Ascultă Radio București FM Live

Unde ne petrecem timpul liber, în ultimul weekend din octombrie, în București

Unde ne petrecem timpul liber, în ultimul weekend din octombrie, în București
Foto: youtube

Articol de bucurestifm, 25 octombrie 2024, 10:45 / actualizat: 25 octombrie 2024, 14:35

Ultimul weekend al lunii octombrie vine cu o ofertă generoasă de evenimente în București, cu accent pe atmosfera de Halloween.

Concerte, ateliere de sculptat dovleci si delicii culinare la West Side Hallo Fest 

Evenimentul va avea loc de astăzi până duminică (25-27 octombrie), pe Insula Lacul Morii.
45 de tone de dovleci, 1.000 de baloţi de paie, decoruri spectaculoase, concerte cu artişti celebri, concursuri, ateliere, food truck-uri şi multe surprize îi aşteaptă pe vizitatori cel mai mare festival de Halloween din ţară.

Detalii despre program gasiti AICI

Spooky Fest pe Calea Victoriei

Ediția specială de Halloween a târgului care promovează micile afaceri locale – Spooky Fest va avea loc la Victoria Hub, iar intrarea este gratuită.

Vor fi prezenți mici antreprenori locali, iar vizitatorii vor mai găsi și activități spirituale de tipul citirilor în tarot sau astrograme. De asemenea, va fi și o tombolă cu premii.

Programul Spooky Fest, din weekendul 26-27 octombrie, începe la ora 11:00 și se încheie la ora 21:00.

Festival dedicat dovlecilor, în Parcul Kiseleff

Timp de trei zile, FestinVleac îți aduce un festin tomnatic dedicat dovleacului, cu expoziții și decoruri de toamnă, ateliere de sculptat dovleci și multe alte surprize!

Între 25 și 27 octombrie te așteaptă mii de dovleci uriași, plăcinte aburinde și felii de bostan copt. Gigantul dovleac va fi vedeta principală, gătit în toate formele posibile.

Ziua pisicilor negre la Muzeul Grigore Antipa

Ziua pisicilor negre este dedicată promovării adopţiei şi eliminării superstiţiilor legate de aceste animale. Evenimentul include un târg de adopţii, organizat de Asociaţia TNR, mini-conferinţe şi ateliere de povești.

Detali despre programul activităţilor AICI

Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Naţional al Satului 

In perioada 26-27 octombrie, se va desfăşura la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” tradiţionalul târg de Sf. Dumitru, ocrotitorul Bucureştilor, sărbătorit la 27 octombrie.

În curţile gospodăriilor de la muzeu, meşterii populari vor aştepta vizitatorii cu produse tradiţionale felurite, între orele 9.00 şi 17.00.

In ambele zile ale târgului, începând cu ora 13.00, Scena „Dumitra” de la muzeu va găzdui numeroşi interpreţi şi ansambluri de muzică tradiţională, prezentator fiind actorul Alexandru Nicolae Mihai.

Târg de produse tradiţionale româneşti 

Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend (25 – 27 octombrie) la un nou târg de produse tradiţionale româneşti şi meşteşuguri, organizat în Piaţa Sudului din Capitală, sub brandul „Poftim, din România!”.

Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse româneşti tradiţionale. De asemenea, bucureştenii se vor putea bucura în cadrul târgului de spectacole de muzică populară, dansuri tradiţionale româneşti şi artişti care vor aduce în scenă spiritul autentic al sărbătorii de Sfântul Dumitru.

Târgul va fi deschis vineri şi sâmbătă, între orele 9:00 – 19:00, iar duminică, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00.

Festivalul „Playing with Reality” – o sărbătoare a colajului 

Între 25 și 27 te poti bucura si tu de arta colajului la Green Hours (Calea Victoriei nr. 120).
Festivalul reunește un program eclectic, menit să reflecte flexibilitatea colajului, atât prin lucrările expuse, cât și prin evenimentele ludice pregătite. În cadrul ediției inaugurale, peste 90 de lucrări au fost înscrise în competiție, iar 30 de artiști selecționați vor avea ocazia să expună lucrările lor timp de o lună, începând cu vernisajul expoziției din 25 octombrie.

Evenimentul aduce un program variat, cu spectacole de dans contemporan, proiecții de film, DJ seturi și concerte, discuții cu reprezentanți și teoreticieni ai artei colajului, performance-uri artistice și spectacole de teatru și  sesiuni de pictură live.

Detalii despre eveniment si program gasiti AICI

Grădina Botanică din București se transformă în Grădina Luminilor

Tematica expoziției este povestea extraordinară de dragoste și transformare, inspirată din basmul clasic Frumoasa și Bestia. Zeci de atracții unice îi așteaptă pe vizitatori: scene tematice, instalații artistice, copaci luminați, precum și spectacole de lumini și multimedia unice.

Vizitatorii vor avea șansa de a vedea instalații luminoase care o înfățișează pe Belle, prințul transformat în bestie, trandafirul fermecat, castelul prințului și alte elemente magice.

Bienala de Scenografie (Bucharest Scenography Biennale)

Un amplu eveniment dedicat scenografiei, include mai multe expoziții și evenimente create special pentru a facilita accesul publicului larg la procesele creative din spatele cortinei.

Detalii despre expoziții, temele de discuție ale conferințelor și programul întregului eveniment găsiți pe Bienala de Scenografie București (scenographybiennale.ro).

