Ascultă Radio București FM Live

Hakim Abdallah a revenit cu „poftă de fotbal” în Superligă și bifează o dublă în tricoul celor de la Dinamo București: „câinii roșii” trec de Unirea Slobozia și sar peste FCSB în clasament

Dinamo București a câștigat meciul programat să se desfășoare în etapa cu numărul 24 din Superligă, în deplasare, contra celor de la Unirea Slobozia, cu scorul final de 3-1, cele patru goluri fiind împărțite în mod egal între cele două reprize ale partidei care a fost găzduită de stadionul din apropiere de Capitală, mai exact, arena de la Clinceni. Trupa antrenată de Zeljko Kopic a obținut toate cele trei puncte, grație unei duble punctate de Hakim Abdallah, revenit pe gazon după o pauză îndelungată, iar a treia reușită a fost bifată dintr-o lovitură de la 11 metri. Chiar dacă ialomițenii au marcat și egalaseră situația la general, iar Alexandru Roșca primise gol din acțiune, în premieră, de când apără pentru formația bucureșteană, succesul a aparținut „alb-roșilor” care au depășit-o pe marea rivală, FCSB, în clasamentul general, cu mențiunea că „roș-albaștrii” au un meci în minus, fiind la egalitate de puncte cu „U” Cluj, dar și cu campioana României în acest moment.

Hakim Abdallah a revenit cu „poftă de fotbal” în Superligă și bifează o dublă în tricoul celor de la Dinamo București: „câinii roșii” trec de Unirea Slobozia și sar peste FCSB în clasament
Foto: Sursă foto: Facebook - GSP

Articol de mariosoare, 31 ianuarie 2025, 22:57 / actualizat: 1 februarie 2025, 21:25

Dinamo București s-a deplasat în proximitatea Capitalei în runda cu numărul 24 din campionatul intern, acolo unde a înfruntat-o pe trupa nou-promovată în această stagiune, Unirea Slobozia. În etapa trecută din Superligă, formația pregătită de pe margine de Zeljko Kopic terminase la egalitate cu ardelenii de la „U” Cluj, scor 0-0, în vreme ce ialomițenii înregistraseră un eșec în compania celor de la Gloria Buzău, la scor de neprezentare. Partida dintre cele două cluburi s-a desfășurat pe arena fostei echipe „Academica Clinceni”, din cauza infrastructurii inadecvate a stadionului grupării antrenate de Adrian Mihalcea care nu se încadrează în parametrii ceruți de organizatorii întrecerii interne. Raul Opruț și Hakim Abdallah au revenit în primul 11 al „câinilor” pentru această înfruntare, după o lungă perioadă de indisponibilitate pe care ambii au experimentat-o în ultimul timp, iar cele două „piese” din efectivul oaspeților s-au dovedit a fi esențiale până la finalul întâlnirii.

„Câinii” căutau să își extindă seria de invincibilitate din deplasare din perioada recentă, pentru că dinamoviștii nu mai pierduseră, înainte de ora startului acestei înfruntări din luna septembrie a anului 2024, atunci când trupa antrenată de Ioan-Ovidiu Sabău învingea formația din „Ștefan cel Mare” cu scorul limită de 1-0, pe când Unirea Slobozia se afla față în față cu obiectivul de a consemna un al doilea potențial succes consecutiv pe teren propriu, după victoria înregistrată în urmă cu două săptămâni în fața propriilor suporteri, contra covăsnenilor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, cu scorul de 3-2, într-un meci cu multe faze intense. Capitolul statistici a fost, totalmente, de partea oaspeților, deoarece bucureștenii au ținut balonul în majoritatea timpului acestei partide, posesia fiind de 75% la finalul confruntării, iar raportul ocaziilor de gol a fost de 16:7 în favoarea „alb-roșilor”, la fel cum s-a întâmplat în cazul șuturilor cadrate, acolo unde Dinamo a avut câștig de cauză încă o dată.

Duelul din Superligă a debutat cu o șansă importantă ratată de Hakim Abdallah, care bifa primele minute în tricoul formației pentru care evoluează, în calitate de titular, după o inactivitate de șase săptămâni, atunci când fotbalistul de profil ofensiv a fost pasat în profunzime de golgheterul „alb-roșilor” din această stagiune, kosovarul Astrit Selmani. Vârful oaspeților a recepționat o minge la cercul de la mijlocul terenului și a trimis printre fundașii centrali, din prima, cu mult efect, iar balonul a ajuns în posesia jucătorului din Madagascar. Extrema stângă a dinamoviștilor a intrat în careu și a încercat să finalizeze acțiunea cu un șut la colțul scurt, dar balonul a fost deviat de un apărător advers, iar Denis Rusu a avut timp să se poziționeze și să plonjeze pentru a bloca execuția lui Hakim Abdallah, trimițând în afara terenului, după ce mingea „ciupise” stâlpul porții.

Câteva minute mai târziu, mijlocașul din Norvegia al celor de la Dinamo București, Patrick Olsen, a pătruns decis în jumătatea de teren advers, iar după ce acesta a căutat culoarul de șut, s-a hotărât să trimită cu piciorul stâng la colțul lung, mingea scurgându-se pe lângă buturile echipei antrenate de fostul dinamovist, Adrian Mihalcea, dar acestuia i-a lipsit puțin pentru a deschide scorul în acest joc. Replica gazdelor, după cele două atacuri ale „câinilor” a venit în minutul 20, atunci când Florin Purece a scăpat de marcajul lui Raul Opruț și l-a observat demarcându-se pe Christ Afalna, însă fotbalistul camerunez a ales să apeleze la o execuție pretențioasă în duelul său direct cu goalkeeper-ul dinamoviștilor care a făcut „minuni” în ultimele runde din campionatul intern. Alexandru Roșca a fost complet depășit de lobul încercat de jucătorul celor de la Unirea Slobozia, dar mingea a trecut pe lângă poartă, iar faza s-a încheiat fără nimic notabil în contul gazdelor.

Golul prin care tabela s-a deblocat în această partidă a fost consemnat cu 10 minute înainte de terminarea primei reprize, atunci când, fiind liber în flancul drept de atac, Patrick Olsen nu a ezitat să inițieze o incursiune periculoasă, iar centrarea puternică a acestuia l-a găsit pe Maxime Sivis în interiorul suprafeței de pedeapsă. Fundașul lateral al „alb-roșilor” a deviat involuntar cu o lovitură de cap balonul pentru un coechipier, iar din poziție ideală, Hakim Abdallah a marcat cu aproape toată poarta goală, profitând de amplasamentul greșit al fundașilor oponenți, izbutind să își treacă numele pe lista fotbaliștilor care au înscris în această înfruntare pentru prima dată după șase luni de zile. Ultima reușită a jucătorului din Madagascar în tricoul celor de la Dinamo București fusese consemnată într-un meci cu Petrolul Ploiești, din etapa a doua din actuala stagiune din Superligă.

Cu câteva minute înainte de fluierul de final al actului întâi, Iulius Mărginean, aflat încă în perioada de acomodare în centrul defensivei dinamoviste, a greșit o preluare la centrul terenului, iar de această imprecizie a profitat Jordan Gele. Fotbalistul francez a recuperat balonul și a luat acțiunea pe cont propriu, neavând vreun sprijin concret din partea colegilor săi, iar lipsa vreunei presiuni puse de fundașul central al oaspeților și retragerea sa rapidă au determinat crearea unui culoar de șut pentru jucătorul formației antrenate de Adrian Mihalcea. Vârful din „Hexagon” a trimis o „torpilă” de la aproximativ 16 metri distanță, cu piciorul drept, în momentul în care a văzut că altă variantă nu există, iar Alexandru Roșca nu a putut interveni, primind primul gol din acțiune în poarta dinamoviștilor, de când s-a început să se mizeze pe serviciile sale. Pentru ca reușita să fie validată, a fost nevoie de intervenția arbitrilor din camera VAR care au identificat faptul că mingea a depășit linia porții cu toată circumferința, iar o remiză avea să fie înregistrată la acel moment.

În partea a doua, presiunea venită din partea „câinilor” a fost una constantă, dar reluarea cu capul dintr-un corner a lui Iulius Mărginean care a tot căutat să își ia revanșa pentru gafa produsă în prima repriză, dar și șutul trimis la firul ierbii de la mare distanță de către Eddy Gnahore nu au găsit spațiul porții lui Denis Rusu, iar lovitura de „grație” avea să fie dată înspre finalul meciului. În minutul 79 al duelului, Hakim Abdallah a trecut spectaculos de un adversar, dar execuția sa a fost deviată și nu a pus probleme porții ialomițene, pentru ca, ulterior, fotbalistul din Madagascar să fie surprins în locul potrivit la momentul potrivit, după o fază norocoasă, atunci când Cătălin Cîrjan a trimis în bară, iar mingea a ricoșat la elevul antrenat de tehnicianul croat care a punctat cu poarta goală, deși mulți fotbaliști se aflau la pământ.

Cel mai prolific atacant al formației dinamoviste de până în acest punct, kosovarul Astrit Selmani, nu a ratat ocazia de a își trece și el numele pe lista marcatorilor, după ce tot el a fost implicat în obținerea unei lovituri de pedeapsă, la capătul unei intervenții neglijente aparținându-i unui adversar, ce nu a ajuns la minge și a pus piedică pe direcția de alergare a „nouarului” formației din Capitală. După verificarea fazei urmărind imaginile de pe monitorul aflat la marginea terenului, Andrei Chivulete a dictat penalty pentru oaspeți, iar vârful din Kosovo a șutat pe centrul porții, izbutind să dubleze avantajul „câinilor” și să pună la „adăpost” cele trei puncte. Partida s-a terminat cu succesul dinamoviștilor care au trecut pe poziția secundă, pentru moment, în Superligă, depășind-o pe FCSB la capitolul golaverajului, deoarece numărul de puncte acumulate de „U” Cluj, trupa din „Ștefan cel Mare” și campioana României este identic, 41, cu precizarea că ardelenii și „roș-albaștrii” au un meci în minus.

De partea cealaltă, formația din Slobozia este pe locul al 13-lea în prezent, cu un golaveraj groaznic și cu 25 de puncte adunate până în această etapă, fiind la trei lungimi în fața moldovenilor de la Politehnica Iași, dar la șase puncte distanță, comparativ cu „lanterna roșie” din clasamentul general, FC Botoșani. În runda următoare, jucătorii antrenați de Zeljko Kopic vor reveni pe teren propriu, în etapa intermediară, pentru că vor evolua pe stadionul „Arcul de Triumf”, contra celor de la Oțelul Galați, în vreme ce Unirea va da peste o altă grupare din Capitală, deoarece ialomițenii se vor deplasa în „Giulești” pentru a juca în compania celor de la Rapid București.

Etichete:
Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:29

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că este foarte posibil ca de vineri seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din...

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:01

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!

Noul Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, destinat bolnavilor de tuberculoză cu rezistență la tratamentul cu antibiotice....

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:57

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025

Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte că, potrivit calendarului electoral, campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7...

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025
Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:46

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae

Primăria Municipiului București, prin CREART, anunță deschiderea târgului de Crăciun „Bucharest Opera Christmas Market”, pe 6 decembrie,...

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:35

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală

Administratorii unor societăţi comerciale din domeniul tranzacţiilor imobiliare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori pentru infracţiuni de...

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:32

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti

Două echipaje de pompieri intervin în aceste momente pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, după ce o cisternă încărcată benzină a luat foc la...

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:28

Lansări de carte și sesiuni de autografe, la Gaudeamus, sâmbătă

Și sâmbătă vor fi peste 100 de evenimente în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, Ediția 32. De la ora 12:00, la Romexpo  la standul editurii...

Lansări de carte și sesiuni de autografe, la Gaudeamus, sâmbătă
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 14:28

Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis  sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind...

Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor