Ascultă Radio București FM Live

„Străzi Deschise” revine în acest weekend pe Calea Victoriei

„Străzi Deschise” revine în acest weekend pe Calea Victoriei
Foto: Foto: Alex Nechez/ ARCUB

Articol de bucurestifm, 25 iulie 2024, 12:56

În weekendul 27-28 iulie, programul artistic „Străzi deschise, București – Promenadă Urbană” propune bucureștenilor și turiștilor concerte live, spectacole de acrobații, activități creative și concursuri menite să aducă un plus de energie și efervescență pe Calea Victoriei. Totodată, iubitorii de artă pot vizita expozițiile tematice organizate la Casa Filipescu-Cesianu și la Școala de Artă București, prilej de a lua pulsul scenei artistice locale și de a descoperi noi talente.

Ca alternative de petrecere a timpului liber, iubitorii de artă au, de asemenea, ocazia să evadeze în imaginația debordantă a celebrului Salvador Dalí, în cadrul expoziției „Universul lui Salvador Dalí”, de la ARCUB – Hanul Gabroveni, deschisă zilnic, între orele 10:00 – 20:00, dar și să admire piese vestimentare din secolele XIX-XX, cu prilejul expoziției „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, găzduită de Casa Eliad. Expoziția „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic” este deschisă publicului de marți până duminică, între orele 12:00 – 18:30 (luni închis).

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei // Weekend #16: 27-28 iulie 2024

În ambele zile de weekend, începând cu ora 17:00, trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție) – va electriza atmosfera pe Calea Victoriei cu recitaluri dinamice susținute în zona Hotelului Novotel.

Programul artistic „Străzi deschise” continuă sâmbătă, 27 iulie, la ora 19:30, cu demonstrațiile spectaculoase de grație și îndemânare oferite de artiștii Circului Metropolitan București în zona Muzeului Național de Istorie a României.

Pe parcursul celor două zile de weekend, Raiffeisen Bank România, partener principal al proiectului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” #4, îi va surprinde pe trecători cu premii inedite în cadrul concursurilor organizate în zona Teatrului Odeon, începând cu ora 17:00.

Duminică, 28 iulie, de la ora 11:00, Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Victoriei nr. 110) va fi gazda atelierului educativ „Scriitorii și școala de altădată”, coordonat de Oana Oroș, unde copiii pot afla, prin manuscrise, fotografii și alte documente inedite din arhivele instituției, perspectiva asupra școlii a unor personalități precum Mihai Eminescu, Ion Barbu, Ion Pillat, Hortensia Papadat-Bengescu și cum au trăit aceștia primele experiențe de cunoaștere.

Atât sâmbătă, cât și duminică, în zona Magazinului Max Mara,în intervalul 17:00 – 21:00, artistul Vasile Catrina va aduce un plus de creativitate pe Calea Victoriei cu demonstrații de virtuozitate transpuse în portrete.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este deschisă în ambele zile de weekend și propune publicului o călătorie în Bucureștii de odinioară, prin expozițiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, ce pot fi vizitate în intervalul 10:00 – 17:30.

Școala de Artă București îi așteaptă pe bucureșteni în weekendul 27-28 iulie, la sediul din sectorul 4 (Strada Cuza Vodă nr. 100), cu expoziții de pictură, artă decorativă, design vestimentar, iconografie și grafică, deschise publicului în intervalul 15:00 – 20:30.

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE, BUCUREȘTI – PROMENADĂ URBANĂ” 2024

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30:„Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon

17:00: Concursuri cu premii-surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – zona magazin Max Mara

17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Istorie a României

19:30 – 20:00: Minishow de acrobație (Circul Metropolitan București)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100 – Școala de Artă București

15:00 – 20:30: Expoziție de pictură, secția Pictură (adulți) – experți Iuliana Lucan, Cristina Dragomir

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Grafică – experți Antonia Corgoja, Radu Răzvan

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secțiile Artă decorativă și Iconografie – experți Elena Borundel, Cristina Istrate

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Design vestimentar – expert Maria Constantinescu

DUMINICĂ, 28 IULIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30:„Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente

Calea Victoriei nr. 110

11:00: „Scriitorii și școala de altădată” – atelier educativ pentru copii; coordonator: Oana Oroș (Muzeul Național al Literaturii Române)

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon

17:00: Concursuri cu premii-surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – zona magazin Max Mara

17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100 – Școala de Artă București

15:00 – 20:30: Expoziție de pictură, secția Pictură (adulți) – experți Iuliana Lucan, Cristina Dragomir

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Grafică – experți Antonia Corgoja, Radu Răzvan

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secțiile Artă decorativă și Iconografie – experți Elena Borundel, Cristina Istrate

15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Design vestimentar – expert Maria Constantinescu

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 11:54

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică

În mai multe zone din sectorul 3 s-au reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică. Potrivit...

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:13

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 anunță că în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, seniorii și copiii au parte,...

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:00

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția
România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:12

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a...

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%