Vanner Collective revine cu un spectacol despre libertate, iluzie și manipulare
Articol de bucurestifm, 7 aprilie 2026, 14:25
Un nou proiect teatral care explorează mecanismele manipulării și construcțiile ideologice contemporane va avea premiera în toamna anului 2026, în București. Spectacolul „Liber Volatilium. Pentru uz ideologic” este semnat de Vanner Collective și continuă direcțiile tematice deschise de producția „Bestiar”, lansată în 2024.
Noul spectacol propune o investigație artistică asupra modului în care vulnerabilitățile individuale pot fi exploatate pentru a construi și legitima ideologii colective. Proiectul este conceput ca o alegorie teatrală contemporană despre manipulare, nevoia de apartenență și felul în care aspirațiile personale pot deveni instrumente ale unor construcții ideologice seducătoare, dar fragile.
Realizat pe baza unei cercetări interdisciplinare, spectacolul analizează fenomene precum propaganda contemporană, manipularea emoțională și discursul extremist. Dramaturgia este dezvoltată colaborativ, în cadrul unui laborator de creație care implică dramaturgi emergenți.
Premiera va avea loc în parteneriat cu Teatrul Metropolis, urmând ca spectacolul să fie prezentat ulterior într-un turneu național. Proiectul își propune să deschidă spații de dialog în comunități diverse, încurajând reflecția asupra responsabilității individuale și a dinamicilor sociale.
„Liber Volatilium. Pentru uz ideologic” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și își propune să ofere nu doar o experiență artistică, ci și un instrument de reflecție civică într-un context social marcat de presiuni ideologice tot mai complexe.