Ascultă Radio București FM Live

Servicii şi analize medicale de prevenţie pentru toate vârstele

Servicii şi analize medicale de prevenţie pentru toate vârstele
Foto: Sursa foto: Facias - Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului/facebook

Articol de arionmihaela, 30 iunie 2023, 15:25

Şeful serviciului Relaţii cu Asiguraţii şi Presa al CNAS, Larisa Mezinu, a anunţat  că toate categoriile de vârstă începând cu doi ani vor avea acces, de sâmbătă, o dată pe an, la servicii şi analize medicale de prevenţie şi investigaţii, menţionând că o parte dintre acestea vor avea o valoare peste cea de plafon.

“De mâine, vin importante modificări în sistemul de asigurări de sănătate. Vorbim de consolidarea şi dezvoltarea pachetelor de prevenţie care sunt musai de implementat şi de legiferat, dar şi de plătit. Astfel, de mâine, toate categoriile de vârstă de la doi ani în sus vor avea acces, o dată pe an, la servicii medicale de prevenţie, dar şi la analize medicale şi investigaţii. O parte din ele vin peste valoarea de plafon”, a precizat Mezinu, la o masă rotundă organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), la Comisia pentru sănătate din Senat.

Ea a adăugat că persoanele de 40 de ani şi peste această vârstă se pot prezenta pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu CNAS, peste valoarea de plafon.

“Toate persoanele de 40 de ani şi peste se pot prezenta pentru astfel de analize medicale anuale la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu Casa, peste valoarea de plafon. Deci, nu va mai exista să primească acel răspuns că nu mai avem bani, s-au terminat banii. La fel, femeile însărcinate – monitorizarea acestora se va realiza peste valoarea de plafon şi biletele de trimitere Monitor 7 pentru cele şapte boli importante vor rămâne în continuare peste valoarea de plafon, atât investigaţia – analiza de laborator, cât şi de înaltă performanţă, radiologie, medicina nucleară. În acea valoare de plafon sperăm să reuşim să acordăm şi să acoperim nevoia de analiză de prevenţie pentru celelalte categorii de vârstă”, a explicat reprezentanta CNAS.

Mezinu a adăugat că, începând de anul viitor, CNAS îşi propune să-i stimuleze financiar pe medicii care pun accent pe prevenţie.

Vremea se menține caldă în Capitală
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:00

Vremea se menține caldă în Capitală

La noapte, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de...

Vremea se menține caldă în Capitală
Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:43

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei

Lucrările de igienizare a Pasajului Unirii vor fi realizate de societatea Totul Verde, în ambele nopţi, în intervalul orar 23:00 – 05:00....

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:19

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație

Membrii Consiliului de Administraţie al SRR au fost avizaţi, în această dimineață, de către comisiile reunite de cultură ale Camerei...

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:37

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026

Temperaturi tot mai ridicate, secetă, furtuni severe și riscuri pentru sănătate. Raportul „Starea Climei 2026” arată cât de mult ne...

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:00

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești

Un proiect pilot finanțat de Comisia Europeană va folosi apa pluvială colectată de pe acoperișul centrului comercial Sun Plaza pentru refacerea...

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 15:29

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa

Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti a decis, având în vedere şi întrevederea cu reprezentanţii Ministerului Culturii,...

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 14:02

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 va finanța, începând cu 1 noiembrie, serviciile de stomatologie oferite în cadrul clinicii Spitalului Universitar, pentru...

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 13:48

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit

Un accident în lanț în care au fost implicate aproximativ 50 de autoturisme și camioane s-a produs marți dimineață (10 noiembrie a.c.) pe...

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit