Ascultă Radio București FM Live

MAPN: România achiziţionează sisteme radar Sentinel

Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva celor mai recente ameninţări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse.

MAPN: România achiziţionează sisteme radar Sentinel

Articol de arionmihaela, 7 octombrie 2024, 23:17 / actualizat: 8 octombrie 2024, 10:59

Ministerul Apărării Naţionale salută notificarea Congresului SUA transmisă luni, 7 octombrie, de către Departamentul de Stat cu privire la achiziţionarea de România a unor sisteme radar AN/MPQ-64 F1 Sentinel, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS).

Programul de achiziţie include un număr de până la patru radare AN/MPQ-64 F1, inclusiv suportul logistic, servicii de instruire, echipamentele de comunicaţii, asistenţă tehnică şi servicii de transport, pentru dotarea batalioanelor de apărare aeriană cu baza la sol ale Forţelor Terestre Române.

Radarele vor contribui la îmbunătăţirea supravegherii spaţiului aerian, în special împotriva celor mai recente ameninţări reprezentate de vehiculele aeriene fără pilot, cu viteze mici de deplasare şi amprente radar reduse.

Pentru achiziţionarea primelor două radare vor putea fi valorificate instrumentele de finanţare oferite de Guvernul SUA prin programul Foreign Military Financing(FMF), ceea ce va permite contractarea în cel mai scurt timp posibil de la semnarea acordului de tip Letter of Offer and Acceptance. Acest Acord urmează a fi oferit Ministerului Apărării Naţionale de către Guvernul SUA în următoarele săptămâni.

Ministrul apărării naţionale a subliniat, în acest context, că tehnica militară de ultimă generaţie achiziţionată prin colaborarea cu Statele Unite ale Americii a schimbat în mod esenţial profilul Armatei României la nivelul capacităţii de acţiune în regiunea Mării Negre şi a întărit interoperabilitatea cu armatele aliate şi partenere.

“Radarele de ultimă generaţie de tip Sentinel vor completa capacităţile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce priveşte detecţia timpurie a vehiculele aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare şi au amprente radar reduse, ameninţări care se manifestă în proximitatea frontierelor naţionale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

AN/MPQ-64 F1 Sentinel reprezintă cea mai recentă configuraţie din familia radarelor Sentinel şi este un radar tridimensional – poate măsura distanţa, direcţia şi elevaţia obiectelor aeriene cu şi fără pilot, date pe care le raportează automat către sistemele de comandă şi control ale apărării aeriene cu baza la sol (Ground Base Air Defense/GBAD) cu rază scurtă de acţiune.

Acest sistem radar acceptă mai multe interfeţe de comandă şi control, oferind date consistente de supraveghere aeriană şi control al focului pentru sistemele GBAD. Poate detecta, identifica şi urmări vehicule aeriene fără pilot (UAV), rachete de croazieră şi aeronave cu aripi fixe şi rotative.

NOTĂ

Valoarea notificată Congresului SUA de către Departamentul de Stat aferentă unui program specific procesului Foreign Military Sales Congres este determinată de Guvernul SUA în baza procedurilor interne şi poate depăşi valoarea efectivă a achiziţiei, stabilită prin acordul de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA).

În cazul programului de achiziţie a radarelor AN/MPQ-64 F1 Sentinel de către România a fost notificat Congresul SUA cu o valoare de aproximativ 90 milioane de dolari.

Noi șantiere pentru reabilitarea liniilor de tramvai vor fi deschise în Capitală
Actualitate joi, 12 martie 2026, 21:19

Noi șantiere pentru reabilitarea liniilor de tramvai vor fi deschise în Capitală

În Bucureşti, au loc în prezent mai multe lucrări de construcţie, atât pentru extinderea reţelei de Metrou (în zonele Ion Mihalache –...

Noi șantiere pentru reabilitarea liniilor de tramvai vor fi deschise în Capitală
Sector 2- Amenzi de 128.000 de lei, aplicate pentru nereguli în acordarea de concedii medicale
Actualitate joi, 12 martie 2026, 18:34

Sector 2- Amenzi de 128.000 de lei, aplicate pentru nereguli în acordarea de concedii medicale

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2, în urma verificărilor au fost identificate 22 de situaţii de abateri, pentru care au fost...

Sector 2- Amenzi de 128.000 de lei, aplicate pentru nereguli în acordarea de concedii medicale
Microstagiunea Eugenio Barba, în plină desfășurare la Teatrul Grivița 53
Actualitate joi, 12 martie 2026, 18:30

Microstagiunea Eugenio Barba, în plină desfășurare la Teatrul Grivița 53

Microstagiunea BARBA 90 este dedicată marelui om de teatru și celebrării a 90 de ani de viață și a 60 de ani de carieră este în plină...

Microstagiunea Eugenio Barba, în plină desfășurare la Teatrul Grivița 53
Meteo: Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate joi, 12 martie 2026, 18:04

Meteo: Vreme caldă și frumoasă, în București

La noapte, cerul va fi variabil și vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -1…1...

Meteo: Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate joi, 12 martie 2026, 17:15

FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce fac copiii lucruri periculoase? – Stai Sigur pe Net

Discutăm despre mecanismele psihologice din spatele acestui fenomen, despre rolul mediului digital și despre cum pot părinții și profesorii să...

FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce fac copiii lucruri periculoase? – Stai Sigur pe Net
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:13

Hate-ul de pe internet nu este opinie, ci agresiune

Conform definiției date de Comitetul de Miniştri ai Consiliului European, discursul instigator la ură (DIU) se referă la „orice formă de...

Hate-ul de pe internet nu este opinie, ci agresiune
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:03

“repWARtaje” – o nouă expoziție la Muzeul Național de Istorie a României

Începând cu 19 martie 2026, Muzeul Național de Istorie a României invită publicul să viziteze expoziția tematică „repWARtaje”, care...

“repWARtaje” – o nouă expoziție la Muzeul Național de Istorie a României
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:53

Posibilă tentativă de suicid la stația de metrou Piața Unirii 2

Circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată joi, 12 martie 2026, după un incident petrecut în stația Piața Unirii 2, pe direcția Tudor...

Posibilă tentativă de suicid la stația de metrou Piața Unirii 2