Alertă în Capitală! Miros puternic de gaz pe Strada Ion Câmpineanu!
Articol de Sabina Lapadatescu, 27 octombrie 2025, 20:08
O alertă a fost declanșată, în această seară, în centrul Capitalei, în urma unui apel la 112, prin care a fost semnalat un miros puternic de gaz pe Strada Ion Câmpineanu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, este vorba despre o țeavă subterană stradală. Echipajul ISUBIF prezent la fața locului a luat măsuri pentru balizare și restricționare parțiala a accesului pietonal și în totalitate pentru autoturisme.
La caz acționează și echipa de intervenție de la compania de gaze. Din informatiile comunicate de aceasta, problema tehnică a fost remediată.