Primăria Capitalei a semnat o finanțare de aproape 30 de milioane de euro pentru consolidarea a șase clădiri istorice
Articol de bucurestifm, 23 decembrie 2025, 15:21
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că marți dimineață a semnat o finanțare în valoare de 29,73 milioane de euro (148,65 milioane de lei), obținută de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinată consolidării a șase clădiri din București cu risc seismic.
Printre imobilele incluse în proiect se numără clădirea Muzeului „Gheorghe Tăttărescu”, precum și cinci blocuri de locuințe în care trăiesc 184 de familii. Potrivit edilului, clădirile datează din perioada interbelică, unele fiind monumente istorice, iar altele situate în zone protejate ale Capitalei.
Valoarea totală a lucrărilor de consolidare se ridică la 229,5 milioane de lei. Din această sumă, 40% este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul de 60% este acoperit de Primăria Municipiului București prin împrumutul semnat. Jumătate din contribuția municipalității, reprezentând aproximativ 30% din valoarea totală a lucrărilor, va fi recuperată de la proprietari în următorii 10–15 ani.
Ciprian Ciucu a subliniat că Bucureștiul se confruntă cu un risc seismic ridicat, 411 imobile fiind încadrate în clasa I de risc seismic și alte 486 în clasa a II-a. Cu toate acestea, în ultimele trei decenii, doar 35 de clădiri au fost consolidate din fonduri publice.
În prezent, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic are în lucru 14 imobile, iar alte cinci urmează să intre în procesul de consolidare. Lucrările durează, în general, aproximativ doi ani, perioadă în care proprietarii sunt relocați în locuințe de necesitate puse la dispoziție de PMB sau beneficiază de plata chiriei pentru alte locuințe.