Ascultă Radio București FM Live

Irina Begu’s show la Roland Garros: românca trece de o jucătoare din top 30 WTA, care se poate mândri cu victorie în fața liderului mondial

Irina Begu’s show la Roland Garros: românca trece de o jucătoare din top 30 WTA, care se poate mândri cu victorie în fața liderului mondial
Foto: Sursă foto: Facebook - Eurosport

Articol de mariosoare, 30 mai 2024, 23:16

Irina Begu s-a calificat în turul trei de la Roland Garros, după ce a eliminat-o în runda secundă a competiției pariziene pe jucătoarea din Cehia, Linda Noskova. Sportiva de la noi din țară a învins-o pe adversara sa în minimum de seturi, cu scorul de 6-4, 6-2, în puțin peste o oră de joc.

Românca a început foarte solid partida și a obținut break la primul game pe serviciul adversarei sale, pe care l-a concretizat. Mai apoi, un alt break a fost bifat de Irina Begu care conducea după doar câteva minute de joc cu scorul de 4-0. În ciuda debutului în forță de meci, una dintre reprezentantele țării noastre de la întrecerea de pe zgura din Franța a fost aproape să fie egalată, pentru că Linda Noskova s-a apropiat la un game diferență.

În cele din urmă, primul set a fost încheiat cu victoria Irinei Begu, 6-4, care a fost aproape să câștige mai lejer acest act, dar a ratat trei mingi de set pe serviciul adversarei, într-un game fluviu. Actul al doilea al confruntării de la Roland Garros a fost unul în care tot românca s-a desprins pe tabelă, la scorul de 2-1. Mai apoi, cu un alt break de excepție, Irina Begu a ajuns la un avantaj de trei game-uri, care au îndreptat-o spre obținerea calificării.

Setul secund al întâlnirii dintre cele două jucătoare s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru Irina Begu, care a fost peste adversara sa și la capitolul ași, dar și la procentajul pe primul serviciu. De asemenea, românca a avut 22 de lovituri câștigătoare și 11 erori neforțate, în comparație cu cele 31 de greșeli comise de cehoaică.

Sportiva din România a trecut în runda a treia a turneului din „Hexagon”, după ce a scos-o pe cea care o învingea la începutul anului, la Australian Open, pe jucătoarea din vârful ierarhiei feminine, Iga Swiatek. În faza următoare a competiției de la Paris, Irina Begu va disputa un meci contra câștigătoarei duelului dintre Varvara Gracheva și Bernarda Pera, ambele jucătoare nefiind favorite la această ediție de Roland Garros.

Etichete:
Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:56

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult

Românii tratează Valentine’s Day și Dragobetele mai degrabă ca momente simbolice decât ca perioade de consum intens. Doar 7% dintre români...

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult
Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:37

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1

Primăria Sectorului 1, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, împreună cu Fundația...

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1
VIDEO| YUKA și JUNO, despre „Hotel” la matinalul București FM: „Inima nu e recepție deschisă non-stop”
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:23

VIDEO| YUKA și JUNO, despre „Hotel” la matinalul București FM: „Inima nu e recepție deschisă non-stop”

Dimineață cu emoție și sinceritate în studioul București FM. YUKA și JUNO au fost invitații lui Alex, Andrea și Cornel, unde au vorbit...

VIDEO| YUKA și JUNO, despre „Hotel” la matinalul București FM: „Inima nu e recepție deschisă non-stop”
Percheziții în București și două județe într-un dosar de evaziune: 12 tone de fructe din Egipt, etichetate fals ca provenind din Grecia
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 10:09

Percheziții în București și două județe într-un dosar de evaziune: 12 tone de fructe din Egipt, etichetate fals ca provenind din Grecia

Polițiștii Capitalei au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Ilfov și Ialomița, în...

Percheziții în București și două județe într-un dosar de evaziune: 12 tone de fructe din Egipt, etichetate fals ca provenind din Grecia
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 10:04

Târgul de Turism al României începe joi, la Romexpo. Oferte speciale și noutăți pentru vacanțele din 2026

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României debutează joi, la ROMEXPO, și se desfășoară pe parcursul a patru zile, reunind...

Târgul de Turism al României începe joi, la Romexpo. Oferte speciale și noutăți pentru vacanțele din 2026
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 09:26

România, locul 9 la sanie dublu feminin la JO Milano-Cortina 2026

România a încheiat pe locul 9 proba de sanie dublu feminin la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, prin echipajul format din Raluca...

România, locul 9 la sanie dublu feminin la JO Milano-Cortina 2026
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 08:10

Reglementarea dans-terapiei: inițiative independente versus politici publice

Practici somatice și politici publice Definirea somaticii Termenul „somatic” este frecvent utilizat în proiectele Areal. Cristina Lilienfeld a...

Reglementarea dans-terapiei: inițiative independente versus politici publice
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 06:34

Vremea se încălzește, în Capitală

Vremea se va încălzi, la București. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10...

Vremea se încălzește, în Capitală