Peste 50.000 de persoane instruite de STS pentru procesele electorale din 9 iunie 2024
Articol de arionmihaela, 30 mai 2024, 14:56
Serviciul de Telecomunicații Speciale instruiește din punct de vedere tehnic
personalul care va fi prezent în secțiile de votare din țară și din străinătate.
Până acum, specialiștii STS care susțin sesiunile de instruire au pregătit:
• 22.800 de operatori de calculator pentru secțiile de votare din țară, care vor utiliza
tabletele și aplicațiile informatice puse la dispoziție de instituția noastră;
• 19.000 de președinți ai secțiilor de votare din țară;
• 6.600 de președinți și membri-operatori de calculator ai secțiilor de votare din
diaspora;
• 4.300 de informaticieni desemnați de primării pentru birourile electorale de
circumscripție locală.
Personalul din secțiile de votare are nevoie de aceste instruiri pentru a stăpâni modul de lucru cu tabletele și aplicațiile destinate verificării dreptului de vot al alegătorilor și centralizării proceselor-verbale încheiate și semnate de președintele și membrii secției
de votare. Instruirile s-au desfășurat în format fizic în țară și prin videoconferință cu
străinătatea.
Anterior perioadei de instruire, STS a distribuit, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legislația electorală, peste 29.500 de tablete pentru buna desfășurare a alegerilor, 23.300 de tablete la nivel național și 6.200 de tablete în străinătate.
Centrul de intervenție tehnică are pregătite tablete de rezervă pentru a putea înlocui echipamentele în eventuale situații de nefuncționare, semnalate din secțiile de votare.
Tabletele, aplicațiile și sistemele informatice au implementate măsurile de securitate cibernetică necesare.
Următoarea etapă în calendarul de organizare a proceselor electorale din 9 iunie 2024 este cea de desfășurare a simulărilor, în cadrul cărora ne vom asigura că operatorii de calculator cunosc modul de utilizare a tabletei și vor testa din punct de vedere tehnic
și operațional aplicațiile și sistemele informatice.
În 8 iunie a.c., începând cu ora 22:00, acestea vor fi operaționalizate întrucât
începe votul în Noua Zeelandă.
Datele statistice cu prezența alegătorilor în secțiile de votare și procesele-verbale
încheiate la finalul procesului electoral vor fi afișate în timp real și disponibile publicului
pe site-ul https://prezenta.roaep.ro.
STS asigură suportul tehnic IT&C pentru aplicațiile dezvoltate conform cerințelor
operaționale ale AEP, care este organizatorul alegerilor.
Acest suport tehnic înseamnă:
• servicii securizate de comunicații și tehnologia informației;
• tablete și echipamente;
• Aplicația pentru verificarea dreptului de vot al alegătorilor (ADV):
– operatorul de calculator scanează zona MRZ a actului de identitate (CI, CI
electronică sau pașaport), iar ADV facilitează exercitarea dreptului de vot
(afișează secția la care este in lista permanentă, afișează poziția din listă);
– dacă aplicația semnalează că persoana a votat în altă secție, că are drept
de vot interzis, nu a împlinit vârsta de 18 ani, că este posibil ca actul de
identitate să fie expirat, singurul care decide dacă persoana poate sau nu
să voteze este președintele secției de votare; sub nicio formă ADV nu
împiedică exercitarea dreptului de vot al unui cetățean
• Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului
ilegal (SIMPV):
– centralizează date statistice privind prezența alegătorilor la vot și le publică
în timp real pe internet pe pagina web https://prezenta.roaep.ro;
• Sistemul informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV):
– centralizează datele și fotografiile proceselor-verbale întocmite și semnate
de președintele și toți membrii secției de votare;
– datele și fotografiile proceselor-verbale se transmit în timp real în sistemul
informatic care le publică pe https://prezenta.roaep.ro și sunt disponibile
publicului;
– când președintele secției de votare depune la BECL/BECJ procesele verbale, acestea sunt comparate, pentru verificare, cu fotografiile din sistem.
În plus, transparența și integritatea procesului electoral este asigurată și prin
tehnologia blockchain implementată pe aplicațiile și sistemele informatice dezvoltate de
STS. Această tehnologie nu permite modificarea sau alterarea datelor, nici măcar de
administratorii acestora.
Datele din SIMPV și SICPV pot fi verificate, în timp real, pe https://voting.roaep.ro, site disponibil publicului.
Tabletele sunt folosite și pentru înregistrarea audio-video a procesului de numărare a voturilor și verificarea corelațiilor din procesele-verbale de către președintele, operatorii de calculator și membrii secției de votare, la închiderea urnelor.
Personalul din secțiile de votare nu este al STS.
Atât președintele și membrii secției de votare, cât și operatorii de calculator sunt desemnați de AEP.
Biroul de Presă al STS