„AU. Primul pat din ace”, o campanie pentru dezvoltarea primei Clinici Universitare Integrată de Diabet pentru copiii din România
Organizația Salvați Copiii a lansat campania „AU. Primul pat din ace”, care urmărește înființarea primei clinici universitare integrate de diabet pentru copiii din România. Clinica va fi construită la Spitalul Clinic CF din capitală.
Evenimentul pentru lansarea campaniei a avut loc la Spitalul Clinic CF, la secția de pediatrie. Campania urmărește să strângă un milion și jumătate de euro pentru înființarea clinicii. Proiectul pentru înființarea clinicii va fi realizat în parteneriat de Spitalul Clinic CF2 din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
„Nu suntem singuri”
Cea care a deschis discuția despre construirea clinicii a fost președintele executiv al organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu. Ea a spus că realizarea clinicii îi poate ajuta pe copiii care suferă de diabet pe termen mediu și lung: „Avem echipă de medici și știm ce avem de făcut. Avem un spațiu care este aici, de aproape 850 de metri pătrați, și ne dorim să construim această clinică împreună pentru a le oferi copiilor o șansă la o îngrijire de calitate, la o echipă multidisciplinară care să poată ajuta. Nu suntem singuri, suntem împreună și trebuie să construim această clinică care necesită investiții importante”
Totodată, președintele executiv a mai subliniat că amenajarea clinicii se va realiza la etajul 1 al Spitalului CF2 și va avea servicii rezidențiale, ambulatoriu și o zonă de educație pentru rezidenți. Cât despre echipa clinicii, aceasta va fi formată din specialiști care vor avea la dispoziție aparate moderne pentru diagnosticarea precoce a diabetului.
De asemenea, noua clinică va avea o capacitate de 15 paturi și va putea trata anual între 1.000 și 1.500 de copii cu diabet zaharat.
„Am învățat de la zero să fim pentru copiii noștri”
Prezentă la lansarea campaniei a fost și Simona Dumitrescu, mama unui copil care are diabet. Ea a explicat în fața celor prezenți ce înseamnă să fii părintele unui copil care are această boală: „Am învățat să fiu alături de el cu totul, să învăț să mă ridic atunci când am căzut, să pot să-mi ridic copilul și să îi dau aripi. Ne-am zbătut, am învățat. Am avut partea de medici care ne-au îndrumat, atât cât au știut, și au acceptat să ne împărtășească din cunoștiințe și să ne-ndrume să putem să-i oferim copilului o viață cât mai aproape de una normală”.
Câți copii au diabet zaharat?
În România sunt peste 4000 de copii cu diabet zaharat de tip 1, iar numărul cazurilor este în creștere constantă de peste două decenii.
La nivel mondial sunt diagnosticate anual aproximativ 128.900 de cazuri noi de diabet de tip 1 la copii și adolescenți, iar Europa înregistrează una dintre cele mai ridicate incidențe din lume.
În același timp, potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică, obezitatea pediatrică afectează aproximativ 3 din 10 copii din România. Estimările arată că, în lipsa unor intervenții eficiente, numărul copiilor afectați ar putea ajunge la 500.000 până în anul 2030, crescând semnificativ riscul de diabet și alte complicații metabolice severe.
Autor: Andy Ciotir