Hate-ul de pe internet nu este opinie, ci agresiune
Platformele de socializare par a se fi transformat într-un „tribunal online” în care mulți cred că dețin adevărul absolut. Ecranul ajunge să funcționeze ca un scut psihologic: diminuează senzația de responsabilitate și permite exprimarea unor reacții și comportamente care, în interacțiunea directă, ar fi mult mai puțin probabile.
Articol de alinadecu, 12 martie 2026, 16:13
Conform definiției date de Comitetul de Miniştri ai Consiliului European, discursul instigator la ură (DIU) se referă la „orice formă de exprimare care propagă ură rasială, xenofobie, antisemitism sau alte forme de ură bazate pe intoleranţă, instigare, promovează sau justifică aceste manifestări, inclusiv intoleranţa care se exprimă sub forma unui naţionalism agresiv şi etnocentrism, unei discriminări şi ostilităţi împotriva unei minorităţi, imigranţilor sau persoanelor care provin din imigrație“.
Hate speech-ul nu trebuie văzut ca un fenomen care se petrece exclusiv online, însă efectul dezinhibator şi posibilitatea de adresare unui public extins, fac însă că internetul să fie o platformă preferată pentru discursuri instigatoare la ură.
Discursurile instigatoare la ură pot afecta pe oricine (jigniri, insulte, calomnii, ameninţări etc.). Pot fi îndreptate către persoane individuale sau către grupuri întregi. Din acest motiv, hate speech este un subiect important în educaţia politică şi socială din zilele noastre.
Portretul psihologic al „hater-ului”
- Anonimatul și lipsa consecințelor. Unii oameni au impresia că pot scrie ce vor ei pe internet fără ca asta să aibă vreo consecință.
- Frustrarea și nefericirea. Comentariile instigatoare au devenit o modalitate de descărcare a balastului emoțional, a frustrărilor personale.
- Nevoia de atenție și validare, pentru cei care nu primesc atenție în viața reală.
- Invidia. Hate-ul devine un soi de unealtă pentru a-l coborî pe celălalt la nivelul lor sau mai jos.
- Efectul de turmă, un soi de apartenență la grup.
- Lipsa empatiei și a educației emoționale. Sunt persoane care nu măsoară impactul real al cuvintelor lor.
- Dezumanizarea online-ului. Online, oamenii par mai puțin reali. Unii uită cu o ușurință fantastică faptul că dincolo de ecran sunt oameni cu bune și cu rele, cu familii, cu bucurii și suferințe.
- Înțelegerea diferită a asumării. „Dacă activezi în online, îți asumi!” – Una este să îți asumi părerile diferite, expuse în mod civilizat ori un feedback constructiv și alta este să îți asumi hate-ul din partea altora.
- Trollingul și plictiseala. Oamenii cu vieți care au sens nu au vreme de comentarii negative pe internet și știu că internetul nu este locul în care să se debaraseze de deșeurile emoționale. Unii, din plictiseală câteodată, doresc să genereze scandaluri, pentru amuzament sau manipulare.
Fenomenul hate-ului din online nu mai este de mult o simplă problemă de „comentarii urâte”. Este o realitate care afectează profund oameni reali, dincolo de ecrane, iar consecințele pot ajunge din mediul virtual direct în viața de zi cu zi. Despre acest subiect sensibil s-a vorbit deschis, în matinalul BucureștiFM, unde invitată a fost creatoarea paginii de Instagram „Oprim Hate-ul din Online” – o inițiativă de conștientizare care a crescut spectaculos în doar câteva săptămâni.
Cercetări asupra discursului instigator la ură în mediul online
In lucrarea cu același nume (autor Bogdan – Alexandru Furduescu, de la Institutul Național de Cercetare– Dezvoltare în Informatică – ICI București) sunt descrise stereotipuri de ură.
,,Discursul instigator la ură nu este nimic nou în interacțiunea umană. In mediul online, acesta este o formă relativ recentă de manifestare care a căpătat amploare în contextul dezvoltării comunicării online, a rețelelor sociale și a platformelor digitale (Facebook, Twitter, Youtube, Instagram, TikTok, Telegram, Reddit și LinkedIn etc.) mai ales în perioada pandemiei de COVID-19, când relațiile sociale au fost menținute la un nivel rezonabil, în condițiile distanțării fizice impuse de măsurile de securitate a sănătățîi.
În mediul online, războaiele invizibile sunt purtate în mod constant împotriva indivizilor, grupurilor, comunităților, instituțiilor și autorităților prin discursuri instigatoare la ură. Instituțiile, agențiile internaționale, organizațiile neguvernamentale s-au mobilizat încă de la apariția rețelelor sociale pentru prevenirea și combaterea discursului instigator la ură online, elaborând coduri de conduită pentru comportamentul online, linii directoare pentru combaterea dezinformării și a știrilor false, legi, strategii și planuri de acțiune pentru a contracara efectele DIU online. Cu toate acestea, lipsa unei definiții clare sau a unei înțelegeri unificate a acestui fenomen face dificilă stabilirea clară a amplorii acestuia și, mai concret, îngreunează identificarea grupurilor vulnerabile, emitenților și a celor mai populare canale de transmitere a discursului instigator la ură online. La data elaborării prezentei lucrări, aceste acțiuni sunt intensificate de mișcările extremiste și populiste și amplificate și mai mult de social media. Din păcate, nu s-au înregistrat progrese semnificative în rândul statelor membre UE, iar unanimitatea necesară pentru aprobarea acestei decizii nu a fost atinsă.
Institutul de cercetare Athena Institute a desfășurat o cercetare în 13 țări europene cu scopul de a analiza fenomenul extremist. Astfel, în cele 13 state incluse în cercetare, au fost identificate peste 100 de grupuri extremiste (atât de stânga, cât și de dreapta), aproape jumătate dintre aceștia incitând la ură sau au o propagandă constantă îndreptată împotriva grupurilor minoritare sau vulnerabile. Restul grupurilor au fost identificate că fiind responsabile pentru violență și infracțiuni grave motivate de ură.”
Probleme legate de DIU, în România
„Strategia Națională de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură 2021-2023” identifică formele și conținutul acestuia:
– lipsa datelor statistice privind modalitățile și amploarea manifestării antisemitismului, xenofobiei, radicalizării, DIU în România;
– lipsa unui sistem de monitorizare și analiză a proliferării DIU online, inclusiv a teoriilor conspirației și a știrilor false – lipsa instrumentelor adecvate (de exemplu, tehnologii digitale) pentru monitorizarea și sancționarea DIU și a altor fenomene conexe manifestate în mediul online – colaborare internațională insuficientă cu instituțiile guvernamentale și organizațiile neguvernamentale pentru prevenirea și combaterea DIU.
În ceea ce privește DIU (discurs instigator la ură) și xenofobia, se constată un „potențial de amplificare, cele mai vulnerabile grupuri fiind considerate etnicii romi și comunitatea LGBTIQ+”.
Deși legislația românească prevede sancțiuni pentru discursul instigator la ură, aplicarea acestora este deficitară.
Instituții precum Consiliul Național al Audiovizualului sau Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sunt depășite de amploarea fenomenului, iar absența unei structuri care să medieze relația dintre platformele pe care au loc abuzurile și avertizori duce la un răspuns lent și ineficient.
Chiar dacă unele ONG-uri raportează conținut toxic la nivel european, rețelele sociale rămân un spațiu necontrolat în care ura se răspândește nestingherită.
A critica nu înseamnă a ataca
Critica, chiar și atunci când este dură, vine cu argumente, cu o poziție explicată, cu o intenție de a comunica ceva. Poți să nu fi de acord cu părerile cuiva și să îi spui asta direct, în mod civilizat, respectuos, fără să îl ataci personal.
Hater-ul nu așteaptă, de regulă, un răspuns. Mesajul lui își îndeplinește scopul chiar în momentul publicării. Totuși, dacă răspunzi sau reacționezi, nu e neobișnuit ca atacul să continue – celălalt nu caută dialog, dar orice reacție îi oferă o nouă oportunitate de a-și descărca frustrarea. Astfel, atacurile se pot succeda, fiecare alimentându-l pe următorul, fără niciun scop constructiv sau de comunicare.
Responsabilităti, în lumea digitală
– Nimeni nu are voie să publice informaţii sau poze care reprezintă alte persoane fără acordul explicit al acestora, nici să le eticheteze pe fotografii fără să îi informeze în prealabil.
– Internetul nu are voie să fie un loc de joacă pentru afirmaţii, minciuni, fapte alternative, jigniri sau presupuneri maliţioase.
– Pentru protejare, platformele oferă o serie de instrumente: blocarea, ștergerea sau raportarea.
Radio România derulează, în luna martie, Campania Stai sigur pe net, o campanie de conştientizare ce aduce în prim-plan riscurile reale ale consumului iresponsabil de Internet şi social-media în rândul copiilor şi adolescenţilor.
