Ascultă Radio București FM Live

Problemele din educație, evidențiate la conferința Inspectoratului Școlar al Municipiului București

Problemele din educație, evidențiate la conferința Inspectoratului Școlar al Municipiului București

Articol de bucurestifm, 15 octombrie 2025, 08:15

Nemulțumirile cadrelor didactice au fost readuse în atenția publică și la evenimentul Inspectoratului Școlar al Municipiului București de marți, 14 octombrie, în cadrul căruia s-a prezentat situația învățământului preuniversitar la nivel de Capitală.

Sindicaliștii au amintit, din nou, că sunt supuși mai multor abuzuri și că austeritatea este neiertătoare doar cu sectorul educației, și mai puțin cu celelalte domenii. Aceștia i-au cerut, încă o dată, demisia Ministrului Educației Daniel David. Cadrele didactice sunt revoltate de faptul că deși suferă de pe urma austerității atât profesorii, personalul auxiliar cât și elevi, măsurile nu ar reduce mai deloc deficitul bugetar.

Printre principalele măsuri de austeritate care îi nemulțumesc pe profesori sunt modificarea regimului de plată cu ora, mărirea normei didactice dar și alocările de burse pentru elevii din sistemul preuniversitar. Aceștia consideră că noțiunea de profesor este cunoscută oamenilor doar ca persoana care vine la clasă și le predă elevilor, cu toate că aceștia trebuie să se ocupe și de alte aspecte de ordin birocratic în afara orelor de curs. Ei se plâng și de faptul că sunt acuzați directorii instituțiilor de învățământ că ar fi numiți politici în funcție, în detrimentul etapelor lungi și anevoioase pe care le-au parcurs pentru a obține funcțiile.

În cadrul conferinței au fost prezentate statisticile anului școlar 2024-2025 atât din punct de vedere al roadelor la învățătură ale copiilor bucureșteni, cât și rezultatele candidaților la examenul de titularizare.

În anul școlar 2024-2025, în București au studiat peste 260.500 de elevi în școli de stat, peste 34.900 în instituții de învățământ private și 3548 de elevi la frecvență redusă în cele 699 de unități școlare existente la nivelul Capitalei. Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, la nivelul Bucureștiului, a fost de 81,45% în prima etapă a anului acesta și de 31,85% în cea de-a doua. În ceea ce privește Evaluarea Națională, peste 94% din candidați au reușit să ia note de trecere.

În ceea ce îi privește pe profesori, rata de promovare a examenului de definitivare în învățământ a fost de 72,62%, iar 10 candidați au avut media maximă.

La Concursul Național de ocupare a posturilor s-au înscris 3.016 de candidați, dintre care au fost eliminați 2 și s-au retras 172. Candidații care au reușit să ia note peste 7 sunt în număr de 1.444 și au existat 3 note de 10.

Autor: Rareș Vrăbieș

Proiectele administrației Sectorului 2 - Rareș Hopinca
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 16:09

Anunț în premieră la București FM: „O nouă parcare subterană în Sectorul 2” – Rareș Hopincă – primarul Sectorului 2

Parcare subterană lângă Circul Metropolitan Edilul Rareș Hopincă a anunțat în premieră, la București Fm,  negocierea unui contract pentru...

Anunț în premieră la București FM: „O nouă parcare subterană în Sectorul 2” – Rareș Hopincă – primarul Sectorului 2
Acces cu taxă la Fontana di Trevi
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 15:54

Acces cu taxă la Fontana di Trevi

Turiștii care vizitează Roma trebuie să plătească, începând de luni, o taxă de doi euro pentru a avea acces în zona din imediata apropiere a...

Acces cu taxă la Fontana di Trevi
Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 15:18

Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute să evite deplasările în spaţii deschise şi...

Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute
Il Cinema Ritrovato ajunge în România: capodopere restaurate și maeștri ai filmului italian
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:57

Il Cinema Ritrovato ajunge în România: capodopere restaurate și maeștri ai filmului italian

București, Cluj și Timișoara vor găzdui, în februarie, selecția specială a festivalului italian “Il Cinema Ritrovato on Tour”,...

Il Cinema Ritrovato ajunge în România: capodopere restaurate și maeștri ai filmului italian
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:33

Ateliere de creație pentru copii la Muzeul Satului – “Călător prin tradiţii”

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” invită copiii să participe la ateliere de creaţie organizate în februarie şi martie,...

Ateliere de creație pentru copii la Muzeul Satului – “Călător prin tradiţii”
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:07

Brigada Rutieră: 26 de șoferi amendați pentru drifturi pe zăpadă în noaptea trecută

Polițiștii Brigăzii Rutiere au sancționat 26 de șoferi care au efectuat drifturi pe zăpadă în noaptea de duminică spre luni, în cadrul unei...

Brigada Rutieră: 26 de șoferi amendați pentru drifturi pe zăpadă în noaptea trecută
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 12:46

IGSU avertizează: temperaturile scăzute și poleiul cresc riscul de accidente

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția asupra riscurilor generate de ninsorile recente din Capitală și din alte...

IGSU avertizează: temperaturile scăzute și poleiul cresc riscul de accidente
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 12:27

Eurovision între vis, presiune și realitatea din culise – Generația Z

Câtă libertate mai are un artist atunci când ajunge pe o scenă atât de mare? Cine ia deciziile? Și ce rămâne din identitatea ta artistică...

Eurovision între vis, presiune și realitatea din culise – Generația Z