„Târgul Vrăjitoarelor” la OCC

 „Târgul Vrăjitoarelor” îi așteaptă pe cei mici și pe părinții lor cu activități inedite, spectacole captivante și experiențe memorabile, astfel: vinerea, în intervalul 16-21, sâmbăta și duminica, între 10-21.

„Târgul Vrăjitoarelor” este un concept creat pentru a aduce mai aproape de copii fascinanta lume a personajelor negative din basme și povești. Prin ateliere de creație, spectacole și activități interactive, cei mici descoperă latura umană a vrăjitoarelor, reginelor, piraților și a altor personaje legendare, învățând să le vadă într-o lumină diferită.

Detalii despre eveniment AICI

Festivalul Filmului Evreiesc

Festivalul Filmului Evreiesc va avea loc în perioada 27-31 octombrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare. Programul reuneşte o selecţie bogată de filme semnate de regizori evrei de renume, producţii cinematografice din Israel, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii, alături de momente muzicale, lansări de carte, expoziţii, precum şi momente dedicate gastronomiei.

Accesul la proiecţii şi evenimentele conexe din program este liber, în limita locurilor disponibile.

Filmul proiectat în seara de deschidere este chiar pelicula recompensată în acest an cu Premiul pentru dialog intercultural la Festivalul de Film Evreiesc Berlin Brandenburg: „Telling Nonie”, în regia lui Paz Schwartz, o producţie Israel, din 2023.

Vezi aici programul complet al festivalului

ONOR Armatei României

În marja acțiunilor dedicate Zilei Armatei României, Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Asociația O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare Respect, Primăria Municipiului București, prin ARCUB –  Centrul Cultural al Municipiului București, organizează, în zilele de 25 și 26 octombrie, evenimentul „ONOR Armatei României”, pe Calea Victoriei (tronsonul Ateneul Român – Palatul Cercului Militar Național).

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00, pe scena amplasată în Piața George Enescu, cu un spectacol în cadrul căruia vor performa Muzica Reprezentativă a Armatei,  Formația 1st Cavalry Division Band a armatei americane și artiști ai Operei Naționale București.

În cea de-a doua zi a evenimentului, sâmbătă, 26 octombrie, programul va fi deschis, la ora 11.00, cu defilarea, pe Calea Victoriei, a efectivelor Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Asociației Tradiția Militară, aeronave ale Aeroclubului României vor survola zona, urmat de o prezentare a mașinilor de epocă ale Retromobil România.

Concurs de alergare de viteză pentru căţei, în Parcul Regele Mihai I

Un concurs de alergare de viteză pentru căţei va avea loc sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău).
Cei care au căţei energici, cărora le place să alerge, pot să îi înscrie la concursul Dog Speed Run 50 m, la intrarea de la Piaţa Charles de Gaulle a parcului.

Tot sâmbătă are loc şi un târg de adopţii pentru căţeii din adăposturile ASPA. Vor fi propuşi spre adopţie 10 căţei, cinci dintre aceştia fiind gata să participe şi la cursa de 50 de metri.

Ambele evenimente se derulează în intervalul orar 10.00 – 15.00.

Expoziția Originală BODY WORLDS

BODY WORLDS este o expoziție dedicată interiorului corpului uman – anatomiei și funcțiilor organelor sale – care face aceste cunoștințe accesibile unui public cât mai larg.

Expoziția, care prezintă corpuri umane reale, este deschisă la Biblioteca Naţională a României.

Vezi AICI aai multe detalii despre BODY WORLDS – Vital, despre procedeul de plastinaţie al exemplarelor anatomice expuse, orarul de vizitare şi preţuri

Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 18:37

Vreme rece la noapte, în Capitală

La noapte, vremea va fi rece pentru această dată, cu o minimă termică de 1…2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească, spre -1...

Vreme rece la noapte, în Capitală
Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:54

Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București

O tehnologie folosită în mod obișnuit pentru ecografiile medicale a fost utilizată, în premieră mondială, pentru studierea reproducerii...

Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București
Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:49

Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj

Procentele anunțate sunt maxime, iar reducerea reală depinde de produs și, uneori, de valoarea coșului. Iată ce prevăd comunicatele...

Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj
Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:42

Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă

“Verificările au fost deja încheiate, nu au fost identificate elemente care să confirme existenţa unei ameninţări reale. Traficul aerian...

Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:18

Rogobete anunţă controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor

„Mulţi pacienţi mi-au semnalat că sună zile întregi la spitale, că nu le răspunde nimeni sau că li se spune mereu că nu mai există locuri...

Rogobete anunţă controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:06

Sistemul de sănătate. Ce schimbări urmează?

Cât de pregătit este sistemul sanitar pentru un accident cu victime multiple? Când vor deveni funcționale centrele pentru mari arși? Ce se...

Sistemul de sănătate. Ce schimbări urmează?
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 16:23

Taxa de salubritate revine în Sectorul 1. Cum se calculează și când trebuie plătită

Pe 23 octombrie, consilierii locali din Banu Manta nr.9 au adoptat hotărârea cu privire la introducerea taxei de salubritate, în Sectorul 1, după...

Taxa de salubritate revine în Sectorul 1. Cum se calculează și când trebuie plătită
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 15:13

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 79 de tramvaie noi

Primăria Capitalei a lansat joi procedura internațională de achiziție a 79 de tramvaie noi, valoarea estimată a contractului fiind de peste 1,4...

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 79 de tramvaie noi