Ascultă Radio București FM Live

Sindicaliștii din sănătate ies în stradă!

Sindicaliștii din sănătate ies în stradă!
Foto: Sursa foto: solidaritatea-sanitara.ro

Articol de Marga Tudor, 7 iunie 2023, 17:34

Federația „Solidaritatea Sanitară” a anunțat că joi, 8 iunie, va organiza un miting în București. Federația a transmis că mii de profesioniști din sistemul public de sănătate sunt așteptați să ia parte la această manifestație publică.

Mesajul sindicaliștilor:

Guvernanții trebuie să înțeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali și apoi să-l modifice după bunul plac. Nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector și să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligații.

Participanții la aceste acțiuni vor demonstra guvernaților hotărârea de a continua programul de proteste așa cum a fost anunțat, acesta putând ajunge până la greva generală. Avertizăm politicienii că noi nu schimbăm programul acțiunilor după placul lor și prin înțelegeri conjuncturale, ci doar atunci când sunt onorate așteptările legitime ale angajaților.

Sindicaliștii din sănătate au transmis programul și traseul pe care îl vor parcurge protestatarii.

Între orele 11:00 – 12:00: Miting în Piața Victoriei,

Între orele 12:00 – 12:30: Marș din Piața Victoriei către Piața Revoluției,

Între orele 12:30 – 13:00: Miting în Piața Revoluției / Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii,

Între orele 13:00 – 13:30: Marș din Piața Revoluției către Piața Constituției,

Între orele 13:30 – 14:30: Miting în Piața Constituției.

În comunicatul de presă al Federației „Solidaritatea Sanitară” au fost transmise și revendicările pe care le au angajații din sistemul sanitar. Oamenii doresc salarii mai mari și condiții mai bune de muncă.

Lista completă a cerințelor transmise de reprezentanții sindicatului:

1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:

Salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate.

Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.

Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază, pentru toate categoriile de personal.

Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

2. Adoptarea proiectului de lege a salarizării negociat cu Ministerul Sănătății și aplicarea acestuia într-un termen cât mai scurt. Proiectul de lege ar asigura următoarele:

Reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate.

Posibilitatea unei creșteri a veniturilor angajaților din sănătate.

3. Acceptarea propunerilor făcute de Federației „Solidaritatea Sanitară” în ceea ce privește contractul colectiv de muncă la nivel de sector. De asemenea, se dorește și încheierea și înregistrarea acestuia.

4. Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.

5. Deblocarea posturilor din sistemul public de sănătate.

6. Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

Mitingul angajaților din Sănătate va aduce și restricții de trafic:

Poliția Rutieră anunță că, pe durata deplasării protestatarilor, traficul rutier se va restricționa progresiv pe traseul: Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Bd. Națiunile Unite – Bd. Libertății – parcarea din Piața Constituției.

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:34

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”

Pentru a permite desfăşurarea lucrărilor de construire a staţiei de metrou de pe Magistrala 6, din incinta Aeroportului Internaţional...

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:31

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

Astăzi,  ministrul Educaţiei şi Cercetării,  Daniel David, a semnat Ordinul privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar....

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:29

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că este foarte posibil ca de vineri seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din...

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:01

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!

Noul Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, destinat bolnavilor de tuberculoză cu rezistență la tratamentul cu antibiotice....

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:57

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025

Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte că, potrivit calendarului electoral, campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7...

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:46

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae

Primăria Municipiului București, prin CREART, anunță deschiderea târgului de Crăciun „Bucharest Opera Christmas Market”, pe 6 decembrie,...

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:35

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală

Administratorii unor societăţi comerciale din domeniul tranzacţiilor imobiliare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori pentru infracţiuni de...

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:32

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti

Două echipaje de pompieri intervin în aceste momente pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, după ce o cisternă încărcată benzină a luat foc la...

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti