Ascultă Radio București FM Live

Ministrul Finanţelor: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032

Ministrul Finanţelor: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032
Foto: Guvernul Romaniei/ facebook

Articol de arionmihaela, 25 februarie 2026, 00:30

Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia României până în 2032 şi avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele, a anunţat marţi seara ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

‘Pachetul de relansare nu este un pachet care să vizeze anul 2026. El, ca scheme de finanţare, vizează economia României până în 2032, ca şi sume totale proiectate până în 2032 avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele’, a precizat Nazare, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost adoptat pachetul care conţine măsuri pentru relansarea economiei.

Criteriile care vor fi avute în vedere pentru schemele de susţinere vor fi elaborate în 90 de zile de la momentul adoptării actelor normative şi vor fi dezbătute cu antreprenorii români, conform sursei citate.

‘De asemenea, tot ca şi punct foarte important al acestui pachet, în sfârşit România are un instrument prin care să atragă investiţii mari, de peste un miliard de lei, de peste 200 de milioane de euro, instrument pe care până acum nu l-am avut şi, din nefericire, în anii trecuţi am pierdut foarte multe investiţii mari pentru că nu am avut modalităţile de a oferi unui investitor strategic condiţiile necesare pentru a veni în România’, a subliniat ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, prin pachetul de relansare economică, România va fi mult mai bine ‘echipată’ pentru atragerea investiţiilor, dar şi pentru a proiecta în regiune leadership economic românesc.

Şeful de la Finanţe consideră că acest pachet legislativ marchează o tranziţie strategică de la o creştere bazată pe consum la una bazată pe investiţii productive.

Pentru prima dată, se va introduce creditul fiscal în zona de cercetare-dezvoltare şi inovare, a adăugat Nazare.

Ministrul Finanţelor a precizat, de asemenea, că impactul măsurilor de relansare în acest an este de 2,2 miliarde de lei, iar efectele vor putea fi văzute pe termen mediu şi lung.

Proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică a fost publicat în data de 5 februarie de Ministerul Finanţelor.

Una dintre principalele măsuri vizează regimul microîntreprinderilor, astfel încât firmele care au fost forţate să treacă la impozit pe profit vor putea reveni la statutul de microîntreprindere dacă cifra lor de afaceri scade sub pragul de 100.000 de euro.

Consultantul economic Adrian Negrescu a explicat recent, pentru AGERPRES, că, până acum, vânzarea unui bun al firmei (un autoturism, un echipament sau un imobil) umfla artificial cifra de afaceri, scoţând automat firma din regimul de impozitare favorabil. În actualul proiect se propune ca o vânzare de imobilizări pe an să fie exclusă din calculul plafonului, eliminând riscul ca o simplă decizie de management a activelor să declanşeze o creştere a taxelor.

De asemenea, termenul pentru angajarea unui nou salariat (condiţie obligatorie pentru a rămâne microîntreprindere) creşte de la 30 la 90 de zile.

Pachetul de relansare mai prevede majorarea plafonului pentru aplicarea sistemului ‘TVA la încasare’, de la limita actuală de 4,5 milioane de lei, la 5 milioane de lei pentru anul 2026, urmând o nouă majorare la 5,5 milioane de lei din 2027.

Totodată, se majorează plafonul pentru mijloacele fixe amortizabile, de la 2.500 la 5.000 de lei, şi este introdusă amortizarea accelerată pentru anumite categorii de investiţii.

Pachetul propune introducerea un mecanism de credit fiscal pentru cercetare-dezvoltare, care ar permite contribuabililor să beneficieze de un credit echivalent cu 10% din cheltuielile eligibile pentru activităţile de cercetare-dezvoltare.

Pentru susţinerea pieţei de capital, Ministerul Finanţelor propune acordarea unei deduceri suplimentare de 50% din cheltuielile legate de admiterea şi menţinerea la tranzacţionare a acţiunilor pe o piaţă reglementată, cheltuieli ce vor fi stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor va finanţa proiecte de investiţii strategice în economie, prin scheme de ajutor de stat sau ajutoare ad-hoc, dacă investiţia este realizată în România, are o valoare de minimum un miliard de lei şi generează un efect multiplicator în economie. Sprijinul va fi acordat sub formă de: granturi; credit fiscal; garanţii de stat pentru împrumuturile contractate de investitor; bonificaţii de dobândă pentru împrumuturile contractate de investitor; aport la capital.

Pachetul prevede şi bonificaţii la plata taxelor către stat. Astfel, persoanele fizice ar putea primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025 dacă îşi plătesc impozitul şi contribuţiile la pensii şi la sănătate, integral, până la data de 15 aprilie 2026.

Şi companiile vor putea beneficia de o bonificaţie de 3% pentru plata impozitului pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor dacă au depus toate declaraţiile conform vectorului fiscal şi au stins integral şi la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz.

Contribuţiile la fondurile de pensii ocupaţionale vor deveni deductibile fiscal începând cu veniturile aferente anului 2026, în limita echivalentului în lei a 400 de euro anual pentru fiecare persoană.

CSM București ratează finala Ligii Campionilor la handbal feminin
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 17:34

CSM București ratează finala Ligii Campionilor la handbal feminin

CSM Bucureşti, câştigătoarea trofeului în 2016, s-a calificat la turneul Final4 de la Budapesta după o pază de opt ani. Metz Handball a...

CSM București ratează finala Ligii Campionilor la handbal feminin
PMB: Se lucrează și în weekend pentru schimbarea liniilor de tramvai
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 16:12

PMB: Se lucrează și în weekend pentru schimbarea liniilor de tramvai

„Se lucrează și în weekend! Așa cum a cerut primarul general Ciprian Ciucu. Vrem să închidem cât mai repede șantierele și să nu pierdem...

PMB: Se lucrează și în weekend pentru schimbarea liniilor de tramvai
„Mașinile Bucureștilor – Suedezele Orașului”, în Piața Amzei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 15:02

„Mașinile Bucureștilor – Suedezele Orașului”, în Piața Amzei

Parte a programului de evenimente al Filialei București și al Secției Autovehicule Scandinave a Retromobil Club România, expoziția-eveniment...

„Mașinile Bucureștilor – Suedezele Orașului”, în Piața Amzei
Cartierul Cotroceni găzduiește, în acest weekend, cea de-a zecea ediție a Bazarului de Cotroceni
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:28

Cartierul Cotroceni găzduiește, în acest weekend, cea de-a zecea ediție a Bazarului de Cotroceni

Cea de-a zecea ediție a Bazarului de Cotroceni are loc în weekendul 6-7 iunie și aduce peste 50 de puncte de interes, activități și spații...

Cartierul Cotroceni găzduiește, în acest weekend, cea de-a zecea ediție a Bazarului de Cotroceni
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:22

A început golirea Lacului Herăstrău pentru lucrările de consolidare a malurilor

Lucrările presupun consolidarea malurilor prin intervenții pe conturul lacului, pe o lățime de aproximativ un metru spre luciul de apă, cu...

A început golirea Lacului Herăstrău pentru lucrările de consolidare a malurilor
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:16

Crosul Național „Ziua Olimpică”: Nadia Comăneci a dat startul evenimentului de la 50 de ani de la primul 10 perfect

Sportiva a fost prezentă la start și a dat semnalul de începere al cursei, fiind întâmpinată de participanți și public într-o atmosferă...

Crosul Național „Ziua Olimpică”: Nadia Comăneci a dat startul evenimentului de la 50 de ani de la primul 10 perfect
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:11

Festivalul Cireșelor și al Căpșunilor la Piața Matache!

Festivalul Cireșelor și al Căpșunilor se desfășoară până duminică, 7 iunie, și reunește producători din mai multe zone ale țării....

Festivalul Cireșelor și al Căpșunilor la Piața Matache!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Bucureștiul găzduiește, în acest weekend, o serie de festivaluri, târguri și evenimente culturale

Iubitorii de lectură sunt așteptați la Romexpo, unde se desfășoară ultimul weekend al Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026....

Bucureștiul găzduiește, în acest weekend, o serie de festivaluri, târguri și evenimente culturale