Ascultă Radio București FM Live

„Tricolorii” mici debutează cu stângul la EURO U21 2025 împotriva Italiei. Louis Munteanu, penalty irosit pe final de primă repriză, într-un meci în care ocaziile mai mari au fost de partea României

Naționala de fotbal a României la tineret a pierdut în meciul de deschidere al ediției din acest an de la Campionatul European U21, în compania Italiei, scor final, 0-1, într-un duel în care atacantul central de la CFR Cluj, Louis Munteanu, a irosit o lovitură de la 11 metri în finalul primei părți a jocului. În ciuda unui set mai mare de ocazii create de „tricolorii” antrenați de Daniel Pancu, suspendat pentru această partidă, reprezentativa din sudul Europei a avut câștig de cauză și, alături de Spania, care a ieșit învingătoare contra Slovaciei într-un joc din aceeași grupă, are prima șansă la calificarea în rundele eliminatorii ale turneului final.

„Tricolorii” mici debutează cu stângul la EURO U21 2025 împotriva Italiei. Louis Munteanu, penalty irosit pe final de primă repriză, într-un meci în care ocaziile mai mari au fost de partea României
Foto: Sursă foto: Facebook - Prima Sport

Articol de mariosoare, 12 iunie 2025, 00:32 / actualizat: 12 iunie 2025, 15:54

Naționala de fotbal a României de tineret a debutat la o nouă ediție a Campionatului European U21 care, de această dată, are loc în Slovacia, iar „tricolorii” mici au înfruntat-o pe selecționata Italiei din aceeași categorie în primul meci. Elevii pregătiți de Daniel Pancu sunt parte a unei grupe din care mai fac parte, pe lângă reprezentativa de tineret a țării peninsulare, Spania, dar și naționala țării gazdă, dificultatea obținerii unui loc calificabil în rundele eliminatorii fiind una considerabilă.

Pentru primul duel din această fază a competiției, care s-a disputat la Trnava, „tricolorii” nu s-au putut baza pe Vladislav Blănuță, atacantul central care evoluează pentru „U” Cluj, ca urmare a suspendării pe care vârful trebuie să o ispășească, din cauza eliminării în meciul din preliminariile turneului final, disputat contra Elveției, pe teren propriu.

De asemenea, tot din pricina unei suspendări, selecționerul naționalei de tineret, Daniel Pancu, nu a putut să își încurajeze fotbaliștii de pe margine, deoarece acesta a fost pedepsit de brigada de arbitri care a condus confruntarea pe care România a jucat-o împotriva selecționatei din „Țara Cantoanelor”. Răzvan Rotaru și Lucian Sânmărtean îi vor ține locul pe banca tehnică timp de două dueluri fostului fotbalist al celor de la Rapid București, printre alte cluburi pentru care a evoluat.

Selecționata de tineret a țării noastre participă pentru a patra oară consecutiv la turnee finale de calibru, ceea ce reprezintă o premieră absolută, iar Italia era, anterior fluierului de start al întâlnirii din Slovacia, câștigătoare a Campionatului European de la această categorie de vârstă de cinci ori.

O altă premieră consemnată în „sânul” selecționatei României a fost cea a banderolei de căpitan care a revenit pe brațul lui Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj care a încheiat stagiunea precedentă din Superligă cu cele mai multe goluri marcate, deoarece, în toată istoria sa, naționala de fotbal din țara noastră nu a avut un căpitan la vreun turneu final care să fie caracterizat de statutul de golgheter.

Răzvan Sava, portar, Cristian Ignat, fundaș central, Ianis Stoica, mijlocaș de bandă dreaptă, Octavian Popescu, extremă stânga sau Andrei Borza, fundaș lateral stânga, pe lângă prezența în lot a atacantului central român care a trecut și prin „curtea” celor de la Fiorentina și care a fost curtat intens, în perioada recentă, de FCSB, sunt nume importante care vor evolua pentru selecționata de tineret condusă de Daniel Pancu.

