Ascultă Radio București FM Live

Bine de citit: Unde se duc îngerii de zăpadă

Bine de citit: Unde se duc îngerii de zăpadă

Articol de razvanursuleanu, 30 decembrie 2025, 09:35

Fiind mic la un moment dat, nu aveam prea mult timp la dispoziție să-mi adresez singur întrebări deoarece eram aproape tot timpul preocupat cu răspunsurile la întrebări, practic toată lumea mă întreba câte ceva, profesorii cum că de ce nu am învățat nu mai știu ce lecție, părinții cum că de ce nu vreau să le arăt carnetul de note, îmi amintesc foarte bine că era mare agitație în vremea aceea…

Și chiar dacă să zicem că aș fi avut timp să mă întreb singur una sau alta, nu cred că mi-ar fi trecut prin minte să caut răspunsul la întrebarea “unde se duc îngerii de zăpadă?” pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee că există așa ceva.

Bine măcar că am aflat acum, citind această carte, dar mi-e să nu fie un pic cam târziu, pentru că la pagina patruzeci și nouă am descoperit că “nu poți să faci un înger de zăpadă fără zăpadă”, iar eu locuiesc în București, un oraș în care zăpada apare de cele mai multe ori doar în congelator, asta dacă îți amintești să bagi frigiderul în priză.

Bun, chiar dacă e un pic cam târziu, știm foarte bine că niciodată nu e prea târziu, așa că am și eu acum un înger de zăpadă, la fel cum presupun că au toți copiii, și părinții, și bunicii, și toată lumea de fapt.

Acum haideți să presupunem prin absurd că mai există cineva care nu a auzit niciodată de îngerii de zăpadă. O să vă rog să NU începeți să-i explicați acestei persoane cine sunt acești zburători magnifici, rugați-l doar să citească “Unde se duc îngerii de zăpadă” și în felul acesta va înțelege perfect de ce nu i-a văzut niciodată până acum.

Iar dacă vreți să oferiți un citat din carte care să o ajute pe acea persoană să înțeleagă și mai bine, atunci “Te-ai trezit vreodată brusc, în toiul nopții, fără să știi de ce? E doar îngerul tău de zăpadă care îți face o vizită” cred că ar putea fi cel mai potrivit citat.

Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:29

Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice

Aproximativ 140 de zboruri de la şi către aeroportul din Bruxelles ar urma să fie anulate vineri, după ce firma care asigură asistenţă la sol...

Belgia: Protestele vor perturba traficul aerian, feroviar şi serviciile publice
Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:13

Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti

Sâmbătă şi duminică va avea loc Maratonul Internaţional Bucureşti, care cuprinde mai multe probe şi va avea startul şi finishul în Piaţa...

Restricţii de circulaţie cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti
Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 17:07

Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?

Euro a trecut de 5,3 lei, prețurile continuă să apese bugetele familiilor, statul trebuie să reducă deficitul, iar firmele încearcă să se...

Economia României. Cum se văd problemele în bugetul fiecăruia?
Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 15:22

Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!

Nu doar Primaria Sectorului 2 face demersurile pentru recuperarea unor parcări municipale pentru a fi amenajate ca parcări rezidențiale. În urma...

Parcările municipale devin rezidențiale și în Sectorul 5!
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 14:49

România a căzut pe cea mai slabă poziţie ocupată vreodată în clasamentul FIFA

Tricolorii au coborât nu mai puțin de şase poziţii în clasamentul FIFA şi ocupă doar locul 58, după primele patru etape ale grupelor Ligii...

România a căzut pe cea mai slabă poziţie ocupată vreodată în clasamentul FIFA
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:45

Cum transformăm obiectele uitate în artă: Monica Ioniță și proiectul „Vechi ca Nou”

Pentru Monica Ioniță, un obiect vechi nu este neapărat un obiect care trebuie aruncat. Poate fi o poveste care așteaptă să fie spusă din nou,...

Cum transformăm obiectele uitate în artă: Monica Ioniță și proiectul „Vechi ca Nou”
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 13:43

VIDEO | Mașină versus autocar. De ce să pleci la drum lung fără propriul vehicul

În cadrul conferinței internaționale „Impact SEE”, peste 200 de speakeri din business, tech și politic au urcat pe 3 scene pentru a da mai...

VIDEO | Mașină versus autocar. De ce să pleci la drum lung fără propriul vehicul
Actualitate joi, 8 octombrie 2026, 12:47

Lista evenimentelor unde te poți distra alături de întreaga familie în București în weekendul 9-10 octombrie

Locuitorii Capitalei au la dispoziție în acest weekend festivaluri pentru copii, spectacole de animație, spectacole de teatru, lecturi pentru...

Lista evenimentelor unde te poți distra alături de întreaga familie în București în weekendul 9-10 octombrie