Ascultă Radio București FM Live

A pierdut Primăria Capitalei 300 milioane euro din fonduri europene?

A pierdut Primăria Capitalei 300 milioane euro din fonduri europene?
Foto: Adriana Baciu

Articol de Mircea Apostolescu, 20 februarie 2024, 13:34

La început de an electoral este pusă în discuție problema accesării și a cheltuirii a sute de milioane de euro din fonduri europene!

Nicușor Dan: „Fonduri europene, noi le-am luat pe toate cele care existau”.

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan vorbește despre eficiența Municipalității în ceea ce privește absorbția de fonduri europene nerambursabile.

Conform edilului șef, Primăria Capitalei ar fi luat toți banii europeni care erau disponibili, în exercițiul financiar trecut, și așteaptă cu încredere ghidurile pentru Noul exercițiu financiar european.

„Fonduri europene, noi le-am luat pe toate cele care existau. Adică, exista risc să pierdem și să dăm bani înapoi la Glina, am terminat Glina. Exista risc să nu putem să folosim banii pe autobuze electrice, le-am luat. Pe tramvaie, le-am luat.

Am fost, în opinia mea, foarte buni pe a lua tot ce se putea lua din programele trecute. Iar programele noi, pe cele clasice 2021-2027, încă nu avem ghidurile.

Eu sper să luăm 300 de milioane de euro pe chestiunea cea mai importantă, pe Programul Operațional Regional, sper să luăm cele 300 de milioane care sunt pe secțiunea de transport, pe București – Ilfov. Și să le completăm cu împrumuturi, cu aproximativ 1 miliard de euro. Ca să avem și pentru 250 de tramvaie și pentru liniile de tramvai, că acestea sunt cele mai costisitoare.

Partea importantă din cei 300 de milioane de euro pentru termoficare, au fost fazați pentru că am reușit să terminăm lucrarea de la Apusului.

Pe PNRR, nu am avut mare lucru. Acolo unde am avut, am luat, dar n-am avut mare lucru. Sunt cele 22 de troleibuze. Sunt șapte microbuze, BTMS-ul, semaforizarea inteligentă, doar partea de studiu de fezabilitate. Deci, acolo unde am avut, am luat”, susține Nicușor Dan.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, îl contrazice însă pe edilul șef: „Orice specialist în fonduri europene cât de cât serios știe că fazarea unii proiect înseamnă că pierzi fondurile din exercițiul financiar în care trebuia să desfășori investiția și sigur că începi să consumi fonduri din următorul exercițiu financiar”. 

În practică, explică Sebastian Burduja, „fazarea” banilor europeni pentru reabilitarea celor 212 kilometri din sistemul de termoficare înseamnă, de fapt, pierderea fondurilor din exercițiul financiar european trecut.

„A fost un proiect, s-a semnat, în 2020, i-a luat domnului Nicușor vreun an și jumătate să scoată la licitație lucrarea. N-a schimbat o virgulă, avea același caiet de sarcini ca atunci când a preluat mandatul. Deci, s-a pierdut un an și jumătate. Și, până la urmă, a reușit, înțeleg, să finalizeze vreo 12 kilometri din mărețul proiect. Trebuiau să se finalizeze vreo 200. Și, bineînțeles că fondurile s-au pierdut.

Dânsul spune, nu, nu s-au pierdut, s-a fazat proiectul. Orice specialist în fonduri europene cât de cât serios știe că fazarea unui proiect înseamnă că pierzi fondurile din exercițiul financiar în care trebuia să desfășori investiția și sigur că începi să consumi fonduri din următorul exercițiu financiar”, a explicat Sebastian Burduja.

Sursa foto: Mircea Apostolescu

Mai mult decât atât, Primăria Capitalei nu pare pregătită să acceseze fonduri pentru modernizarea sistemului de termoficare nici din apelul de 590 de milioane de euro lansat de către Ministerul Energiei.

„Și am făcut, chiar la Ministerul Energiei, un apel, tot din Fondul pentru Modernizare, 590 de milioane de euro, pentru modernizarea rețelelor de termoficare.

A fost lansat, deja, de vreo două săptămâni, din datele pe care le avem, din păcate, Primăria București nu are niciun proiect. Nu va reuși să depună niciun proiect.
Sau, poate, în extremis, va reuși. Dar cert este că nu se pregătește nimeni cu aceste lucruri, la nivelul Primăriei Generale și la nivelul domnului Nicușor Dan”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Inteligența artificială în educație: 98% dintre elevii români folosesc AI, dar fără reguli clare
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 13:06

Inteligența artificială în educație: 98% dintre elevii români folosesc AI, dar fără reguli clare

98% dintre elevi folosesc AI. „Să scoatem hârtia din învățământ!”, spune senatorul Ciprian Rus Cum putem integra inteligența artificială...

Inteligența artificială în educație: 98% dintre elevii români folosesc AI, dar fără reguli clare
2027 – “Anul Ilie Năstase”
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:50

2027 – “Anul Ilie Năstase”

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat  instituirea în 2027 a “Anului Ilie Năstase”, având în vedere statutul fostului tenismen de...

2027 – “Anul Ilie Năstase”
Val de tentative de fraudă online care folosesc abuziv imaginea unor persoane publice sau canale media
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:47

Val de tentative de fraudă online care folosesc abuziv imaginea unor persoane publice sau canale media

Autorităţile avertizează asupra propagării unui nou val de tentative de fraudă online, care implică utilizarea unor pagini web falsificate ce...

Val de tentative de fraudă online care folosesc abuziv imaginea unor persoane publice sau canale media
1 Aprilie, Ziua Internațională a Păcălelilor
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:46

1 Aprilie, Ziua Internațională a Păcălelilor

Ziua Internațională a Păcălelilor este luată în serios de ceva timp și în România. Am fost curioși să aflăm care au fost cele mai bune...

1 Aprilie, Ziua Internațională a Păcălelilor
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:39

Şeful Autorităţii Rutiere Române va fi dus cu propunere de arestare preventivă la Tribunal

Cristian Anton, şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), va fi dus  cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Cluj, au...

Şeful Autorităţii Rutiere Române va fi dus cu propunere de arestare preventivă la Tribunal
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:31

Ministerul Finanţelor a pregătit mecanismul de reducere a accizei şi pe cel de contribuţie voluntară

Ministerul Finanţelor a pregătit atât mecanismul de reducere a accizei cât şi pe cel de contribuţie voluntară, iar adoptarea unuia dintre ele...

Ministerul Finanţelor a pregătit mecanismul de reducere a accizei şi pe cel de contribuţie voluntară
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:29

Soţii pot alege după divorţ păstrarea numelui din timpul căsătoriei fără consimţământul celuilalt

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat  un proiect de lege potrivit căruia, după divorţ, fiecare dintre foştii soţi poate alege să păstreze...

Soţii pot alege după divorţ păstrarea numelui din timpul căsătoriei fără consimţământul celuilalt
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:26

Ministerul Educaţiei va asigura gratuit o serie de materiale pentru antepreşcolari/preşcolari

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va asigura, în mod gratuit o serie de materiale pentru antepreşcolari/preşcolari şi personalul didactic,...

Ministerul Educaţiei va asigura gratuit o serie de materiale pentru antepreşcolari/preşcolari