Încă 50 de kilometri din autostrada A7 vor fi dați trafic până la sfârșitul acestui an
Încă 50 de kilometri din autostrada A7 vor fi dați trafic până la sfârșitul acestui an - anunță secretarul de stat în transporturi, Ionel Scrioșteanu.
Articol de bucurestifm, 27 septembrie 2026, 15:16
Este vorba despre cel puțin primele 2 loturi ale tronsonului Bacău–Pașcani. Lotul 1 a depășit 70% stadiu fizic de execuție, iar lotul 2 se apropie de acest procent.
În șantier, pe primele două loturi, se desfășoară, în principal, următoarele lucrări:
asfaltări cu cinci eșaloane de asfalt care lucrează concomitent, inclusiv la stratul de uzură;
montarea ultimelor grinzi din beton – această operațiune a depășit 95%;
la podul peste râul Moldova a fost montat în totalitate tablierul metalic și se lucrează la montarea predalelor și armarea plăcii de suprabetonare, urmând turnarea betonului aferent;
realizarea sistemului de preluare a apelor pluviale prin rigole mediane, rigole de acostament, casiuri, rigole la baza taluzului și bazine de retenție;
montarea parapetelor de protecție pe zona mediană și marginală;
realizarea semnalizării verticale și orizontale pe ultimele sectoare;
aplicarea hidroizolației pe poduri și pasaje;
montarea panourilor fonoabsorbante;
lucrări la sistemul ITS;
lucrări la sistemul de iluminat.
Pe tronsonul Bacău – Pașcani, constructorul român a mobilizat o forță de muncă impresionantă: 5.500 de muncitori, peste 500 de utilaje și aproape 600 de șoferi lucrează în două schimburi.