Ascultă Radio București FM Live

Eveniment astronomic de neratat în această noapte

Eveniment astronomic de neratat în această noapte

Articol de Marga Tudor, 30 mai 2016, 22:49

Planeta Marte se află în această noapte la cea mai mică distanță de Pământ – 75,3 milioane de kilometri. Este o premieră în peste zece ani, informează maxisciences.com și CNN.

Planeta roșie va apărea mult mai strălucitoare decât de obicei, fiind astfel mai ușor de observat.  De câteva săptămâni distanța dintre cele două planete se micșorează, iar în 30 mai au loc atât o aliniere, cât și o apropiere. Acest lucru înseamnă că Soarele, Pământul și Marte sunt aliniate în spațiu.

Terra se orbitează aproape circular în jurul Soarelui. Nu acelasi lucru se poate spune, însă, despre planeta roșie, al cărei parcurs este mai eliptic. Astfel, distanța dintre cele două corpuri în timpul opoziției depinde în principal de poziția lui Marte pe orbita sa — cel mai departe sau cel mai aproape de Pământ.

Alinierea s-a realizat în 22 mai și atunci Marte s-a aflat la o distanță minimă față de cele patru situații precedente înregistrate în ultimii 11 ani. Astronomii au apreciat totuși că această distanță se va micșora după 22 mai, urmând să atingă un minim de circa 75,3 milioane de kilometri în 30 mai.

Marte nu a mai fost atât de aproape de Terra din octombrie 2005. În 2003 a ajuns și mai aproape, la circa 55 de milioane de kilometri.

În această noapte, datorită distanței mici, fenomenul va putea fi observat cu ușurință.
Strălucirea lui Marte va fi atât de intensă, încât va putea fi văzută și printre nori. Planeta poate fi văzută cu ochiul liber sau cu binoclul, dar cu telescopul precizia va fi sporită.

Următorul fenomen de acest fel va fi în 2018 când Marte se va apropia din nou de Pământ. Data viitoare va fi la aproximativ 58 de milioane de kilometri de Terra.

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:08

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său

Premierul desemnat Siegfried Mureșan  a anunța pe pagina sa de Facebook,  componența cabinetului său. Sâmbătă va depune la Parlament...

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său
STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:56

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală

Mai multe trasee STB vor fi modificate începând de sâmbătă, 26 septembrie, ora 15:00, până duminică, 27 septembrie, ora 12:00. Pentru buna...

STB: „Crosul Arenelor” modifică mai multe trasee din Capitală
ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:41

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei

Sâmbătă, Vremea va fi normală termic, potrivit ANM. Cerul va avea înnorări temporare iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă...

ANM: Sâmbătă, temperaturi specifice perioadei
West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:18

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie

West Side Hallo Fest ajunge la ediția a patra. Evenimentul va avea loc în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie, la Baza Digului Lacului Morii,...

West Side Hallo Fest, la finalul lunii octombrie
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 18:11

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 16 și 25...

88 de reprezentații, în FNT 36. Astăzi a fost anunțat programul ediției
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC Activităţi sportive,...

“Străzi deschise”: Muzeu interactiv în Piaţa Revoluţiei şi actitivăţi sportive în zona Palatului CEC
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:58

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate

În primăvara anului 2026, Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” au lansat un apel către studenți,...

Două străzi din Capitală vor fi pietonalizate
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 17:43

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare

A început ridicarea chioșcurilor ilegale de flori. În cazul celor amplasate legal, primarul sectorului 2,  Rareș Hopincă, transmite ca acestea...

Sector 2: Dispar chișchiurile cu flori, de pe trotuare