Ascultă Radio București FM Live

Gabriel Oprea, achitat în dosarul “limuzina” – decizie definitivă

Gabriel Oprea, achitat în dosarul “limuzina” – decizie definitivă

Articol de bucurestifm, 15 mai 2023, 17:29

Fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar. Decizia a fost luată luni de un complet de cinci judecători al instanței supreme.

În acest dosar, Gabriel Oprea a fost achitat și la instanța de fond, tot Înalta Curte de Casație și Justiție, în noiembrie 2021. Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de DNA.

Luni, instanța supremă a menținut decizia de achitare a fostului ministru, dar și în cazul celorlalți inculpaţi: Gheorghe Nicolae – fost şef al DIPI, Gabriel-Nicolae Pavel – comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, Nelu Zărnică – chestor principal, fost subsecretar de stat și Marian-Dănuţ Iacob – comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei.

Modificarea este că prin decizia de luni, instanța supremă a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor.

În luna martie, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat de Tribunalul București și în procesul în care este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier din 2015 care a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Acuzațiile aduse de DNA lui Gabriel Oprea, în acest dosar

Potrivit DNA, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, la acea vreme şeful DIPI, şi a lui Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului Juridic din DIPI, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.

Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative”, afirma DNA.

Conform procurorilor, în perioada 21 august – octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat „în mod conspirat” destinaţia resurselor alocate instituţiei, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea.

De asemenea, în perioada 2014 – 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume – peste 238.000 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

În aceeaşi manieră au procedat şi Zărnică şi Iacob, în calitate de ordonatori de credite în DIPI, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei, mai spunea DNA.

Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte din dispozitivul de însoţire a lui Oprea, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, Oprea se deplasa către locuinţa sa, conform DNA, care l-a trimis în judecată pe Gabriel Oprea în 2018.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) (n.r. – fapta nu există) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (…)”, este decizia Tribunalului București.

Instanța a decis și ridicarea sechestrului pus pe bunurile lui Oprea.

VIDEO| Mituri despre sănătate în sezonul rece
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 09:40

VIDEO| Mituri despre sănătate în sezonul rece

Așa cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici tot ceea ce am auzit de-a lungul timpului, despre un subiect sau altul, nu are legătură cu...

VIDEO| Mituri despre sănătate în sezonul rece
Bad Bunny, Kendrick Lamar și Lady Gaga, marii câștigători ai galei Grammy 2026
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 09:14

Bad Bunny, Kendrick Lamar și Lady Gaga, marii câștigători ai galei Grammy 2026

Cea de-a 68-a ediție a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, a avut loc duminică seară, la Crypto.com Arena din Los Angeles,...

Bad Bunny, Kendrick Lamar și Lady Gaga, marii câștigători ai galei Grammy 2026
Astăzi este Ziua Clătitelor
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 08:50

Astăzi este Ziua Clătitelor

În multe țări, ziua este marcată prin evenimente inedite, precum cursele cu clătite din Marea Britanie. În România, clătitele sunt asociate...

Astăzi este Ziua Clătitelor
Conduceți prudent!
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 07:32

Conduceți prudent!

Se circulă în condiții de iarnă pe autostrăzile A1 București – Râmnicu Vâlcea și A2 București – Constanța. Sunt identificate...

Conduceți prudent!
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 07:02

Cum să… știi dacă copilul te protejează pe tine sau pe el?

Există un moment aproape reflex, pe care mulți părinți îl cunosc bine: copilul nu spune tot ce i s-a întâmplat, iar primul gând care apare...

Cum să… știi dacă copilul te protejează pe tine sau pe el?
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 06:33

Vreme deosebit de rece, în București

Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va avea înnorări şi trecător va mai ninge slab (1…2 cm). Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele...

Vreme deosebit de rece, în București
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 19:54

Ninsori și ger în București

La noapte, în Capitală, va ninge și se va depune un strat de zăpadă de 2…4 cm. Potrivit ANM, vântul va avea intensificări, cu viteze la...

Ninsori și ger în București
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 14:57

Bucureștenii nu vor mai plăti apă caldă care nu e caldă!

Săptămâna viitoare, grupul PSD din Consiliul General al Municipiului București va promova un proiect de hotărâre vizând neplata agentului...

Bucureștenii nu vor mai plăti apă caldă care nu e caldă!