Ascultă Radio București FM Live

Universitatea din București organizează o serie de evenimente cu ocazia aniversării celor 160 de ani de la înființare

Universitatea din București organizează o serie de evenimente cu ocazia aniversării celor 160 de ani de la înființare
Foto: Foto: unibuc.ro

Articol de bucurestifm, 15 iulie 2024, 14:50

Universitatea din Bucureşti (UB) lansează marţi evenimentele care marchează împlinirea a 160 de ani de la înfiinţare în cadrul unei ceremonii găzduite de Opera Naţională din Bucureşti.

Pe lângă alocuţiunile şi discursurile oficiale, programul ceremoniei oficiale include mai multe momente de retrospectivă a celor 160 de ani de existenţă a universităţii, prezentări cu privire la evoluţia studenţilor, lecturi de poezie, precum şi lansarea emisiunii filatelice “UB 160”.

Evenimentele vor continua miercuri cu conferinţa “Universitatea din Bucureşti – 160 – catalizator al modernizării României” găzduită de Casa Universitarilor din Bucureşti. În cadrul conferinţei va fi lansat volumul “Universitatea din Bucureşti: 1864 – 2024”, o ediţie revizuită şi adăugită a volumului aniversar lansat acum un deceniu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare.

Joi, se va organiza dezbaterea “160 de ani de internaţionalizare. UB şi alianţele universitare europene şi internaţionale” la care reprezentanţi ai reţelelor internaţionale din care Universitatea din Bucureşti face parte vor analiza şi vor identifica soluţii la provocările societale actuale, alături de decidenţi din instituţiile naţionale relevante în relaţia cu Uniunea Europeană.

Tot joi, studenţi şi voluntari ai Muzeului Universităţii din Bucureşti şi ai Facultăţii de Istorie a UB vor organiza un treasure hunt educativ pentru studenţii celor 19 facultăţi, care sunt aşteptaţi la ora 12.00 în Holul de Marmură al Facultăţii de Litere din Strada Edgar Quinet.

Vineri, comunitatea universitară a UB este invitată în Grădina Botanică “Dimitrie Brândză”, unde va avea loc, în zona de picnic, un eveniment care încheie săptămâna dedicată celebrării celor 160 de ani de la înfiinţare şi celor 330 de ani de învăţământ superior în spaţiul românesc. Evenimentul propune participanţilor un workshop creativ de chitară, photo corner, o capsulă a timpului, precum şi alte momente special create cu acest prilej. Elementul central al evenimentului va fi piesa de teatru “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, care îi va aduce în faţa publicului, începând cu ora 19,00, pe Vlad Anghel, Adriana Mitu, Silvia-Alexandra Bem, Paul Pristavu şi Fabian Ciobanu, studente şi studenţi ai UNATC.

Cu această ocazie aniversară, Universitatea din Bucureşti oferă, în perioada 16 – 18 iulie, acces gratuit în spaţiile Grădinii Botanice “Dimitrie Brândză” şi invită iubitorii de natură să descopere cele peste 3.500 de plante pe care le adăposteşte.

De asemenea, Art Safari îşi deschide porţile pentru comunitatea UB şi oferă acces gratuit marţi tuturor studenţilor Universităţii din Bucureşti la expoziţiile din seria ‘Taine şi comori’. Accesul gratuit va fi posibil în baza prezentării, la intrare, a legitimaţiei de student.

Seria de evenimente dedicate împlinirii a 160 de ani de la înfiin

Vremea se strică din nou
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 14:58

Vremea se strică din nou

Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi abundente valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 2.00. Codul vizează...

Vremea se strică din nou
Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 17:07

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ

În perioada 8-9 iulie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii...

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