VIDEO| 67 de zile pe Via Transilvanica: 1.600 de kilometri prin România, într-o călătorie de redescoperire

Articol de bucurestifm, 10 noiembrie 2026, 10:47

O călătorie de 1.600 de kilometri, 67 de zile de mers pe jos și o mulțime de experiențe care i-au schimbat perspectiva asupra lucrurilor simple. Cristina Catrina a parcurs Via Transilvanica de la un capăt la celălalt, într-o aventură începută pe 1 august și încheiată pe 6 octombrie. Despre provocările traseului, întâlnirile cu localnicii și lecțiile învățate pe drum a povestit în matinalul „Bună dimineața, București!”.

35 de kilometri pe zi, în ritmul propriilor pași

Pentru Cristina, decizia de a porni pe Via Transilvanica a venit din dorința de a încetini ritmul vieții și de a-și acorda timp pentru sine. Obișnuită cu agitația orașului, și-a dorit o perioadă în care să se îndepărteze de rutina zilnică, să-și pună întrebări și să descopere ce îi face bine.

Traseul Via Transilvanica pornește de la Mănăstirea Putna și ajunge la Drobeta-Turnu Severin, traversând opt ținuturi și zece județe. Etapele au lungimi diferite, iar fiecare drumeț își poate organiza călătoria în funcție de timpul și rezistența de care dispune.

Cristina a parcurs, în medie, aproximativ 35 de kilometri pe zi, petrecând între opt și zece ore pe traseu, cu pauzele necesare. A ales să meargă în ritmul propriu, fără să transforme distanța într-o cursă contra cronometru. Deși este o persoană activă și obișnuită cu mișcarea, drumul nu a fost lipsit de dificultăți. Greutatea rucsacului și încălțămintea nepotrivită i-au creat probleme încă din primele zile, iar bășicile au devenit o provocare constantă. Cu toate acestea, nimic nu a făcut-o să renunțe.

Cea mai mare provocare: întâlnirea cu propriile temeri

Dincolo de efortul fizic, cele mai dificile momente au fost cele în care a trebuit să învețe să aibă răbdare cu sine. Singurătatea, teama de necunoscut și confruntarea cu propriile emoții au făcut parte din experiență. „Cea mai mare provocare a fost să am răbdare cu mine, să-mi dau voie să-mi accept emoțiile și să fiu acolo cu mine, singură pe acel drum”, a povestit Cristina.

Recunoaște că i-a fost teamă, atât de întâlnirea cu animalele sălbatice, cât și de singurătate. Nu a lăsat însă frica să îi umbrească experiența și nici să o îndepărteze de obiectivul pe care și-l stabilise.

Un alt obstacol au fost câinii de stână, pe care i-a considerat o problemă reală pe parcursul călătoriei. În astfel de situații, spune că este important să nu intri în panică și să încerci să gestionezi momentul cu calm.

Oamenii, poveștile și România descoperită la pas

Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale călătoriei a fost întâlnirea cu oamenii din comunitățile traversate. Cristina a ales să înnopteze în casele localnicilor. Astfel, a avut ocazia să cunoască mai îndeaproape locurile și oamenii, să le asculte poveștile și să le împărtășească pe ale sale. A fost impresionată de ospitalitatea și generozitatea celor întâlniți pe drum, de disponibilitatea lor de a oferi ajutor și de căldura cu care au primit-o.

„Oamenii dau viață acestui drum. Generoși, îți dau și din ce au, dispuși să îți asculte povestea și să împărtășească povestea lor cu tine”, a spus aceasta. Călătoria i-a adus aminte de copilăria petrecută la bunici, de dealurile și satele de odinioară. A simțit că se reconectează cu rădăcinile sale și a descoperit cât de diferite sunt regiunile țării, prin tradiții, cultură, mâncare și grai.

Bucovina și Banatul au rămas printre ținuturile care au impresionat-o în mod deosebit, însă fiecare regiune a avut ceva aparte. Pe traseu a întâlnit și numeroși turiști străini, bucuroși să descopere România și să se bucure de sălbăticia și frumusețea locurilor.

Lecția lucrurilor simple și întoarcerea la viața de oraș

După 67 de zile petrecute în natură, departe de agitația cotidiană, Cristina a înțeles că fericirea nu depinde de foarte multe lucruri. „Când ajungeam seara la cazare și aveam o ciorbă caldă și un pat, un duș și o vorbă bună, era esențialul și tot ce conta și eram foarte fericită”, a mărturisit ea.

Reîntoarcerea la viața de oraș nu a fost însă ușoară. După aproape două luni de liniște, de mers prin natură și departe de traficul cotidian, readaptarea la ritmul Bucureștiului a venit cu provocările ei.

Chiar și așa, Cristina încearcă să păstreze în rutina zilnică obiceiurile dobândite pe traseu. Merge în continuare pe jos două-trei ore în fiecare zi, un obicei care spune că îi face bine atât fizic, cât și psihic.

„Ea poate orice. Trebuie doar să aibă încredere în ea și mult curaj”

Întrebată dacă ar repeta experiența, răspunsul Cristinei a fost fără ezitare: da, chiar și singură. Mai mult, la finalul traseului era atât de încântată de ceea ce trăise, încât ar fi fost pregătită să pornească din nou, în sens invers, de la Drobeta-Turnu Severin la Putna. Înainte de plecare, a avut multe emoții și îndoieli, însă experiența i-a demonstrat că poate depăși limite pe care nici nu știa că le are.

Dacă ar putea să se întoarcă în timp și să îi transmită un mesaj Cristinei de dinaintea aventurii, i-ar spune că poate reuși, că are nevoie doar de încredere și curaj.

La finalul discuției din „Bună dimineața, București!”, Cristina Catrina a transmis și un îndemn celor care se gândesc să pornească într-o astfel de călătorie: să facă primul pas, să iasă din rutină, să se miște și să descopere România la pas. Pentru că, dincolo de cei 1.600 de kilometri, Via Transilvanica poate deveni o ocazie de a descoperi nu doar frumusețea țării, ci și lucruri noi despre tine.

Autor: Denisa Radu