Ascultă Radio București FM Live

Simona Halep pierde în set decisiv cu Paula Badosa la un an și cinci luni distanță față de ultimul meci oficial jucat în circuitul feminin

Simona Halep pierde în set decisiv cu Paula Badosa la un an și cinci luni distanță față de ultimul meci oficial jucat în circuitul feminin

Articol de mariosoare, 20 martie 2024, 10:28

Simona Halep (32 de ani) a fost învinsă de iberica Paula Badosa (26 de ani, 80 WTA), în primul tur la Miami Open, după ce jucătoarea româncă nu mai evoluase într-un meci oficial de 17 luni, din cauza suspendării pentru dopaj.

Sportiva din Spania a avut mari probleme cu dubla câștigătoare de Grand-Slam, mai ales în primul set, atunci când Simona Halep a condus ostilitățile. La scorul de 2-1 în favoarea reprezentantei țării noastre, aceasta a bifat un break, pe care l-a fructificat, servind ideal chiar pe suprafața pe care o îndrăgește cel mai puțin, hard.

Imediat, cea care, la un moment dat în cariera sa atingea a doua treaptă în ierarhia mondială, avea să piardă din nou pe propriul serviciu, iar scorul în acest act prindea contur pentru jucătoarea româncă. Simona Halep nu a stat prea mult pe gânduri și s-a desprins la 6-1, trecându-și în cont setul inaugural, după un game infernal disputat pe propriul serviciu. Cele două au avut, pe rând, o mulțime de mingi de rebreak, în cazul Paulei Badosa, respectiv șanse de a închide actul, dar game-ul s-a prelungit extrem de tare.

Totuși, Simona Halep a încheiat pierzând un singur game actul care deschidea partida din Statele Unite ale Americii, în ciuda celor patru duble-greșeli comise de-a lungul său. Ceea ce a făcut diferența, referitor la statistici, în acest prim set, a fost redat de mingile de break salvate de cele jucătoare, la care românca s-a remarcat cu un procentaj de 100% (5/5).

În setul secund al confruntării din Florida, scenariul s-a repetat, doar că invers. Paula Badosa a izbutit să bifeze rapid un break, pe care l-a confirmat. Chiar dacă campioana româncă de la Wimbledon din anul 2019 s-a ținut în spatele ibericei la un singur game tot restul actului, a 80-a jucătoare a lumii a egalat situația. La scorul de 5-4 în favoarea reprezentantei Spaniei, game-ul a fost unul lung, în care Simona Halep a ratat o minge de recuperare a break-ului.

Cifrele finale ale acestui set al doilea au arătat că Paula Badosa a revenit la capitolele mingi de break salvate, de data aceasta având ea trecut lângă nume procentajul maximum, față de adversara sa. Meciul a intrat într-un set decisiv, acolo unde disputa pentru câștigarea sa a fost una acerbă.

Prima dintre jucătoare care a forțat detașarea pe tabelă a fost iberica, reușind un break în al treilea game al actului trei. La game-ul imediat următor, Simona Halep a revenit și a strâns, din nou, scorul. Totuși, cea mai bună prietenă din circuit a Arynei Sabalenka a făcut 3-2, iar de acolo scorul de 4-2 în favoarea sa nu a mai putut fi evitat de româncă. Câștigătoarea din 2018 de la Roland Garros și-a mai câștigat o singură dată serviciul până la finalul jocului, iar Paula Badosa a avansat în turul următor după 6-3 în acest set.

Confruntarea dintre cele două jucătoare a durat fix două ore, cu setul secund fiind cel mai lung. Chiar dacă, la finalul setului al doilea, Simona Halep a cerut un time-out medical, situația a fost remediată rapid, iar jucătoarea noastră a trecut prin acele momente cu zâmbetul pe buze. Pe lângă mulțimea de români stabiliți în SUA ori nu, sportiva noastră a fost urmărită și de jucătorul de tenis grec, Stefanos Tsitsipas, partenerul de viață al Paulei Badosa.

După ce a revenit pe teren după o suspendare din cauza unui potențial caz de dopaj ce a fost soluționat, Simona Halep nu a fost foarte dezamăgită de eșec, ci mai degrabă mulțumită de prestația ei după atât de mult timp petrecut în afara terenului:

„Paula a fost o adversară foarte bună, cu un nivel de tenis ridicat, m-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar şi prieteni apropiaţi alături de mine.

După primele cinci puncte pierdute am fost foarte nervoasă, am ştiut că va fi greu, nu ştiam la ce să mă aştept, dar încet mi-am intrat în ritm, am câştigat primul game şi mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea, va fi bine, ştiam că va fi greu, dar în cele din urmă a fost bine”, a declarat sportiva din România, conform Antena 3 CNN.

Simona Halep a primit vestea reducerii suspendării de la cele 48 de luni anunțate inițial la 9 luni, de către consiliul de judecată al Tribunalului de Arbitraj Sportiv, de la Laussane, la începutul acestei luni. Momentan, sportiva noastră nu este trecută în clasamentul oficial al circuitului feminin.

Etichete:
Se toaletează copacii în Sectorul 4
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:52

Se toaletează copacii în Sectorul 4

În Sectorul 4 a început toaletarea arborilor, după ce Primăria Capitalei a admis solicitările și a emis avizele de specialitate. Mai multe...

Se toaletează copacii în Sectorul 4
Vremea se încălzește în Capitală
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:30

Vremea se încălzește în Capitală

La noapte, vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Joi, vremea se va...

Vremea se încălzește în Capitală
E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:28

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!

Ministrul Culturii a publicat, cu puțin timp în urmă, mesajul lui Demeter András István privind retragerea circularei din 3 februarie. ”Prin...

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:19

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love, un show imersiv de 10 minute care reuneşte unele...

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:50

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire

 Mind Moving: de la intervenții în spitale la instalație performativă Intervenții în spitale de psihiatrie Instalația „Mind Moving”...

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:39

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri, că au mai fost identificate 18 persoane care au comis fapte antisociale la meciul de fotbal FC Rapid...

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:34

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană

Primăria Sectorului 1 a anuntat că va lucra alături de administraţia altor oraşe europene pentru a dezvolta şi adapta soluţii concrete de...

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:28

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu reprezentanţii companiei Otokar ca peste 95% dintre cele 115 autobuze indisponibile să...

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni