Bine de citit: Fecioarele
Articol de razvanursuleanu, 28 noiembrie 2024, 10:20
Îmi plac foarte mult cărțile polițiste în care nu reușesc să-l depistez pe criminal până în momentul în care autorul sau autoarea dezvăluie cine anume este, dar le ador de-a dreptul pe cele în care sunt absolut convins că știu identitatea criminalului și de fapt mă înșel amarnic…
Aș fi spus despre această carte că este excelentă și fără a lua în considerare nuanțele sale thriller, un gen literar în care se poate aluneca foarte ușor în zona ridicolului. Este evident că Alex Michaelides înțelege perfect cum se prepară rețetele thriller clasice, doar că oferta lui nu conține acel tip de violență cu care King, Saul sau Koontz, coloșii acestui domeniu, obișnuiesc să-și delecteze cititorii “carnivori”, dintre care trebuie să recunosc că fac și eu parte. Michaelides îmbracă romanul său polițist în hainele unui thriller așezat, liniștit, pe alocuri chiar molcom.
Firește că această alăturare de cuvinte poate părea o glumă, cititorii care se află în fața primei pagini au tot dreptul să afirme că o conexiune între “thriller” și “molcom” nu are cum să fie posibilă. Ei bine, tuturor eventualilor contestatari nu le pot aduce alt argument în afară de acela de a-i ruga să citească “Fecioarele” până la final, după care putem discuta despre această relație de aparentă antonimie.
Luând în considerațiune și elegantul omagiu pe care Alex Michaelides i-l aduce în roman lui Tennyson, unul dintre cei mai mari poeți ai acestei lumi, mă văd nevoit să împing pe cât pot eu de discret acest volum deasupra vrafului de cărți pe care intenționați să le citiți în perioada următoare.
