Ascultă Radio București FM Live

Ana Maria Nedelcu nu va fi extrădată

Ana Maria Nedelcu nu va fi extrădată

Articol de , 7 iunie 2016, 17:03

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea formulată de autoritățile judiciare canadiene de extrădare a Anei Maria Nedelcu, acuzată că și-a răpit copilul născut în Canada și l-a adus în România.

Decizia este definitivă.

Ana Maria Nedelcu susține că a fost nevoită să fugă din Canada împreună cu băiatul ei pentru a-l proteja de tatăl violent.

Ana Maria Nedelcu i-a cerut ajutorul premierului Dacian Cioloș.

“Am depus un memoriu și la primul ministru, pentru că am aflat că acesta merge într-o vizita diplomatică în Canada luna aceasta. Și pe această cale am solicitat sprijinul, atât pentru mine, cât și pentru copilul meu, care și el este în pericol de a fi returnat într-o viață de abuz în Canada”, a declarat femeia.

Autorităţile canadiene au trimis în România o cerere de extrădare formulată pentru Ana Maria Nedelcu, urmărită penal în Canada pentru săvârşirea infracţiunii de răpire cu încălcarea unui ordin de custodie, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.

Încă de la început, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au anunţat că nu susţin cererea de extrădare.

Cu toate acestea, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, Adrian Podar, a dispus pe 13 aprilie arestarea femeii, aceasta fiind eliberată peste o săptămână, după ce dosarul a ajuns la instanţa supremă.

Ulterior, pe 24 mai, acelaşi judecător a admis şi cererea de extrădare, decizie anulată acum tot de instanţa supremă.

Ana Maria Nedelcu susţine că, în anul 2001, a emigrat în Canada şi s-a stabilit în Montreal, iar în 2009 l-a cunoscut pe Maximo Sierra Munoz, de origine dominicană, cei doi având un băieţel.

Ea mai spune că s-a despărţit de bărbat înainte de a naşte, deoarece acesta nu avea un loc de muncă, era violent şi o bătea.

În 2013, Ana Maria Nedelcu susţine că a primit o ofertă de muncă în Toronto, astfel încât a decis să se mute din Montreal.

Maximo Sierra Munoz a obţinut în instanţă tutela comună, iar peste un an femeia a decis să plece în România, după ce copilul i-a relatat că a fost lovit în mai multe rânduri de tatăl lui.

Sursă foto: RRA, captură video

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:06

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă

”Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun,...

Ciprian Ciucu: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvenţa în instanţă
Valul de căldură va persista în Capitală
Actualitate joi, 6 august 2026, 18:02

Valul de căldură va persista în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade (noapte...

Valul de căldură va persista în Capitală
Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Actualitate joi, 6 august 2026, 17:28

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil

Până la finalizarea verificărilor, aceste serii aflate în depozitul producătorului, în lanţul de distribuţie şi în farmacii nu pot fi...

Agenţia Naţională a Medicamentului a dispus blocarea temporară a unor serii din medicamentele Colebil şi Panzcebil
Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:49

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei

De ce este nevoie de un spital veterinar social ? Potrivit fondatorului Asociației Sache, medicina veterinară este, în România, o profesie...

Primul spital veterinar social din România, în apropierea Capitalei
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:43

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul

Traficul rutier va fi restricționat, sâmbătă, în zona Universității din București, pentru instalarea unei macarale pe Bulevardul Regina...

Restricții de trafic în zona Universității, sâmbătă. Mai multe linii STB își modifică traseul
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:39

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate

De la o ladă de zestre la sustenabilitate În vorbirea curentă, termenul zestre aduce cu sine imaginea cuferelor pe care fetele le primeau de la...

„Zestrea”: moștenirea textilă, reinterpretată ca formă de sustenabilitate
Actualitate joi, 6 august 2026, 16:31

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”

Ediție aniversară la Teatrul Național Conferința va începe la ora 10:00, în Sala Pictură a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din...

Au început înscrierile la cea de-a X-a ediție a conferinței naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”
Actualitate joi, 6 august 2026, 15:44

La plimbare în Cișmigiu. Unde faci cele mai bune poze

Seria despre esteticul Bucureștilor ajunge, inevitabil, și în Grădina Cișmigiu, cel mai boem parc al Capitalei. Ne bucurăm să îți fim ghizi...

La plimbare în Cișmigiu. Unde faci cele mai bune poze