranului.

Gheorghe Zamfir susţine un concert împreună cu trupa sa, în Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30.

SPECTACOLE

Festivalul „InLight”, de teatru cu actori neacreditaţi, prezintă spectacolul „Lovin’ Cehov”, de la ora 19:00, la Teatrul Unteatru.

Teatrul de Pică prezintă, de la ora 19:30, la Ceainăria ARTea, „Captiv în teatru”, prima premieră a stagiunii 2016-2017, un spectacol de Tudor Costin Sicomaş jucat de Antonio-Tadeusz Minca şi Gabriela Alexandru, cu Mihai Dunărinţu la vioară.

EVENIMENT

Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” organizează un eveniment cu prilejul „Zilei Internaţionale a Studenţilor”, de la ora 18:30, la Universitatea „Titu Maiorescu”. Participă artiştii: Damian Draghici (nai), Valentin Albeşteanu (vioară) şi Valentin Cucu (pian).

CARTE

În afara Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură 2016, iniţiat şi organizat de Radio România, ce se desfăşoară până Duminică 20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo, unde Bucureşti FM are propriul stand şi al cărui program complet îl puteţi găsi aici, astăzi mai au loc două lansări:

  • de la ora 17:30, la Sala New York a Hotelului Pullman, cea a volumului „Diamantul din şatră” de Nelu Sorin Stancu ;
  • de la ora 18:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, cea a cărţilor publicate în ultimii doi ani de Aurelia Grosu, o serie de volume adresate părinţilor, bunicilor, educatorilor, învăţătorilor şi nu numai.

CONFERINŢE, ÎNTÂLNIRI

Clubul Ţăranului găzduieşte, de la ora 18:00, un atelier introductiv în genealogie  intitulat „Călătorie în Ţara Amintirilor.

În ciclul Interferenţe culturale – România în „Marele Război” (1916 – 1917), Prof. univ. Petre Otu susţine expunerea cu tema „Vremea speranţelor. Bătălia trecătorilor”, de la ora 18:15, la Sala Ştefan cel Mare şi Sfânt a Cercului Militar Naţional.

Conferinţa „Periplu balcanic”, parte a seriei „Piaţa, loc simbolic al oraşului”, este susţinută de arhitectul şi profesorul Vasile Marcu, cu participarea arh. Mihai Stăncescu, de la ora 18:30, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Conferinţa are ca punct de pornire piaţa aşezării aromâne de la Băiasa (Vovousa) din Grecia, proiectată chiar de arhitectul Vasile Marcu, a cărui familie are origini în această aşezare.

De la ora 19:00, la Cafeneaua Cărtureşti Verona, scriitorul, jurnalistul şi cineastul Dan Alexe va dialoga cu Mihaela Dedeoglu despre literatură şi viaţă, cei doi răspunzând şi întrebărilor publicului.

meteo
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:32

PMB- Malurile Dâmboviţei, curăţate de voluntari, ADP şi asociaţia de mediu Act for Tomorrow

„Curăţăm malurile Dâmboviţei, alături de asociaţia de mediu Act for Tomorrow. Ieri, voluntarii au scos buruienile, au strâns gunoaiele, iar...

PMB- Malurile Dâmboviţei, curăţate de voluntari, ADP şi asociaţia de mediu Act for Tomorrow
Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:06

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă

”Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun,...

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Valul de căldură va persista în Capitală
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:02

Valul de căldură va persista în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade (noapte...

Valul de căldură va persista în Capitală
Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 17:28

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil

Până la finalizarea verificărilor, aceste serii aflate în depozitul producătorului, în lanţul de distribuţie şi în farmacii nu pot fi...

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:49

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei

De ce este nevoie de un spital veterinar social ? Potrivit fondatorului Asociației Sache, medicina veterinară este, în România, o profesie...

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:43

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul

Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă, în zona Universității din București, pentru instalarea unei macarale pe Bulevardul Regina...

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:39

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate

De la o ladă de zestre la sustenabilitate În vorbirea curentă, termenul zestre aduce cu sine imaginea cuferelor pe care fetele le primeau de la...

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:31

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”

Ediție aniversară la Teatrul Național Conferința va începe la ora 10:00, în Sala Pictură a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din...

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”