Ascultă Radio București FM Live

Motorina din România, mai scumpă decât ar indica piața, potrivit unei analize AEI

Motorina din România, mai scumpă decât ar indica piața, potrivit unei analize AEI
Foto: Marga Băleanu

Articol de bucurestifm, 5 martie 2026, 10:39

Prețul motorinei la pompă din România este, în medie, cu aproximativ 10 bani pe litru peste nivelul justificat de costurile reale ale pieței, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi.

Potrivit specialistului, diferența nu este una dramatică, însă devine semnificativă la nivelul întregii economii, având în vedere consumul anual ridicat de carburant. “Într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar și această marjă aparent mică devine relevantă”, explică analistul.

România este al doilea producător de țiței din Europa și dispune de o infrastructură petrolieră bine dezvoltată, cu rafinării, acces la importuri maritime prin Marea Neagră și o rețea logistică de conducte care leagă porturile de rafinării și depozite interne. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să contribuie la stabilizarea prețurilor carburanților și la reducerea fluctuațiilor pieței internaționale.

Analiza realizată de AEI arată că sistemul de aprovizionare cu petrol și produse petroliere din România funcționează pe trei niveluri: producția internă și importurile curente, stocurile comerciale ale companiilor și stocurile strategice obligatorii ale statului. Acest model este similar celui utilizat în majoritatea statelor membre ale Uniunea Europeană.

România consumă anual aproximativ 10 milioane de tone de țiței, însă producția internă acoperă doar 2,9 milioane de tone. Astfel, circa 70% din necesar provine din importuri, în principal din Kazahstan, Azerbaidjan și Irak.

În ceea ce privește motorina, aceasta reprezintă principalul carburant al economiei românești, cu un consum anual estimat la aproximativ 6,6 milioane de tone. O parte importantă a acestui consum este acoperită fie prin importuri directe de motorină, fie prin rafinarea locală a țițeiului importat.

România dispune de trei rafinării majore: Petromidia (Rompetrol), cu o capacitate de aproximativ 4,8 milioane de tone pe an, Petrobrazi (OMV Petrom), cu circa 4,5 milioane de tone pe an, și Petrotel (Lukoil), cu aproximativ 2,7 milioane de tone anual. Capacitatea totală de rafinare ajunge la circa 12 milioane de tone pe an, suficientă pentru a acoperi mare parte din consumul intern și pentru exporturi regionale.

Potrivit analizei, simularea fluxurilor de aprovizionare pentru perioada decembrie 2025 – februarie 2026 indică o piață stabilă. Stocurile comerciale de motorină sunt estimate la aproximativ 450.000 de tone, echivalentul a 25-27 de zile de consum în sezonul rece, în timp ce rafinăriile procesează lunar aproximativ 900.000–950.000 de tone de țiței.

Chiar dacă prețul petrolului a crescut în ultimele luni, Chisăliță consideră că scumpirea nu este suficientă pentru a explica nivelul actual al prețurilor la pompă. Conform calculelor AEI, prețul mediu al motorinei ar fi trebuit să ajungă la aproximativ 8,35 lei pe litru la începutul lunii martie 2026.

În realitate, datele publicate de platforma PecoOnline arată că, la 5 martie 2026, prețul mediu al motorinei în România era de aproximativ 8,45 lei pe litru, cu circa 10 bani peste nivelul estimat al costurilor.

La nivelul consumului anual, această diferență aparent mică poate genera costuri suplimentare de sute de milioane de lei, suportate indirect de transportatori, agricultori, industrie și, în final, de consumatori.

Analiza AEI arată că din cei 10 bani în plus pe litru, aproximativ 3,5 bani ajung la bugetul de stat, iar 6,5 bani reprezintă venituri suplimentare pentru companii. În același timp, statul încasează și venituri mai mari din TVA ca urmare a creșterii prețurilor.

În acest context, președintele AEI consideră că ar fi util ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței să analizeze evoluția marjelor comerciale din sectorul distribuției de carburanți, pentru a crește transparența privind formarea prețului la pompă.

“Într-o economie dependentă de transportul rutier, prețul motorinei nu este doar o problemă energetică, ci una care afectează întreaga economie”, a mai subliniat Dumitru Chisăliță.

Eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate din fondurile PNRR, menţinută în 2026
Actualitate vineri, 7 august 2026, 17:30

Eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate din fondurile PNRR, menţinută în 2026

Eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate din fondurile PNRR, menţinută în 2026. Guvernul a aprobat vineri un proiect de...

Eliberarea gratuită a primei cărţi electronice de identitate din fondurile PNRR, menţinută în 2026
Cutremur de 3,2 în judeţul Buzău, produs vineri după-amiaza
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:41

Cutremur de 3,2 în judeţul Buzău, produs vineri după-amiaza

Cutremur de 3,2 în judeţul Buzău, produs vineri după-amiaza. Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2 pe Richter, s-a produs, vineri, la ora 14:23,...

Cutremur de 3,2 în judeţul Buzău, produs vineri după-amiaza
Vulturul şi cei doi grifoni vor fi reamplasaţi pe frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:35

Vulturul şi cei doi grifoni vor fi reamplasaţi pe frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti

Vulturul şi cei doi grifoni vor fi reamplasaţi pe frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti Universitatea din Bucureşti va reamplasa...

Vulturul şi cei doi grifoni vor fi reamplasaţi pe frontonul Palatului Universităţii din Bucureşti
Circulaţia auto va fi restricţionată pe strada Witting sâmbătă şi duminică
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:31

Circulaţia auto va fi restricţionată pe strada Witting sâmbătă şi duminică

Circulaţia auto pe strada Witting din Capitală va fi restricţionată sâmbătă şi duminică. Au loc  lucrări de reabilitare a reţelei de...

Circulaţia auto va fi restricţionată pe strada Witting sâmbătă şi duminică
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:29

Operaţiunea SPEED: Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 886 de sancţiuni în această săptămână

Poliţiştii rutieri au aplicat, în această săptămână, 886 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 47 de permise de conducere ale...

Operaţiunea SPEED: Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 886 de sancţiuni în această săptămână
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:17

Merită să cumperi en-gros ca să economisești? De ce tot mai mulți români aleg baxurile și pachetele mari la cumpărături

Românii își calculează tot mai atent fiecare leu Dacă în urmă cu câțiva ani cumpărăturile en-gros erau asociate în principal cu firmele...

Merită să cumperi en-gros ca să economisești? De ce tot mai mulți români aleg baxurile și pachetele mari la cumpărături
Actualitate vineri, 7 august 2026, 15:39

Proprietarii din Blocul de pe Strada Vicina vor putea intra în apartamente în circa două luni de zile?!

Proprietarii din Blocul de pe Strada Vicina vor putea intra în apartamente în circa două luni de zile?! Din momentul în care Primăria...

Proprietarii din Blocul de pe Strada Vicina vor putea intra în apartamente în circa două luni de zile?!
Actualitate vineri, 7 august 2026, 15:30

Parcul Natural Văcărești organizează o nouă acțiune de ecologizare și combatere a ambroziei

După acțiunea desfășurată la finalul lunii iulie, Administrația Parcului Natural Văcărești continuă programul de voluntariat și...

Parcul Natural Văcărești organizează o nouă acțiune de ecologizare și combatere a ambroziei