Ascultă Radio București FM Live

MAPN: Dezinformări și informații false pe subiecte de securitate și apărare, distribuite în mediul online

MAPN: Dezinformări și informații false pe subiecte de securitate și apărare, distribuite în mediul online
Foto: facebook.com/mapn.ro

Articol de arionmihaela, 25 mai 2025, 22:13

MAPN semnalează două noi încercări de dezinformare, pe subiecte care vizează apărarea și securitatea națională, distribuite în diferite platforme de comunicare digitală.

Prima dintre acestea folosește un așa-zis „comunicat MApN”, distribuit prin platforma WhatsApp. „Documentul” este redactat într-o formă care încearcă să imite un comunicat de presă al MApN și anunță restricționarea circulației cetățenilor de sex masculin cu vârste între 18 și 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare în România, în urma unei așa-zise decizii recente a CSAT.

Dezmințim categoric autenticitatea acestui document. Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naționale și conține informații false și alarmiste, menite să creeze panică și confuzie în rândul populației.

Comunicatele MApN pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituției. Adevăratul comunicat înregistrat cu numărul 46 a fost emis de Biroul de presă al MApN la data de 19 februarie și se referă la un cu totul alt subiect decât cel conținut de documentul falsificat.

Cu privire la această dezinformare, care continuă seria de acțiuni menite a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federația Rusă îl desfășoară în prezent în Ucraina, Ministerul Apărării Naționale va sesiza cu celeritate autoritățile judiciare, în temeiul art. 404 (2) din Codul penal – Comunicarea de informații false, care prevede: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

O a doua acțiune de dezinformare, distribuită pe platformele TikTok, YouTube și Facebook, face referire la așa-zise „decizii” oficiale comunicate de autoritățile SUA cu privire la retragerea totală a militarilor americani dislocați în România, inclusiv la retragerea sistemului antirachetă Aegis Ashore dislocat de Armata SUA în Baza 99 Deveselu.

Aceste informații sunt false și nu au niciun fundament real. Militarii dislocați de Armata Statelor Unite ale Americii în România, ca parte a măsurilor de consolidare a flancului estic al NATO, în baza parteneriatului strategic dintre Statele Unite și România își desfășoară activitatea normal. Sistemul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu își desfășoară, de asemenea, activitatea în parametrii planificați, ca parte a scutului antibalistic al Alianței Nord-Atlantice.

De altfel, Ambasada SUA la București a transmis recent un mesaj prin care se subliniază că instalarea acestui sistem „a sporit securitatea și capacitatea de descurajare pe flancul estic al NATO. Colaborarea dintre forțele americane și române la Deveselu demonstrează puterea alianței noastre și angajamentul nostru comun față de stabilitatea regională. Prin prezența sa în România, Aegis Ashore contribuie nu numai la protejarea aliaților noștri, ci și la consolidarea puterii și a securității Americii”.

Din analiza mediului informațional, este de așteptat ca acțiuni de dezinformare de acest gen, care vizează subiecte de securitate și apărare națională, să continue și în perioada imediat următoare.

Aceste acțiuni de manipulare servesc doar scopului de a întreține o stare de teamă și confuzie în rândul opiniei publice din România, în contextul agresiunii armate pe care forțele Federației Ruse o desfășoară împotriva Ucrainei.

Recomandăm tuturor utilizatorilor din România care folosesc platformele de comunicare digitală să manifeste prudență înainte de a redistribui informații pe aceste subiecte, care au caracter alarmist, senzaționalist sau care pot genera panică. Veridicitatea acestor informații poate fi cu ușurință verificată din surse oficiale.

Ilie Bolojan: rezultatul referendumului din București trebuie să se regăsească în bugetul Capitalei
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 09:37

Ilie Bolojan: rezultatul referendumului din București trebuie să se regăsească în bugetul Capitalei

Premierul Ilie Bolojan afirmă că rezultatul referendumului privind finanțarea Bucureștiului ar trebui reflectat, „într-o formă sau alta”,...

Ilie Bolojan: rezultatul referendumului din București trebuie să se regăsească în bugetul Capitalei
Ziua pentru un Internet mai sigur: 7 reguli esențiale pentru online
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 09:33

Ziua pentru un Internet mai sigur: 7 reguli esențiale pentru online

Pe 10 februarie este marcată la nivel mondial Ziua pentru un internet mai sigur (Safer Internet Day). Anul acesta, tema pune accent pe inteligența...

Ziua pentru un Internet mai sigur: 7 reguli esențiale pentru online
Peste 1.300 de primării intră în grevă de avertisment. Angajații protestează față de măsurile Guvernului Bolojan
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 09:26

Peste 1.300 de primării intră în grevă de avertisment. Angajații protestează față de măsurile Guvernului Bolojan

Salariații din administrația publică locală vor declanșa marți o grevă de avertisment între orele 10:00 și 12:00, în peste 1.300 de...

Peste 1.300 de primării intră în grevă de avertisment. Angajații protestează față de măsurile Guvernului Bolojan
53 de persoane salvate de pe munte in ultimele 24 de ore
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 09:00

53 de persoane salvate de pe munte in ultimele 24 de ore

21 dintre acestea au fost transportate la spital cu ambulantele Serviciilor Judetene, SMURD ori Salvamont. O persoana a fost salvata cu ajutorul...

53 de persoane salvate de pe munte in ultimele 24 de ore
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 08:10

Emoțiile bărbaților în relații. Terapia de cuplu

Când cearta e reactivă, nu mai produce apropiere În multe cupluri, conflictul se repetă aproape identic: unul insistă, celălalt se retrage, iar...

Emoțiile bărbaților în relații. Terapia de cuplu
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 08:00

Protest al actorilor TNB faţă de proiectul pilot al Ministerului Culturii

Actorii Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), alături de personalul care deserveşte scena, organizează unui protest...

Protest al actorilor TNB faţă de proiectul pilot al Ministerului Culturii
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 06:51

Vremea se menține mohorâtă, în București

Marți, în Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vremea va fi închisă și potrivit ANM, temperatura...

Vremea se menține mohorâtă, în București
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 00:06

Sănătatea Emoțională: Cheia pentru o viață echilibrată

Sănătatea emoțională reprezintă capacitatea de a gestiona stresul, de a face față provocărilor și de a menține relații pozitive cu cei din...

Sănătatea Emoțională: Cheia pentru o viață echilibrată