Ascultă Radio București FM Live

Pasionații de știință sunt așteptați la Bucharest Science Festival 2024!

Ateliere interactive, vizite în laboratoare de cercetare, expoziții inedite, îndrumare în carieră, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatori

Pasionații de știință sunt așteptați la Bucharest Science Festival 2024!

Articol de Marga Tudor, 24 septembrie 2024, 20:18

Bucharest Science Festival, cel mai mare eveniment de popularizare a științei din România, își deschide porțile între 25 și 29 septembrie, aducând o varietate de evenimente captivante pentru școli, pentru familiile cu copii și pentru pasionații de știință de toate vârstele.

Tema centrală din acest an este „Apărătorii Planetei”, iar festivalul își propune să inspire, să educe și să aducă știința mai aproape de comunitate printr-un program bogat în activități interactive, ateliere și expoziții.

Bucharest Science Festival este ocazia perfectă pentru a arăta cum știința și tehnologia pot fi folosite pentru a proteja planeta. Ne-am dorit ca prin evenimentele din acest an să îi inspirăm pe toți cei pasionați de știință și să le arătăm cum cunoașterea poate face lumea mai bună. Indiferent dacă ești un împătimit al astronomiei, te fascinează intervențiile de urgență sau vrei să afli mai multe despre ecosistemul urban, te așteptăm să te alături comunității noastre de apărători ai planetei” – a declarat Alexandru Toma Pătrașcu, directorul festivalului.

Evenimentele BSF 2024

Salonul de Știință al Școlilor (25 septembrie, Promenada Mall)

Elevi din școlile bucureștene își vor prezenta propriile experimente și proiecte științifice. O ocazie excelentă pentru schimb de idei și inspirație între tineri pasionați de știință.

Expoziție cu mașini de pompieri, elicoptere și roboți (27 septembrie, în fața Ministerului Afacerilor Interne)

O expoziție interactivă unde se pot vedea de aproape echipamente de intervenție, inclusiv roboți și elicoptere, și se poate afla cum tehnologia este folosită pentru siguranța publică.

Telescopul spațial James Webb – o revoluție în astronomie (27 septembrie, Librăria Humanitas Cișmigiu)

Mark McCaughrean, astrofizician și comunicator de știință britanic, ne însoțește într-o călătorie prin Univers, ilustrată cu imagini inedite captate de Telescopul spațial James Webb. Cum s-au format galaxiile? Din ce este alcătuită atmosfera exoplanetelor? Cum putem detecta viața extraterestră? Dr. McCaughrean va încerca să răspundă la aceste întrebări, oferind o perspectivă unică asupra universului și a modului în care știința ne extinde orizontul cunoașterii.

Elicopterul, de la vis la realitate (29 septembrie, Aeroportul Băneasa, la Inspectoratul General de Aviație)

Veți putea vedea de aproape elicopterele și avioanele aflate în dotarea Departamentului pentru Situații de Urgență, folosite în misiuni de căutare și salvare, pentru misiuni umanitare, transport aeromedical de urgență și transplant. Printre ele se află și celebrele Sikorsky UH-60 Black Hawk!

De gardă în jurul Pămîntului (29 septembrie, Muzeul Antipa)

Împreună cu Ioana Lung, Earth Observation Programme Communication Officer în cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA) urmărim eforturile oamenilor de știință de a înțelege schimbările climatice folosind datele oferite de sateliții artificiali, paznicii noștri de sus.

Tehnologie pentru militari și forțele de ordine (28-29 septembrie, Promenada Mall)

Crezi că vei nimeri ținta în poligonul de tragere virtual? Vrei să vezi cum arată o trusă portabilă de decontaminare CBRN (chimică, bacteriologică, radiologică, nucleară)? Crezi că te-ai descurca să faci flotări fiind echipat cu cască și cu vesta de protecție? Vino să descoperi!

Vizită în Bucureștiul liliecilor (28 septembrie, Librăria Humanitas de la Cișmigiu)

O explorare fascinantă a vieții liliecilor care trăiesc în București. Afli despre importanța acestor creaturi în ecosistem și cum putem contribui la protejarea lor.

Formulele Fericirii – Expoziție de ilustrație științifică (25-29 septembrie, HIDDEN – the social space)

O expoziție care îmbină știința cu arta, prezentând într-un mod creativ concepte științifice legate de fericire și bunăstare.

Atelier de jurnalism științific pentru adolescenți (26 septembrie, Biblioteca Ion Creangă)

De ce, cum și pentru cine? Un atelier pentru tinerii interesați de jurnalism și știință, unde vor învăța să transmită informații complexe într-un mod accesibil.

FAST (Future of Air & Space Technology) Expo (28 septembrie, HEAVY YARD & HEAVYSHOP)

O expoziție adresată publicului larg, care adună echipe de liceeni, studenți și pasionați din domeniile roboticii, astronomiei, astrofizicii și din domeniul tehnologiei în general.

Ateliere de știință în grădină pentru părinți și copii (28-29 septembrie, Yardinia)

Activități interactive în aer liber, menite să stimuleze curiozitatea copiilor față de natură și știință.

Cum se construiește lumea: Atelier de gândire critică pentru elevi (26-27 septembrie, în școli)

Atelier interactiv care încurajează elevii să își dezvolte abilitățile de gândire critică și să exploreze modul în care funcționează lumea înconjurătoare.

Cum să înveți pentru tine (27 septembrie, în școli)

Workshop dedicat elevilor, axat pe tehnici de învățare eficientă și dezvoltare personală, susținut de Gabriela Manda (organizator de evenimente educaționale și profesor de științe)

Evenimentele din cadrul Bucharest Science Festival 2024 sunt interactive, educative, și se adresează publicului de toate vârstele. Programul festivalului este disponibil pe www.BucharestScienceFestival.ro.

(newsbucuresti)

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:21

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de Borussia Dortmund cu 35-32, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana...

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:54

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală

Liniile 323 și 385 nu vor mai intra în terminalul „Piața Sfânta Vineri”, ca urmare a reorganizării circulației autobuzelor din această...

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:20

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu

Patinoarul „Berceni Arena” a găzduit, sâmbătă, evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026....

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:09

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!

Administrația Străzilor continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere pe mai multe artere din Capitală. Intervențiile vizează treceri de...

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:38

Insula Lacului Morii s-a redeschis!

Insula Lacului Morii a fost inaugurată oficial vineri. Fostul teren viran de 3,4 hectare a fost transformat într-o zonă de agrement. În plus, de...

Insula Lacului Morii s-a redeschis!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 18:07

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM

Au avut premieră chiar în deschiderea stagiunii Teatrului Metropolis, acum se pregătesc de turneu. O parte a echipei a făcut, înainte, un popas...

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:24

Vreme plăcută în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, astăzi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura...

Vreme plăcută în Capitală!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:06

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii. RADAR KIDS, parte din...

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii