Drept la replică În urma publicării articolului "Nivelul european la standarde romanesti: Centrul de arsi cu 3 paturi din 5 e Unitate...
Posibilitatea reintroducerii coplății, în sistemul medical de stat, a pus pe jar întreaga societate civilă. O exprimare ambiguă, dintr-o...
Sistemul de urgență este unul complex. De aceea trebuie să înțelegem care este modul în care putem beneficia de el. Din păcate și din ce...
Școala românească de medicină a fost și este apreciată în întreaga lume, iar medicii specialiști sunt primiți cu brațele deschise în...
În societatea de astăzi, deși cercetarea științifică a luat amploare, se răspândesc cu rapiditate terapii medicale alternative. În zilele...
În fiecare an, în România, aproape o treime din cei care au fost depistați cu melanom, mor. Depistat la timp, melanomul este vindecabil în 98℅...
Medicina nu e un domeniu care să poată fi practicat altfel decât din vocație. Actualei generaţii nu-i lipseşte doar partea salarială, ci și...
Abuzul de alcool și substanțe toxice este o realitate în rândul adolescenților și trebuie privit cu seriozitate. Centrele de prevenție și...
Alegerile alimentare pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra sănătăţii şi stării noastre de bine. Alimentaţia corectă şi...
Exista o multime de boli de piele, mai grave sau mai putin grave: urticarii, dermatite, alunite care se pot maligniza, psoriasis, melanom. In fiecare...
Centrul de Transfuzie Sanguină București cu sediul in Strada Constantin Caracaş, nr. 2, sector 1 face un nou apel catre donatori. Astfel, joi, 29...
Din ce în ce mai multi medici pleaca din tara! Nu e vorba de o moda, ci de lipsurile sistemului medical românesc. Medicina nu e o meserie care...
Când vorbim despre reforma din sistemul sanitar, unul dintre factorii cei mai importanți este cel al unor manageri competenți care să preia și...
Postul este asociat, în primul rând, cu o alimentaţie strictă, din care sunt excluse: carnea, brânza, laptele, ouăle şi tot ce este preparat...
"La noi, cand vezi o ambulanță pe strada, iti imaginezi ca merge sa salveze un om. Cand vezi o femeie împingînd un cărucior, iti imaginezi ca si...
Stresul, diferite afecțiuni, o alimentație dezechilibrată, lipsa somnului - sunt doar câteva dintre cauzele scăderii imunităţii...
Medicul neurolog este specializat in tratarea bolilor sistemului nervos. Sistemul nervos cuprinde sistemul nervos central si cel periferic. Acest...
Stresul, diferite afecțiuni, o alimentație dezechilibrată, lipsa somnului, sunt doar câteva dintre cauzele scăderii imunității organismului....
A IX- a ediție a Congresului Național de Geriatrie și Gerontologie, organizat de Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie și Institutul...
In septembrie 2016, primarul general anunta ca din 2017 o structura din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau chiar o...
In luna ianuarie, in presa au fost semnalate problemele cu care se confrunta zi de zi medicii de la Spitalul Clinic Colentina. Lipsa de personal,...
Lipsa medicilor din sistemul sanitar romanesc se acutizeaza cu fiecare an care trece. Numarul cadrelor medicale care au parasit tara este de zeci de...
Ancheta la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din București continuă. Asta după ce câțiva membri ai personalului medical și mai mulți bolnavi...
Încă un incident grav într-o unitate medicală din București. O asistentă și doi pacienți internați în Spitalul "Bagdasar-Arseni" au fost...
Incident grav la Spitalul "Marie Curie" din Capitală! Părinții unui pacient au agresat ieri un medic, fiind nemulțumiți de îngrijirile...
Doctor Lelia Iliescu, medic primar ATI si Mihaela Arion, specialista București FM pe probleme de sănătate, au fost invitatele emisiunii "În...
Ce presupune sa fii astazi manager intr-un spital mare din Romania? Ce presupune ca intr-un spital vechi care are deja o rutina, sa faci sectii...
Pacienții și producătorii de medicamente au atras atenția în ultimul timp că scăderea prețurilor medicamentelor care au ieșit de sub patent,...
Terapia Bowen este cea mai simpla tehnica holistica a secolului 21 . Este o tehnica terapeutica profunda, ce are la baza teoria conform careia...
Sanatatea si educatia, doua dintre subiectele care nu puteau lipsi din retrospectiva anului 2016. Mihaela Arion si Cristina Toma, invitatele...
Luând act de adoptarea amendamentelor la O.U.G. nr. 20/2016 în şedinţele comune ale Comisiilor de buget, finanţe, bănci şi muncă şi...
Pacientii, farmacistii si producatorii de medicamente cer retragerea proiectul de Hotarare de Guvern care urmeaza sa reglementeze scaderea pretului ...
După aproape 12 ore, cei patru răniţi cu arsuri provocate de explozia urmată de un incendiu, care a avut loc, aseară, pe Platforma Petromidia...
Pilotul internat la "Bagdasar-Arseni" a fost infectat cu germeni din spital. Așa se arată în raportul final întocmit de inspectorii de la...
Sute de bucureșteni au sunat astăzi la Salvare, mulți dintre ei din cauza căldurii. Serviciul de Ambulanță București - Ilfov a primit,...
Prima platforma online dedicată pacienților bolnavi de cancer a fost lansată la București. Site-ul oncopedia.ro este realizat cu ajutorul...
Toată lumea își dorește o dantură frumoasă și sănătoasă. Pentru mulți problemele stomatologice încep încă de pe băncile...
Peste 5.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne acționează suplimentar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a examenului...
Noul tratament fără interferon folosit în stadiul cel mai avansat al bolii nu are efecte adverse și vindecă afecțiunea aproape în...
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) a lansat astăzi campania “Nu sunt invizibil” - o campanie antidiscriminare pentru...
Tulburările de somn la copii reprezintă o problemă importantă în ziua de azi. Potrivit specialiștilor, aproape 10% dintre copiii din...
Ministerul Sănătății a decis să nu mai organizeze concursuri pentru ocuparea funcțiilor de manageri de spitale. Reprezentanții instituției...
Dintre aceștia 5.000 de oameni mor din cauza fumatului pasiv. Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a atras atenția că fumatul pasiv ucide de...
Cu cel mai mare spatiu verde aferent. Despre asta am vorbit IN COMUNITATE! Cele mai multe manechine stranse vreodata in grup, se vor afla la...
Ziua Mondială a Tiroidei este o zi anuală de conștientizare cu privire la problemele cauzate de bolile glandei tiroide, care a fost stabilită în...
Un produs dezinfectant neconform a fost descoperit la Spitalul Elias în urmă cu doi ani, fiind vorba de un săpun care conţinea o anumită...
Natalia are 39 de ani. A fost diagnosticată în anul 2013 cu cancer de col uterin în stadiu incipient și operată atunci de către Prof. Dr. Petre...
Pentru cei mai mulți oameni, ieșirea la iarbă verde este o mare bucurie, dar distracția se poate termina uneori cu accidente neprevăzute:...