Ascultă Radio București FM Live

Ziua Internațională a Dunării: Temperatura şi precipitaţiile se vor schimba semnificativ în bazinul Dunării 

Ziua Internațională a Dunării: Temperatura şi precipitaţiile se vor schimba semnificativ în bazinul Dunării 
Foto: ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE”

Articol de bucurestifm, 29 iunie 2023, 09:34

La 29 iunie 1994, la Sofia, reprezentanții mai multor țări dunărene, inclusiv România, întruniți sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena, au semnat „Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea“.

Conform acestei înțelegeri, statele din bazinul Dunării s-au angajat să colaboreze îndeaproape pentru o mai bună utilizare a fluviului, în folosul comun al tuturor statelor riverane. Zece ani mai târziu, în anul 2004, Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea decide să celebreze, la 29 iunie, „Ziua Internațională a Dunării”.

Pentru cele 18 orașe, Dunărea este o sursă importantă de apă, hrană, hidroenergie, transport și habitat: Moldova Nouă, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești, Cernavodă, Hârșova, Brăila, Galați, Isaccea, Tulcea și Sulina.

Pornind de la ceea ce oferă Dunărea comunităților riverane (apă potabilă, hrană, hidroenergie, transport sau habitat), România capătă o poziție strategică din perspectiva importanței pe care fluviul i-l conferă din punct de vedere geografic, dar și al resurselor și beneficiilor valoroase ale acestuia.

Al doilea ca lungime după Volga şi al 29-lea din lume, fluviul Dunărea este singurul din Europa care curge de la Vest la Est. Mai mult, Dunărea joacă un rol important în transportul de mărfuri, aflându-se printre primele 10 coridoare de transport naval din lume. Din aceste puncte de vedere, Dunărea reprezintă o legătură a noastră cu restul Europei. 

Temperatura şi precipitaţiile se vor schimba semnificativ în bazinul Dunării iar din cauza schimbărilor preconizate ale condiţiilor climatice este posibil ca disponibilitatea apei să fie redusă în partea de sud şi est a bazinului, conform Studiului privind schimbările climatice în bazinul Dunării realizat de ICPDR.

“Schimbările climatice sunt într-o continuă dinamică şi de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru toate efectele lor. Peste 60% din inundaţiile care se produc la această oră în România sunt de tip flash-flood, adică într-un timp foarte scurt (24 ore), pe un areal restrâns, este înregistrată o cantitate mare de precipitaţii (cea mai mare cantitate înregistrată a fost la Ocoliş, în judeţul Alba, în iulie 2021- 223 l/mp în 5 ore la staţia hidrometrică Ocoliş pe Valea Ierii).

Evaluarea viitoarelor evenimente hidrologice extreme, precum inundațiile și secetele, au o incertitudine ridicată. În mod categoric, evenimentele hidrologice extreme vor avea loc mai des, vor fi mai intense și posibil cu o durată mai mare.

Potrivit ANAR, din cauza creşterii temperaturii aerului, temperatura apei va urca, antrenând modificări ale proceselor bio-chimice acvatice dependente de temperatura apei, iar presiunile şi impactul surselor de poluare asupra calităţii apei se vor intensifica. O intensificare a evenimentelor extreme, cum ar fi inundaţiile şi secetele, va avea un impact major pentru sectoarele socio-economice, respectiv agricultură, silvicultură şi industrie, precum şi pentru zonele urbane şi pentru infrastructură.

O creştere a temperaturii aerului şi a apei, combinată cu schimbările în regimul precipitaţiilor, respectiv modificări ale disponibilităţii apei, ale calităţii apei şi intensificarea evenimentelor extreme pot conduce la schimbări ale ecosistemelor şi biodiversităţii în bazinul Dunării pe termen lung.

De asemenea, se preconizează o schimbare a distribuţiei speciilor şi un risc mărit de apariţie şi dezvoltare a speciilor invazive.

Strategia ICPDR privind adaptarea la schimbările climatice va fi luată în considerare în următoarele etape ale implementării Directivei Cadru Apă şi a Directivei privind Inundaţiile în bazinul fluviului Dunărea, respectiv în procesul de planificare pentru perioada 2022-2027.

“De starea de sănătate a acestui fluviu depind foarte mulţi oameni, aşa cum de acţiunile oamenilor depinde viitorul Dunării. Dunărea este un dar comun, care presupune şi responsabilităţi şi solidaritate din partea celor 14 ţări din bazinul său”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

“Sărbătorim cu toţii astăzi Ziua Internaţională a Dunării, un eveniment încărcat de semnificaţii ce depăşeşte cadrul formal. Desemnarea unei zile pe care să o marcheze în acelaşi timp toate ţările dunărene a fost un semnal pe cât de clar, pe atât de important că o cooperare funcţională şi activă ne este nu doar recomandabilă, ci indispensabilă”, a subliniat Sorin Lucaci, directorul general al ANAR.

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:16

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală

Patru linii de transport public vor fi suspendate, iar alte patru vor circula pe trasee modificate, potrivit Asociației de Dezvoltare...

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 17:46

Vremea se menține închisă în București

Vremea va fi în general închisă, sâmbătă, în București. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (viteze la rafală de...

Vremea se menține închisă în București
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 17:21

Luni, începe simularea examenului de Bacalaureat!

Prima probă va fi la Limba și literatura română, iar elevii vor avea trei ore pentru elaborarea lucrărilor. Peste 143 mii de elevi sunt...

Luni, începe simularea examenului de Bacalaureat!
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 17:14

România poate scăpa de birocrație prin identitatea digitală

Edge Institute, un think tank format dintr-un grup de experți uniți de viziunea de a crește productivitatea și competitivitatea economică a...

România poate scăpa de birocrație prin identitatea digitală