Ascultă Radio București FM Live

Protest în Piaţa Victoriei- Două sancţiuni contravenţionale, aplicate de jandarmi

Protest în Piaţa Victoriei- Două sancţiuni contravenţionale, aplicate de jandarmi

Articol de arionmihaela, 2 august 2025, 00:22

Două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.300 de lei, au fost aplicate de jandarmi la protestul organizat vineri în Piaţa Victoriei.

‘În contextul adunării publice din Piaţa Victoriei, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat şi două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.300 de lei, în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare’, a anunţat Jandarmeria Capitalei.

Tot vineri, jandarmii au întocmit actele necesare sesizării organelor de urmărire penală în cazul unui bărbat care avea asupra sa un cuţit.

Câteva sute de persoane s-au adunat vineri în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern. Protestul este autorizat să se desfăşoare în intervalul orar 17:00 – 22:30.

Radio România lansează eBook-ul „România a doua casă”
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 10:00

Radio România lansează eBook-ul „România a doua casă”

Radio România lansează eBook-ul „România a doua casă”, un volum care adună 18 interviuri cu cetățeni străini stabiliți în țara...

Radio România lansează eBook-ul „România a doua casă”
PMB2025- Procesul de numărare a buletinelor de vot se înregistrează audio-video
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:55

PMB2025- Procesul de numărare a buletinelor de vot se înregistrează audio-video

Procesul de numărare a buletinelor după terminarea votării pentru desemnarea noului primar general al Capitalei va fi înregistrat audio-video în...

PMB2025- Procesul de numărare a buletinelor de vot se înregistrează audio-video
DGPMB: Bărbat decedat după ce a fost accidentat de un motociclist la intrarea în Pasajul Unirii
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:47

DGPMB: Bărbat decedat după ce a fost accidentat de un motociclist la intrarea în Pasajul Unirii

Un bărbat de 50 de ani a decedat, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost accidentat de un tânăr care conducea o motocicletă pe...

DGPMB: Bărbat decedat după ce a fost accidentat de un motociclist la intrarea în Pasajul Unirii
Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:43

Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă

În anul 2025, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă. Şcoala a luat fiinţă prin...

Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:32

Ziua Constituţiei. România modernă şi documentele sale fundamentale

Cu ocazia Zilei Constituţiei României, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), organizează luni,...

Ziua Constituţiei. România modernă şi documentele sale fundamentale
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 06:44

Vremea va fi predominant închisă!

Vremea va fi predominant închisă, în Capitală. Trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă, anunță ANM. Vântul va avea intensificări...

Vremea va fi predominant închisă!
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 22:37

Clipul video cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu este ilegal, conform BEC București!

Biroul Electoral al Municipiului București a dispus retragerea de pe internet a înregistrării video realizate în incinta Palatului Cotroceni, în...

Clipul video cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu este ilegal, conform BEC București!
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 17:10

Dezbatere electorală > RAREȘ LAZĂR, în fața bucureștenilor | VIDEO

București FM îți prezintă dezbaterea electorală cu Rareș Lazăr, candidat la funcția de Primar General al Municipiului București. Discuția...

Dezbatere electorală > RAREȘ LAZĂR, în fața bucureștenilor | VIDEO