În cel mai recent duel disputat contra italienilor U21, diferența, în urmă cu 24 de ani, avea să fie făcută de o „bijuterie de gol” reușită de Andrea Pirlo. De asemenea, în celelalte două confruntări dintre naționala din sudul Europei de tineret, respectiv, reprezentativa „tricolorilor” mici, victoriile au fost împărțite, pentru că, în urmă cu 11 ani, România o învingea pe Italia cu scorul de 2-1, într-un duel de pregătire, atunci când, unul dintre goluri era consemnat de George Pușcaș.

Triumful adversarilor din acest prim meci de la EURO 2025 U21 s-a produs în urmă cu patru ani de zile, pe teren propriu, moment în care s-au înscris șase goluri, iar diferența a fost de două reușite în favoarea italienilor, Radu Drăgușin, promovat, între timp, la prima reprezentativă „tricoloră”, aflându-se printre titularii de pe atunci.

Confruntarea de la Trnava, disputată cu o asistență redusă în tribune, a debutat cu un joc curajos prestat de elevii selecționatei „tricolore”, iar un șut al lui Constantin Grameni s-ar fi putut transforma într-o șansă periculoasă, dacă, pe traiectoria execuției, nu s-ar fi aflat un fundaș central advers care să se opună tentativei mijlocașului central de a deschide scorul.

România a continuat să preseze naționala italiană și a dominat la capitolul posesie, însă, la jumătatea primei reprize, după ce Matteo Prati, fotbalist legitimat la Cagliari, a pasat în spate pentru Daniele Ghilardi, acesta din urmă a urcat cu balonul la picior și a aruncat mingea în flancul stâng de atac, acolo unde aștepta Matteo Ruggeri. Ianis Stoica nu a putut să intercepteze pasa, iar fundașul lateral stânga al celor de la Atalanta a întors mingea pentru Tommaso Baldanzi, pentru ca mijlocașul care evoluează pentru AS Roma să preia și să finalizeze cu un șut puternic direcționat la colțul lung, fără ca Răzvan Sava să poată interveni.

În ultimul minut regulamentar din prima repriză, Constantin Grameni a executat o lovitură liberă din marginea terenului, iar Matei Ilie a intrat primul în contact cu balonul, după ce a reușit să ia fața lui Cher Ndour, jucător legitimat la Fiorentina. După ce, inițial, arbitrul de centru din Grecia dictase o repunere din colțul careului de șase metri pentru selecționata Italiei, acesta a fost chemat la monitorul VAR pentru a revedea faza, iar, după o analiză la care a apelat, a decis să acorde lovitură de la 11 metri pentru „tricolori”.

Responsabilul executării acestui penalty a fost golgheterul sezonului trecut din Superligă și căpitanul naționalei din țara noastră, Louis Munteanu, dar atacantul central român a ratat, după ce șutul său a fost blocat cu un reflex de zile mari de către Sebastiano Desplanches, iar, la cabine, s-a intrat cu un avantaj minim pe tabelă pentru adversarii fotbaliștilor români.

În a doua repriză, selecționata condusă de Daniel Pancu, din tribunele arenei din Trnava, ca urmare a ispășirii sancțiunii sale, din cauza comportamentului afișat la meciul disputat în campania de calificare la turneul final din Slovacia, contra Elveției, a continuat să preseze și să caute egalarea. Atunci când tabela de marcaj indica 30 de minute până la încheierea confruntării, Octavian Popescu și Andrei Borza au combinat în axul stâng din ofensivă, iar „decarul” celor de la FCSB a aruncat o minge în careu, Louis Munteanu fiind cel care a deviat pentru coechipierul său venit din linia a doua, Ianis Stoica, cel care a preluat și a finalizat cu un șut plasat.

