Ascultă Radio București FM Live

„Derby de România” a oferit privilegiul atacanților centrali să debuteze cu gol într-un duel FCSB – Dinamo: „câinii” rămân fără victorie în fața rivalei bucureștene din anul 2020 încoace, după ce au condus timp de două minute

FCSB a câștigat „derby-ul de România”, contra celor de la Dinamo București, cu scorul final de 2-1, într-un duel care a contat pentru runda cu numărul 28 din Superligă, iar campioana en-titre din întrecerea internă și-a recăpătat statutul de lider în ierarhia actuală. Partida a fost începută mai bine de „câini”, care au deschis scorul prin Stipe Perica, aflat la debutul său într-o astfel de întâlnire, însă, avantajul fragil al „alb-roșilor” a durat doar câteva minute, pentru că Baba Alhassan a restabilit egalitatea cu un șut deviat. În repriza secundă, omologul vârfului croat al formației din „Ștefan cel Mare” a înscris, la rândul său, la prima apariție într-o partidă dintre „roș-albaștrii” și dinamoviști, aducând cele trei puncte grupării antrenate de Elias Charalambous. Acest rezultat a fost echivalent cu a opta înfrângere la rând suferită de „câini” în compania marii rivale în toate competițiile, iar eșecul nu îi permite echipei antrenate de Zeljko Kopic, pentru moment, să își asigure, matematic, un loc de play-off.

„Derby de România” a oferit privilegiul atacanților centrali să debuteze cu gol într-un duel FCSB – Dinamo: „câinii” rămân fără victorie în fața rivalei bucureștene din anul 2020 încoace, după ce au condus timp de două minute
Foto: Sursă foto: Facebook - GSP

Articol de mariosoare, 23 februarie 2025, 21:53

„Derby de România” s-a disputat pe „Arena Națională”, în etapa cu numărul 28 din Superligă, iar FCSB a înfruntat-o pe Dinamo București în încercarea de a reveni pe prima poziție din campionatul intern, în vreme ce „câinii” căutau să își consolideze poziția de play-off. Echipa condusă de pe banca tehnică de Elias Charalambous se prezentau la această confruntare cu marea rivală după calificarea obținută în optimile de finală din UEFA Europa League, contra celor de la PAOK Salonic, spre deosebire de „alb-roșii” care au pierdut pentru prima dată din luna noiembrie a anului 2023 pe stadionul „Arcul de Triumf”, contra celor de la Farul Constanța.

Trupa pregătită de Zeljko Kopic venea la ora acestui meci de maximă importanță după înregistrarea a două victorii, două remize și a unui eșec în cele mai recente cinci dispute desfășurate în toate competițiile, iar în același interval de timp, campioana României a consemnat patru triumfuri și un rezultat de egalitate.

Pentru dinamoviști, această partidă a avut o semnificație aparte, deoarece formația din „Ștefan cel Mare” intenționa să culeagă primul succes împotriva marii rivale pentru prima dată în campionat din data de 16 februarie a anului 2020, atunci când, cu Dușan Uhrin pe banca tehnică, „câinii” învingeau pe FCSB cu scorul limită de 2-1, pe „Arena Națională”, iar acest meci a putut fi privit și din perspectiva încercării de a evita un al optulea eșec consecutiv suferit în compania grupării din Berceni.

Totuși, în toate competițiile, Dinamo a triumfat în compania „roș-albaștrilor”, cel mai recent, într-un duel din Cupa României, din anul 2021, cu același manager la conducerea clubului. Din echipa antrenată de tehnicianul cipriot al campioanei en-titre din întrecerea internă, nu au putut face parte, pe lângă absențe deja cunoscute, precum cele ale lui Mihai Lixandru și Darius Olaru, jucătorii Florin Tănase și Daniel Bîrligea, ambii accidentați la partida de pe plan continental, în vreme ce „alb-roșii” au avut parte de tot efectivul, la care s-a adăugat revenirea lui Dennis Politic, o „piesă” esențială.

Aproximativ 30.000 de suporteri au fost prezenți în tribunele celui mai mare stadion din țară pentru acest meci contra rivalei locale în condiții de iarnă, deoarece temperaturile au fost unele foarte scăzute pe tot parcursul confruntării. În total, pe „Arena Națională”, cele două cluburi disputaseră, înainte de al 30-lea derby care a fost organizat pe acest stadion, meciuri încheiate cu 15 succese pentru FCSB, cinci victorii pentru dinamoviști, dar și alte nouă rezultate de egalitate. Confruntarea a debutat cu un adevărat show pirotehnic pus în scenă de galeriile ambelor formații, cu precădere de către peluza campioanei României care a afișat o coregrafie compusă din cartoane „roș-albastre”, având mesajul „Trăim o nebunie în roșu și albastru”.

Prima șansă importantă a partidei a apărut la poarta gazdelor, atunci când Astrit Selmani a fost jucat în partea dreaptă de atac de către Cătălin Cîrjan, iar atacantul dinamoviștilor a încercat să centreze în fața buturilor adverse pentru Stipe Perica, jucătorul croat aflat la primul meci ca titular în tricoul „câinilor”. Mingea a fost respinsă greșit de Siyabonga Ngezana care nu s-a înțeles cu Ștefan Târnovanu la acea fază, dar, în cele din urmă, balonul a ajuns în afara terenului. Din faza fixă obținută, o schemă pusă în practică de elevii lui Zeljko Kopic l-a lăsat liber la marginea careului pe Patrick Olsen, al cărui șut a trecut cu mult peste bara transversală. Tot oaspeții au fost mai periculoși, atunci când în minutul opt al partidei, o pasă precisă venită dinspre Raul Opruț l-a găsit pe Astrit Selmani la granița suprafeței de pedeapsă, iar execuția de la distanță a kosovarului, după un dribling scurt, a fost parată de către goalkeeper-ul campioanei României.

Mai apoi, atacantul experimentat adus liber de contract de conducerea „alb-roșilor”, Stipe Perica, s-a aflat la finalizarea unei acțiuni rapide care a decurs „șnur” în ceea ce privește fotbaliștii dinamoviști. Vârful oaspeților a recepționat în mijlocul careului oponent o centrare venită din partea lui Dennis Politic, iar, după ce s-a înălțat pentru a trimite o lovitură de cap, acesta a plasat balonul paralel cu linia buturilor apărate de Ștefan Târnovanu, însă debutul „derby-ului de România” a aparținut, în totalitate, „câinilor”. O lovitură liberă obținută la marginea careului de către „roș-albaștrii” a fost bătută utilizând o strategie surprinzătoare pentru defensiva dinamovistă, atunci când Risto Radunovic a pasat în zona mai puțin aglomerată pentru Adrian Șut, dar căpitanul echipei din Berceni a trimis mult prea slab pentru a îi crea dificultăți lui Alexandru Roșca.

Deschiderea de scor a venit în minutul 18, atunci când „alb-roșii” au recuperat o minge în proximitatea careului advers, grație efortului depus de Denis Politic, iar Valentin Crețu a fost surprins pe picior greșit, astfel că i-a permis „șeptarului” dinamovist să avanseze înspre buturile campioanei României. Extrema stângă a formației din „Ștefan cel Mare” a centrat pe jos în zonă liberă, acolo unde Stipe Perica s-a aflat și a împins cu vârful ghetei balonul pe sub Ștefan Târnovanu, pentru a declanșa sărbătoarea în galeria dinamovistă. Egalarea a venit la un minut distanță, atunci când o eroare comisă la construcție de către trupa antrenată de tehnicianul croat a dus la o obținere rapidă a posesiei de către Juri Cisotti, iar continuarea mijlocașului italian al celor de la FCSB a fost una potrivită, cu pasă trimisă în direcția lui Baba Alhassan. Omul de la centrul terenului din formația „roș-albastră” a trecut ușor de Josue Homawoo și a șutat puternic, marcând mulțumită unei devieri.

Următoarea oportunitate de a mișca tabela a acestei înfruntări a fost trecută în contul „roș-albaștrilor”, în momentul în care Risto Radunovic a combinat cu Baba Alhassan și a deschis un culoar de pătrundere pentru Andrei Gheorghiță care a păcălit doi adversari și a recepționat un balon de la Juri Cisotti. Fotbalistul venit de la Politehnica Iași a rămas singur cu mingea la picior și a finalizat cu un șut plasat puternic la colțul lung, dar reflexul lui Alexandru Roșca a fost cel care a menținut scorul în varianta stabilită cu câteva minute înainte de această fază. O șansă uriașă a venit de partea dinamoviștilor cu aproximativ 10 minute înainte de finalul primei părți, atunci când Adrian Șut nu a putut ajunge la un balon trimis prea tare de către Risto Radunovic, iar Patrick Olsen l-a jucat rapid pe Astrit Selmani, pentru ca jucătorul din Kosovo să dribleze portarul și să fie blocat în ultimă fază.

Trei schimbări au fost efectuate la pauza înfruntării în formația „roș-albastră”, deoarece Mihai Popescu, David Miculescu și Alexandru Musi le-au luat locurile lui Siyabonga Ngezana, Andrei Gheorghiță și Marius Ștefănescu. Imediat de la reluarea partidei, Adrian Șut a fost aproape să marcheze, atunci când a șutat puternic din afara careului înspre vinclul buturilor apărate de Alexandru Roșca, dar balonul a trecut cu puțin peste poarta dinamoviștilor. După o serie de atacuri „în val” ale formației antrenate de Elias Charalambous, golul isprăvitor a fost punctat de Jordan Gele, atacantul central francez care a venit de la Unirea Slobozia în perioada de transferuri din iarnă. Vârful celor de la FCSB a fost pasat în adâncime de Juri Cisotti care a descoperit un culoar liber în apărarea oaspeților, iar, ulterior, acesta a driblat doi fundași centrali ai dinamoviștilor și a înscris cu un șut „precipitat” la colțul lung.

O altă oportunitate imensă de a își majora avantajul în privința celor de la FCSB a venit cu aproximativ 20 de minute înainte de finalul înfruntării, atunci când, dintr-o lovitură de la colțul terenului, devierea lui Baba Alhassan l-a găsit pe Mihai Popescu în gura porții, însă reluarea stopperului român din apropiere a fost îndepărtată de pe linie de Josue Homawoo. Ulterior, replica dinamoviștilor l-a avut în prim-plan pe Georgi Milanov, al cărui șut de la distanță a trecut la o palmă distanță pe lângă poarta apărată de Ștefan Târnovanu, spre disperarea peluzei „câinilor roșii”. Cu circa 10 minute înainte de încheierea acestui derby, Juri Cisotti l-a lansat într-o cursă individuală pe David Miculescu, trecut în centrul atacului, iar după ce acesta și-a aranjat balonul, a șutat la colțul lung, însă Alexandru Roșca a fost la post și a scos mingea în lateral.

Până la finalul acestui derby, ocaziile nu s-au întețit la poarta lui Ștefan Târnovanu, chiar dacă posesia a fost de partea dinamoviștilor, iar verdictul i-a permis campioanei României să se întoarcă în vârful din Superligă, cu un total de 52 de puncte, cu unul singur în plus față de „U” Cluj, respectiv, la două lungimi în fața celor de la CFR Cluj. Dinamoviștii au rămas pe treapta a cincea în clasamentul campionatului intern, cu cele 45 de puncte acumulate, neputând intra, matematic, în play-off, din cauza imposibilității înregistrării a cel puțin o remiză, dar cele trei puncte avans față de Rapid București s-au păstrat. În runda care urmează, „roș-albaștrii” vor evolua în fața unei alte trupe din Capitală, Rapid București, tot pe „Arena Națională”, în comparație cu „câinii” care vor reveni pe teren propriu pentru a da „piept” cu FC Hermannstadt.

Etichete:
DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:35

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală

Administratorii unor societăţi comerciale din domeniul tranzacţiilor imobiliare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori pentru infracţiuni de...

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:32

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti

Două echipaje de pompieri intervin în aceste momente pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, după ce o cisternă încărcată benzină a luat foc la...

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti
Lansări de carte și sesiuni de autografe, la Gaudeamus, sâmbătă
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:28

Lansări de carte și sesiuni de autografe, la Gaudeamus, sâmbătă

Și sâmbătă vor fi peste 100 de evenimente în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Ediția 32. De la ora 12:00, la Romexpo  la standul editurii...

Lansări de carte și sesiuni de autografe, la Gaudeamus, sâmbătă
Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 14:28

Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis  sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind...

Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 14:15

DGPMB: Cinci persoane, reţinute pentru furtul a peste 100.000 lei din casele unor bătrâni

Poliţiştii Capitalei au reţinut, pentru 24 de ore, cinci persoane implicate în mai multe fapte de furt calificat, în urma cărora şi-ar fi...

DGPMB: Cinci persoane, reţinute pentru furtul a peste 100.000 lei din casele unor bătrâni
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 14:02

Primăria Capitalei trece la punerea în siguranță a scării de bloc distruse de explozia din Rahova!

Astăzi, Primăria Capitalei a semnat acorduri pentru punerea în siguranță a imobilului cu toți cei 52 de proprietari din scara de bloc distrusă...

Primăria Capitalei trece la punerea în siguranță a scării de bloc distruse de explozia din Rahova!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 13:44

Centrala electrică Brazi a fost repornită

Centrala electrică Brazi a fost repornită după două zile şi jumătate de întrerupere a activităţii, şi începe să injecteze 300 de...

Centrala electrică Brazi a fost repornită
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 13:21

Salvamont România – recomandări în contextul deschiderii pârtiilor de schi

Salvamontiştii fac mai multe recomandări în contextul deschiderii, în perioada următoare, a unei părţi din pârtiile de practicare a...

Salvamont România – recomandări în contextul deschiderii pârtiilor de schi