Răzvan Mazilu este îndrăgostit de musical

Articol de , 29 februarie 2016, 15:19

A mărturisit acest lucru în studioul București FM.

Prezent în emisiunea Spectacol@bucuresti.ro, sâmbătă, dansatorul, coregraful și regizorul Răzvan Mazilu ne-a povestit despre lumea pe care o aduce sub lumina reflectoarelor. E o lume fascinantă, de multe ori cu personaje reale, artiști care au existat și care au însemnat ceva în epoca lor, pe care ni-l prezintă obiectiv și subiectiv, în egală măsură. Se documentează temeinic înainte de a porni o nouă aventură artistică, muncește foatre mult pentru pregătirea spectacolului și, totodată, crează un univers ce îi aparține.

Musicalul este genul de spectacol pe care ar fi vrut să îl facă dintotdeauna, doar că anii 90 și 2000, nu i-au oferit această posibilitate.

Este unul dintre puținii artiști care se încumetă și știe să creeze spectacole de musical. E un risc pe care și-l asumă. ”E foarte greu pentru că nu ai tradiție și nu există o continuitate”, spune Răzvan Mazilu. Vrea să se dedice acestui gen și să creeze un nucleu în jurul său.

A descoperit odată cu ”West Side Story” oameni talentați și își dorește să creeze pentru ei un spațiu în care să se desfășoare. Musicalul ”West Side Story”,de la Odeon a pornit ca un work-shop cu tineri actori și a devenit eveniment în Festivalul Național de Teatru.

Trei dintre actrițele care îl însoțesc în ”Mon Cabaret Noir” au făcut parte din acel proiect și, după cum ne-a anunțat, mai pregătește un spectacol pentru această toamnă, tot alături de ei. (Prezentat la Teatrelli, ”Mon Cabaret Noir” este primul spectacol de acest gen din București, realizat în 2015. Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia şi costumele și, bineînțeles, apare pe scenă)

Întâlnirea cu Răzvan Mazilu a însemnat o rază de soare într-o zi ploioasă de week-end, dar artistul a tras și un semnal de alarmă: s-au închis teatre, Opereta nu poate funcționa, Sala Palatului, nerenovată, e singura sală de concerte. Avem o cultură mică, săracă pentru un București al anului 2016!

Vă reamintim și câteva repere din biografia sa:

Razvan Mazilu fost numit, imediat ce a apărut pe scenă, copilul teribil al dansului contemporan, o stea a baletului românesc, dandy-ul anilor 2000, un fenomen al dansului.

Și după 20 de ani de carieră își păstrează aceeași prospețime.

Spectacolul în care dansează alături de Monica Petrică, “Un tango mas”, ţine afişul Teatrului Odeon din 2006.

A fost aplaudat pe mari scene din Germania, Italia, Danemarca, Grecia, Elveția, Israel, Egipt, Ungaria, Slovacia. A fost premiat de la Moscova la Paris. A primit Diploma de onoare la Festivalul Internațional One-Man-Show, Moscova, Rusia, 1999, și Premiul de interpretare al Operei Naționale din Paris, Concursul International de Balet, Paris, Franța, 1996. În 1999 Răzvan Mazilu este finalist al Concursului Internațional de Balet de la Nagoya, Japonia.

La București, i-a fost oferit Premiul Special UNITER pentru Coregrafie, în 2007, a primit numeroase distincții din partea specialiștilor, chiar de la debut, dar și Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, acordat de Președintele României, în 2004.

Răzvan Mazilu a început să studieze dansul de la vârsta de 3 ani.

Este absolvent al Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București (1992) și al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale”, secția Creație Coregrafică (1996). În paralel urmează stagii și work-shop-uri susținute de coregrafii Josef Nadj, Christine Bastin, Dominique Bagouet, Gigi Căciuleanu, Rusell Maliphant.

Încă din anii liceului devine solist al Companiei de Dans Contemporan “Contemp”

Cucerește rapid lumea teatrului, din studenție, când montează la Teatrul Național București primul spectacol: “Dama cu camelii” după Al. Dumas – fiul, în 1995. Spectacolul marchează și întâlnirea cu actrița Maia Morgenstern și începutul unei colaborări fructuoase. Tot în 1995, regizorul Andrei Șerban îl invită – în calitate de coregraf – în echipa cu care realizează “Oedipe” de George Enescu la Opera Națională Română.

Și debutul la Odeon, un an mai târziu, este unul spectaculos, în “Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult”, după Tennessee Williams.

În 1997, Răzvan Mazilu este protagonistul primului one-man-show: “Jocul de-a Shakespeare”, în coregrafia lui Ioan Tugearu, prezentat pe scena TNB. Spectacolul a fost jucat pe numeroase scene din țară și din Europa, și a fost prezentat în deschiderea Festivalului Internațional One-Man-Show de la Moscova.

Nu rămâne doar în teatru, ci, din 1998, începe colaborarea cu opera. Este invitat la Opera Națională Română, în spectacolele “Anna Karenina” (1998), “Stampe japoneze” (2000), “Roșu și negru” (2001) unde interpretează rolul principal, Julien Sorel. Opera Română din Timișoara îl invită să monteze o versiune modernă a baletului “Coppelia” de Leo Delibes, în 1999.

Urmează, în perioada 2003-2004, la ONB, rolurile din “Casa Bernardei Alba”, “Visul unei nopți de vară”, “Mefistofele” și, în 2005, “Simfonia Fantastică”, un spectacol de teatru coregrafic semnat de Gigi Căciuleanu.

Își continuă și proiectele teatrale. În calitate de coregraf și consultant artistic la Teatrul Odeon din București coordonează programul ”Dans la Odeon” începând din anul 2001.

În anul 2007, lansează proiectul de responsabilitate socială ”Dance energy”, în beneficiul liceelor de coregrafie din România.

La Odeon, realizează de-a lungul timpului spectacole variate ca propunere, de la “Îngerul albastru”, dramatizare proprie după romanul “Profesorul Unrat” de Heinrich Mann, la ”Block Bach”, o saga urbană exclusiv pe muzică de Bach, sau la fenomenul ”West Side Story” (spectacolul a pornit ca un work-shop și a devenit eveniment în Festivalul Național de Teatru, în 2014). Și nu putem trece peste momentul special din 2004, când Răzvan Mazilu este interpret al rolului titular și realizator al coregrafiei spectacolului “Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde, montat de Dragoș Galgoțiu.

Sigur că fiecare spectacol creat sau care doar l-a avut protagonist, ar merita amintit pentru că fiecare înseamnă eleganță, frumusețe și expresivitate scenică.

Și dacă am folosi o singură sintagmă pentru a-l defini, am folosi titlul noului său spectacol pe care l-a realizat la Teatrul de Comedie, în 2015 ”În plină glorie!”