Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: FCSB rămâne cu golul superb al lui Musi, la debutul în Superligă. U Cluj, egal cu campioana en-titre

Articol de mariosoare, 14 iulie 2024, 00:50

FCSB s-a împiedicat de U Cluj în runda inaugurală, pe teren propriu, scor final 1-1, iar debutul noului sezon de Superligă nu este unul prielnic pentru campioana en-tire. Alexandru Musi a reușit un gol de excepție în repriza secundă, însă Dan Nistor a punctat din penalty la câteva minute distanță.

Partida de pe stadionul ”Steaua” a început cu trei noi nume în primul unsprezece pentru gruparea ”roș-albastră”. Două dintre acestea, Daniel Popa și Marius Ștefănescu fiind fotbaliști transferați în această perioadă de ”mercato”, în timp ce Alexandru Musi este revenit din împrumutul de la Petrolul Ploiești din stagiunea precedentă.

Dacă Daniel Popa avea să își întâlnească fosta echipă de club, la U Cluj în componența liniei de start, a putut fi regăsit fostul jucător al campioanei din România, Ovidiu Popescu, care a evoluat la mijlocul terenului. Confruntarea din Capitală a debutat cu o ciocnire în careul gazdelor, între portarul Ștefan Târnovanu, întors de la EURO 2024, acolo unde nu a bifat niciun minut pentru națională și Robert Silaghi.

Cel din urmă a încerca să intre în posesia unei mingi săltate peste defensiva adversă de Dan Nistor, dar goalkeeper-ul celor de la FCSB a ieșit în întâmpinarea acestuia și a blocat acțiunea. Mijlocașul dreapta al Universității Cluj a solicitat acordarea unei lovituri de departajare, dar centralul jocului nu a fost impresionat de căzătura lui Robert Silaghi. În minutul 10 al confruntării, insistența lui Marius Ștefănescu în flancul drept de atac al ”roș-albaștrilor” asupra lui Alexandru Chipciu a dus la ratarea uriașă a lui Daniel Popa.

Atacantul român a profitat de pasa greșită a fostului jucător al gazdelor, care a trimis eronat spre propriul portar, dar nu a putut cadra execuția sa, iar oaspeții au scăpat dintr-o fază extrem de periculoasă. În minutul 23 al partidei, Darius Olaru a ieșit pentru prima dată la rampă într-un mod serios, atunci când căpitanul celor de la FCSB a fost rapid pasat de un coechipier și a observat culoarul de șut disponibil. Execuția mijlocașului român a fost una care a prins spațiul porții, dar balonul a fost trimis pe centru, astfel că Edvinas Gertmonas nu a avut mari probleme în a se opune golului.

Daniel Popa a mai fost într-un rând la un pas de a deschide scorul în acest joc, dar lovitura sa de cap venită după centrarea lui Darius Olaru a trecut pe lângă poartă. Vârful român s-a înălțat bine dintre fundașii centrali ai ardelenilor, dar nu a putut direcționa bine încercarea sa de a finaliza din săritură. Prima repriză s-a încheiat din perspectiva oportunităților cu această fază, iar după pauza jocului, Malcom Edjouma și David Miculescu au fost aruncați în ”luptă” de antrenorul cipriot, Elias Charalambous.

Jucătorul francez abia introdus pe teren s-a și văzut în faza de deschidere a actului secund. Acesta a primit o pasă în zonă liberă, iar de la distanță a șutat puțin pe lângă poarta clujenilor. Cei doi fotbaliști intrați în startul reprizei a doua au combinat la următoarea acțiune promițătoare a celor de la FCSB, atunci când David Miculescu a fost găsit de Malcom Edjouma în interiorul careului și a izbutit să marcheze, dar reușita fostului om de la UTA Arad a fost anulată, din pricina poziției de offside în care se afla.

Alexandru Musi a fost cel care a pornit faza din minutul 51, la capătul căreia tot el a bifat desprinderea pe tabela de marcaj. Extrema stângă a campioanei României a combinat cu David Miculescu, iar, mai apoi, a recepționat o pasă venită de la Adrian Șut. După ce a preluat balonul cu piciorul drept, acesta a înscris formidabil cu o execuție plasată de la marginea careului, la care portarul advers din Lituania nu a putut interveni. 1-0 pentru ”roș-albaștrii”, iar Alexandru Musi este cel care ocupă locul întâi în prezent pe lista marcatorilor din acest nou sezon.

