Ascultă Radio București FM Live

Program naţional pentru pacienţii arşi

Program naţional pentru pacienţii arşi
Foto: Sursa foto: www.activenews.ro

Articol de , 25 noiembrie 2015, 18:39

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a anunţat că va fi realizat un program naţional pentru pacienţii arşi, ca parte integrantă a programelor prioritare.

El a precizat că a fost suplimentat fondul pentru acţiunile prioritare cu 26 de milioane lei, ceea ce înseamnă cu 10% mai mult.

“O parte dintre pacienţi fiind transferaţi, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă privind plata tratamentelor în străinătate, s-au acoperit aceste costuri şi pentru ţările non-UE unde se suportă şi transportul şi întreg tratamentul, şi pentru ţările UE unde mai există un oarecare supliment care va trebui achitat, coplată, transport. În ţările UE, contravaloarea serviciilor a fost plătită prin Formularul S2 fostul E112”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Întrebat de ce nu a fost folosit Centrul de arşi grav de la Spitalul de Urgenţă Floreasca în cazul pacienţilor răniţi la clubul Colectiv, ministrul a spus că din cauza lipsei de personal calificat.

“Este vorba de personal. Am cerut o analiză şi, cum ziceam, am cerut în mod expres să fie angajat personal de specialitate”, a mai spus Patriciu Achimaş Cadariu.

Dorel Săndesc, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat că programul naţional de arşi care urmează să fie implementat se va referi la pacientul ars după ce acesta iese din Terapie Intensivă.

“Programul reia principiile acţiunilor prioritare pentru faza imediat post-critică a îngrijiri intraspitaliceşti a marilor arşi. Bugetul va fi statistic, analizând statistic numărul de mari arşi internaţi în România în ultimul an. Vom lua 100-150 de cazuri pe standardele de cost făcute de specialişti”, a explicat Săndesc.

În Bucureşti există în jur de 11 paturi pentru astfel de pacienţi la Spitalul de Arşi şi 25 la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Vremea continuă să fie frumoasă, în București!
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 17:20

Vremea continuă să fie frumoasă, în București!

Vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat (viteze la rafală în general de...

Vremea continuă să fie frumoasă, în București!
Campania de curățenie și reabilitare a străzilor continuă, în Sectorul 5
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:54

Campania de curățenie și reabilitare a străzilor continuă, în Sectorul 5

Campania de salubrizare și reabilitare a străzilor, atât partea carosabilă, cât și trotuarele, din Sectorul 5 continuă, în toate zonele...

Campania de curățenie și reabilitare a străzilor continuă, în Sectorul 5
Sectorul 2 continuă să se transforme
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:47

Sectorul 2 continuă să se transforme prin noi investiții. Facturi la încălzire mai mici cu până la 45%?

În Sectorul 2, începutul toamnei vine cu școli modernizate, lucrări în Parcul Național, blocuri reabilitate și proiecte care încearcă să...

Sectorul 2 continuă să se transforme prin noi investiții. Facturi la încălzire mai mici cu până la 45%?
APAA lansează o campanie de informare despre dermatita atopică
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:31

APAA lansează o campanie de informare despre dermatita atopică

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune lansează o campanie de informare despre dermatita atopică: “Simte dermatita – Spune...

APAA lansează o campanie de informare despre dermatita atopică
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 15:45

Liniile 385 și N101 vor circula pe trasee modificate în zona Pieței Unirii

Liniile de autobuz 385 și N101 vor circula pe trasee modificate în zona Pieței Unirii, începând de vineri seară, 11 septembrie, până...

Liniile 385 și N101 vor circula pe trasee modificate în zona Pieței Unirii
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 15:28

Lucrări de termoficare finalizate pe 67 de străzi din București

Lucrările de înlocuire a 28 de kilometri de conducte din rețeaua principală de termoficare au fost finalizate pe 67 de străzi din București,...

Lucrări de termoficare finalizate pe 67 de străzi din București
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 14:24

„Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie”, de Metin Omer, se lansează vineri la Facultatea de Istorie

Evenimentul este programat de la ora 14:00, în holul de marmură al Facultății de Istorie, și marchează prima întâlnire a publicului cu noua...

„Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie”, de Metin Omer, se lansează vineri la Facultatea de Istorie
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 13:27

Rogobete: Îi solicit preşedintelui CNAS să prezinte situaţia financiară reală a sistemului de sănătate

Rogobete: Îi solicit preşedintelui CNAS să prezinte situaţia financiară reală a sistemului de sănătate. Fostul ministru al Sănătăţii...

Rogobete: Îi solicit preşedintelui CNAS să prezinte situaţia financiară reală a sistemului de sănătate