Ascultă Radio București FM Live

RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR

RetuRO recomandă tuturor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR
Foto: Sursa foto: Facebook - Plastic Call

Articol de bucurestifm, 9 noiembrie 2023, 22:04

Recuperarea garanţiei va fi valabilă, după data de 30 noiembrie, doar pentru ambalajele cu sigla Ambalaj cu garanţie, precizează administratorul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), RetuRO, într-un comunicat de presă.

„Explicat pe larg, Sistemul de Garanţie-Returnare reprezintă un program prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 Ron atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase etc) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific – Ambalaj cu garanţie”, menţionează reprezentanţii RetuRO.

Potrivit sursei citate, produsele parte din SGR vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni după lansarea Sistemului, pe 30 noiembrie 2023, în funcţie de stocurile de produse în ambalaje non-SGR existente în piaţă.

Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale’, notează compania.

Un alt detaliu important este că, pentru a fi returnate, ambalajele să fie intacte, nedegradate şi nedeformate, respectiv să nu fie sparte, turtite sau presate, pentru ca acestea să poată fi scanate după formă şi dimensiuni de automatele de colectare sau de echipamentele de numărare şi sortare.

În plus, recipientele trebuie să fie golite de conţinut, deoarece orice cantitate de lichid care rămâne în acestea le afectează greutatea şi există posibilitatea să fie refuzate de echipamentele automate, atunci când sunt scanate şi cântărite.

„Ambalajele pot fi returnate la orice punct de colectare pus la dispoziţie de comercianţi, unde clienţii vor primi înapoi garanţia, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie. În magazinele unde se preiau recipientele manual, clientul va primi garanţia înapoi în numerar. În supermarketuri, unde se folosesc, de cele mai multe ori, echipamente automate pentru colectarea recipientelor, clientul va returna ambalajul la aparat (RVM) şi va primi un voucher, care poate fi utilizat în magazin, la efectuarea cumpărăturilor sau se poate schimba la casă (sau la un punct special amenajat) pentru obţinerea de numerar, în cazul în care consumatorul nu doreşte să utilizeze voucherul de garanţie doar în acel magazin”, se arată în comunicat.

RetuRO subliniază faptul că produsele în ambalaje non-SGR, care se află, deja, în stocul producătorilor sau al comercianţilor, mai pot fi comercializate până la data de 30 iunie 2024. Începând din 1 iulie 2024, nu se vor mai putea introduce pe piaţă produse care intră sub incidenţa SGR, fără să fie inscripţionate cu logoul şi codul de bare specific.

 

 

Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 18:37

Vreme rece la noapte, în Capitală

La noapte, vremea va fi rece pentru această dată, cu o minimă termică de 1…2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească, spre -1...

Vreme rece la noapte, în Capitală
Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:54

Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București

O tehnologie folosită în mod obișnuit pentru ecografiile medicale a fost utilizată, în premieră mondială, pentru studierea reproducerii...

Ecografia medicală, folosită în premieră pentru studierea coralilor vii. Expoziția „World Unseen” poate fi vizitată la București
Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:49

Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj

Procentele anunțate sunt maxime, iar reducerea reală depinde de produs și, uneori, de valoarea coșului. Iată ce prevăd comunicatele...

Black Friday 2026: reduceri de până la 70% la modă, băi și fotolii de masaj
Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:42

Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă

“Verificările au fost deja încheiate, nu au fost identificate elemente care să confirme existenţa unei ameninţări reale. Traficul aerian...

Încă un avion care a aterizat la Bucureşti a fost vizat de o alertă cu bombă
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:18

Rogobete anunţă controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor

„Mulţi pacienţi mi-au semnalat că sună zile întregi la spitale, că nu le răspunde nimeni sau că li se spune mereu că nu mai există locuri...

Rogobete anunţă controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 17:06

Sistemul de sănătate. Ce schimbări urmează?

Cât de pregătit este sistemul sanitar pentru un accident cu victime multiple? Când vor deveni funcționale centrele pentru mari arși? Ce se...

Sistemul de sănătate. Ce schimbări urmează?
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 16:23

Taxa de salubritate revine în Sectorul 1. Cum se calculează și când trebuie plătită

Pe 23 octombrie, consilierii locali din Banu Manta nr.9 au adoptat hotărârea cu privire la introducerea taxei de salubritate, în Sectorul 1, după...

Taxa de salubritate revine în Sectorul 1. Cum se calculează și când trebuie plătită
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 15:13

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 79 de tramvaie noi

Primăria Capitalei a lansat joi procedura internațională de achiziție a 79 de tramvaie noi, valoarea estimată a contractului fiind de peste 1,4...

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 79 de tramvaie noi