Totuși, arbitrul asistent a ridicat fanionul de la margine pentru a semnaliza un offside, poziția neregulamentară fiind confirmată de arbitrii din camera VAR. În ultimele secvențe ale partidei de la EURO U21 2025, Zoran Mitrov, intrat pe parcursul confruntării, ar fi putut înscrie pentru România, dar, din câțiva metri, văzând portarul ieșit dintre buturi, acesta a încercat un lob, execuția sa fiind mult prea înaltă, iar acțiunea s-a încheiat fără nimic notabil pentru „tricolori”.

Partida s-a terminat cu victoria italienilor, cei care au acumulat trei puncte, după prima rundă disputată în această grupă de la turneul final organizat în Slovacia, la fel cum Spania a izbutit să adune, mulțumită victoriei înregistrate în compania țării gazdă, Slovacia, scor 3-2, atunci când golul decisiv a fost înscris la ultima fază a meciului. În etapa care vine, „tricolorii” vor evolua contra ibericilor, în capitala țării, la Bratislava, în vreme ce slovacii și italienii se vor întâlni într-un duel direct, la Trnava.

Etichete:
Arina Sabalenka si Elena Rîbakina fata in fata pentru a treia oara in acest an
Actualitate joi, 26 martie 2026, 09:00

Arina Sabalenka si Elena Rîbakina fata in fata pentru a treia oara in acest an

Primele doua clasate in ierarhia mondiala se vor intalni din nou in semifinalele turneului de la Miami. In sferturi Sabalenka, detinatoarea...

Arina Sabalenka si Elena Rîbakina fata in fata pentru a treia oara in acest an
Vreme frumoasa
Actualitate joi, 26 martie 2026, 06:47

Vreme frumoasa

Vreme frumoasa astazi in Capitala cu cer variabil, vant slab si moderat si o maxima de 19…20 de grade. In tara vor fi maxime intre 1o si 21 de...

Vreme frumoasa
Joi, temperaturi mai ridicate decât cele specifice datei din calendar
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 20:46

Joi, temperaturi mai ridicate decât cele specifice datei din calendar

La noapte,  În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 2…5 grade. Joi, Vremea va fi...

Joi, temperaturi mai ridicate decât cele specifice datei din calendar
Break the fake: Fact-checking fals și dezinformare: cum sunt manipulate informațiile în era AI
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 20:29

Break the fake: Fact-checking fals și dezinformare: cum sunt manipulate informațiile în era AI

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Fact-checking fals și dezinformare: cum sunt manipulate informațiile în era AI
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 20:21

AMENDĂ de 6.000 de lei pentru câteva afișe ilegale!

6.000 de lei, pentru gestul celor doi bărbați surprinși, azi-noapte, pe Calea Victoriei, în timp ce vandalizau o casetă de semaforizare....

AMENDĂ de 6.000 de lei pentru câteva afișe ilegale!
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 20:18

VIDEO: Iulia Grigoriu și Carol Ionescu, despre „Ora Zero” și conceptul de gaming theatre: când publicul devine co-autor

Un nou tip de experiență teatrală ajunge pe scena Teatrelli. Regizoarea Iulia Grigoriu și actorul Carol Ionescu au fost invitații matinalului...

VIDEO: Iulia Grigoriu și Carol Ionescu, despre „Ora Zero” și conceptul de gaming theatre: când publicul devine co-autor
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 19:33

Sector 4: Consiliul local aprobă eliminarea taxei de dezvoltare urbană

Taxa de dezvoltare urbană a fost revocată, miercuri, de Consiliul local al sectorului 4. Taxa avea ca scop finanţarea construirii de noi locuri de...

Sector 4: Consiliul local aprobă eliminarea taxei de dezvoltare urbană
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 19:21

PMB propune tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare destinate vehiculelor care nu trebuie înmatriculate

Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un proiect care prevede tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare...

PMB propune tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare destinate vehiculelor care nu trebuie înmatriculate