Egalarea nu a întârziat să apară din partea ardelenilor, deoarece formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a profitat de neglijența lui Malcom Edjouma. Francezul a intrat dur asupra lui Adel Bettaieb în interiorul careului, fără să atingă mingea, iar arbitrul duelului din Superligă a dictat penalty pentru oaspeți. De la punctul cu var, Dan Nistor l-a păcălit pe Ștefan Târnovanu care a plonjat în partea opusă și a readus-o pe U Cluj pe picior de egalitate cu trupa bucureșteană.

Cea mai mare șansă apărută în portofoliul celor de la FCSB de a trece în avantaj din nou a fost consemnată cu șase minute înainte de intrarea în prelungirile reprizei secunde. Din partea dreaptă de atac, cel intrat pe parcurs, Nana Antwi a centrat ideal pentru David Miculescu, care a fost scăpat din marcaj, dar reluarea acestuia cu capul a trecut la puțin distanță pe lângă poartă. Alexandru Băluță a făcut o cursă de zile mari câteva minute mai târziu, atunci când după ce a driblat câțiva adversari, i-a pasat în stânga lui Darius Olaru.

Căpitanul gazdelor a încercat să centreze în căutarea unui coechipier aflat în proximitatea porții, dar execuția sa a fost la un pas să îl surprindă pe goalkeeper-ul baltic, care a respins în afara terenului, după un plonjon spectaculos. U Cluj a fost la un pas să dea lovitura pe final de înfruntare, dar din pasa bună a lui Dorinel Oancea care a observat spațiul gol din apărarea campioanei din sezonul trecut, Vladislav Blănuță nu a putut înscrie. Șutul acestuia moale, trimis pe jos, a fost reținut în doi timpi de Ștefan Târnovanu.

Partida din prima etapă a întrecerii interne dintre FCSB și U Cluj s-a terminat cu o remiză, scor 1-1, iar cele două grupări obțin câte un punct. Pentru fotbaliștii antrenați de Elias Charalambous urmează jocul de la returul din primul tur preliminar UEFA Champions League, cu FC Virtus, care va porni de la scorul de 7-1 obținut în deplasare pentru trupa din România și se va disputa pe teren propriu marți, de la ora 20:30.

În campionat, ”roș-albaștrii” vor evolua în compania Unirii Slobozia, trupă care a obținut trei puncte în această rundă, după victoria de pe terenul Farului. Disputa va avea loc la Ialomița vineri, 19 iulie, de la ora 21:30. U Cluj revine pe teren propriu în etapa a doua din Superligă pentru a da piept cu FC Hermannstadt, duminică, 21 iulie, de la ora 18:30.

Etichete:
„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:50

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București prezintă, începând din 3 aprilie spectacolul „Ceasu’ și cămașa miresii (Nunta)” de...

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB
Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:42

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul...

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Vremea se strică din nou
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:55

Vremea se strică din nou

La noapte, în Capitală, vor fi posibile ploi slabe. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Joi, vremea va fi închisă și...

Vremea se strică din nou
Gropi reparate în Ferentari
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:28

Gropi reparate în Ferentari

În urma sesizărilor primite din partea cetățenilor, Societatea Infrastructură 5, din subordinea Primăriei Sectorului 5, a intervenit prompt în...

Gropi reparate în Ferentari
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:37

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața

România se află în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea rutieră. Mulți oameni, copii și adulți, își pierd viața...

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:06

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate

Un tribunal din Bruxelles a condamnat în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID...

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:46

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru

Hidroelectrica a demarat procesul de umplere a acumulării Vidraru, în conformitate cu graficul de golire şi umplere aprobat în cadrul proiectului...

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:45

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă

Discutăm despre ce funcționează, ce nu și ce ar trebui schimbat pentru ca relația cu statul să devină simplă, rapidă și predictibilă, cu...

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă