Ascultă Radio București FM Live

Trooper lansează ultimul capitol al trilogiei de albume „Poemele”

Trooper lansează ultimul capitol al trilogiei de albume „Poemele”
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 28 decembrie 2023, 13:24

După succesul pe care l-a înregistrat concertul Trooper Simfonic, din această toamnă, care a aniversat cei 28 de ani de carieră ai formației de heavy metal, Trooper își surprinde fanii chiar în prag de sărbători cu un mare anunț.

Aceștia au confirmat că albumul cu numărul 11 din discografia lor e oficial pe drum și va fi publicat în anul 2024, lansarea oficială fiind pe 10 noiembrie, la Sala Palatului, unde cei cinci rockeri vor să facă un show și mai mare decât cel simfonic de anul acesta.

Sursa foto: comunicat de presa

Discul de studio pe care fanii vor putea să îl asculte anul viitor reprezintă ultimul capitol dintr-o poveste începută de Trooper în urmă cu aproape 15 ani, în 2009. Atunci au lansat primul material intitulat „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei” din dorința de a vorbi și de a pune în valoare părți esențiale ale istoriei care ne definește ca popor. Demersul a fost rapid îndrăgit de public, iar trupa a revenit la nouă ani distanță, în 2018, cu al doilea disc dedicat domnitorului Ștefan cel Mare.

Acum, după „Poemele Valahiei” și „Poemele Moldovei”, 2024 va fi anul în care trupa dedică un tribut voievodului Mihai Viteazul și închide trilogia cu „Poemele Românilor”. Materialul va ocupa numărul 11 în discografia formației, după „X”, cel mai recent album, lansat de aceștia în 2022.

„A sosit momentul pentru albumul Trooper cu numărul 11! Normal că trebuie să aibă și o lansare monumentală! Vom încheia trilogia „Poemele” cu albumul „Mihai Viteazul – Poemele Românilor”. Am simțit că a sosit momentul pentru acest pas. În 2009, am început povestea trilogiei cu albumul „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”, în 2018 am lansat „Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei”, iar acum, iată, Mihai Viteazul încheie povestea. Este ultimul capitol. Au trecut ceva anișori între albume, însă știu cât de mult iubesc fanii Trooper aceste discuri. Momentul trebuia marcat la nivel mare, așa cum simt că așteaptă toată lumea!

Sursa foto: comunicat de presa

Prin urmare, în 10 noiembrie 2024, strigăm adunarea la Sala Palatului din București. Vom susține un show gigant în care vom include piese din întreaga trilogie, plus un scurt set „Best Of”. Totul simfonic! Sper să ne fiți alături și de data asta. Știm deja cum va arăta scena, știm ce vom cânta, știm ce surprize vă pregătim! Ne vedem în 10 noiembrie 2024 pentru ultimul capitol: „Mihai Viteazul – Poemele Românilor“, – declară Alin Coiotu’ Dincă, solistul Trooper.

Trooper va urca pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului, pe data de 10 noiembrie 2024, într-un concert de poveste. Având alături și de această dată o orchestră simfonică, trupa pregătește un maraton care combină variante electrice și simfonice ale celor mai iubite pasaje din toată trilogia poemelor, alături de cele mai iubite hituri ale lor, nelipsite din orice concert.

Dacă simfonicul din toamnă a însemnat pentru cei cinci cel mai mare concert pe care l-au susținut în cei 28 de ani de carieră, aceștia au promis că pe 10 noiembrie vor face un show și mai mare. Biletele sunt acum disponibile pe platforma iaBilet.ro.

Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 18:47

Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031

Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031 intră în transparenţă decizională. Este un document care stabileşte obiective...

Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2027-2031
Rogobete: Bugetul pentru anul viitor – în analiză
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 18:41

Rogobete: Bugetul pentru anul viitor – în analiză

Rogobete: Bugetul pentru anul viitor – în analiză; sperăm să începem cu acelaşi buget cu care închidem anul. Bugetul Ministerului...

Rogobete: Bugetul pentru anul viitor – în analiză
Vremea se răcește accentuat în Capitală
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 18:34

Vremea se răcește accentuat în Capitală

La noapte, înnorările se vor accentua și va ploua (se vor acumula cantități de apă în general de 20…25 l/mp). Vor fi mai ales averse,...

Vremea se răcește accentuat în Capitală
Instanţa dă câştig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 18:20

Instanţa dă câştig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă

Cătălin Marius Seimeanu, Laurenţiu Claudiu Constantin şi Florin Mihai Jereb au contestat în instanţă decizia luată de Primăria Municipiului...

Instanţa dă câştig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:59

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei

Programul este vineri până la ora 20:00, iar sâmbătă şi duminică în intervalul orar 09:00 – 20:00,eri, a informat administraţia...

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:35

Remus Borza: STB e o societate de familie; 4.876 dintre angajaţi sunt rude

„STB este o societate de familie. Nu aş vrea să spun o societate a clanurilor, pentru că iar o să fiu interpretat. 4.876 sunt rude, dintre care...

Remus Borza: STB e o societate de familie; 4.876 dintre angajaţi sunt rude
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:17

Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare

Precizările au fost făcute într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii, după ce reprezentantul consorţiului de administratori...

Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 16:12

Ministrul Marian Neacşu cere structurilor MAI să intensifice măsurile

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacşu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivel...

Ministrul Marian Neacşu cere structurilor MAI să intensifice măsurile