Ascultă Radio București FM Live

Abonamente și bilete la Sala Radio pentru primele 3 luni din 2023!

Abonamente și bilete la Sala Radio pentru primele 3 luni din 2023!
Foto: Cristian Barcan

Articol de bucurestifm, 14 decembrie 2022, 14:32

Pe lista de dorințe pentru anul viitor vă propuneți să ascultați mai multă muzică de calitate sau vreți să dăruiți celor dragi un cadou deosebit de Crăciun, pentru a se bucura de concerte speciale? O bună idee poate fi un abonament sau bilete pentru a doua parte a stagiunii de la Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice din România!

Abonamentele pentru evenimentele muzicale din perioada ianuarie-martie 2023 vor fi disponibile începând de joi, 15 decembrie. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de 27 decembrie. Casa de bilete a Sălii Radio va fi închisă în perioada 24.12.2022 – 02.01.2023, interval în care biletele vor fi disponibile doar online, pe iabilet.ro, și la partenerii lor de distribuție.

Pe 13 ianuarie 2023, primul eveniment al noului an este dedicat Zilei Culturii Naționale și este un prilej de a-l asculta pe violonistul Gabriel Croitoru interpretând Rapsodia română pentru vioară și orchestră de Emanuel Elenescu.

Pe 18 ianuarie, cunoscutul violoncelist Andrei Ioniță va oferi publicului român dovada talentului său ieșit din comun. În cadrul aceluiași eveniment, alături de Orchestra de Cameră Radio, Andrei Ioniță va interpreta ca solist două lucrări: prima la pian (Mozart) și cea de-a doua la violoncel (Haydn), o performanță de o virtuozitate artistică rar întâlnită pe orice scenă a lumii.

Invitați speciali pe care îi veți aplauda pe scena Sălii Radio vor fi artiști care și-au construit o carieră extraordinară pe marile scene ale lumii: dirijorii Frédéric Chaslin, Toufic Maatouk, Christian Badea, Stefan Geiger, Cristian Mandeal, Ralf Sochaczewsky, soprana Valentina Naforniță, pianiștii Alexei Volodin, Constantin Sandu și Eva Garet, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violonista Ioana Cristina Goicea, violistul Răzvan Popovici ș.a. În lunile următoare îi veți aplauda la Sala Radio și pe cunoscuții soliști ai Orchestrelor și Corurilor Radio România: violoniștii Alexandru Tomescu și Gabriel Croitoru, violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail.

Printre „hit-urile” simfonice pe care le veți asculta în perioada ianuarie-martie 2023 se numără Bach – Concertul Brandenburgic nr. 5 și Concertul pentru flaut, vioară şi orchestră, Ceaikovski – Simfonia nr. 6 – Patetica și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – Imperialul, Prokofiev – selecțiuni din baletul Romeo şi Julieta, Berlioz – Simfonia fantastică. Pe scena bucureșteană vă veți bucura și de o seară de coruri celebre din opere și de un concert-eveniment cu solişti ai Academiei Operei din Paris, interpretând Cosi fan tutte – Mozart (operă în concert). Veți asculta, de asemenea, și celebrul Concert nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Rahmaninov, cu prilejul Anului Internațional Rahmaninov, marcat la 150 de ani de la nașterea compozitorului.

Pe lângă evenimentele speciale prezentate de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, stagiunea de concerte oferită de Radio România readuce în fața publicului seri de folclor propuse de Orchestra de Muzică Populară Radio și evenimente speciale dedicate jazz-ului, susținute de Big Band-ul Radio, dirijat din această stagiune de Simona Strungaru. Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio vor fi, de asemenea, aplaudate pe scena Sălii Radio.

În perioada 15-23 decembrie vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru primele 3 luni ale anului 2023. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultați secțiunea de program de pe site-ul www.orchestreradio.ro.

Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu 27 decembrie. Casa de bilete a Sălii Radio va fi închisă în perioada 24.12.2022 – 02.01.2023, interval în care biletele vor fi disponibile doar online, pe iabilet.ro, și la partenerii lor de distribuție.

Preţurile abonamentelor pentru concertele Orchestrei Naționale Radio:

  • categoria I –  624 lei;
  • categoria a II-a – 499 lei;
  • categoria a III-a – 374 lei.

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

  • categoria I redus – 374 lei;
  • categoria a II-a redus – 299 lei.

Preţurile abonamentelor pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio:

  • categoria I – 288 lei;
  • categoria a II-a –  230 lei;
  • categoria a III-a – 173 lei.

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

  • categoria I redus – 173 lei;
  • categoria a II-a redus – 138 lei.

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021.314.6800. Programul casei de bilete este disponibil www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio-Romania marți, 20 octombrie 2026, 20:05

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Radio-Romania vineri, 16 octombrie 2026, 13:35

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat la...

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Radio-Romania vineri, 2 octombrie 2026, 12:47

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

În ediția de colecție De10xRomânia, de vineri, 2 octombrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Aurelian Temișan. Artistul a vorbit despre...

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania marți, 16 iunie 2026, 15:50

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează astăzi, 16 iunie, 36 de ani de la înființare, instituția fiind creată în 1990, la doar...

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania luni, 11 mai 2026, 17:26

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM

Acesta este cel de-al patrulea mandat consecutiv al lui Dan Șanta ca vicepreședinte al organizației, o recunoaștere a implicării constante și a...

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM
Radio-Romania marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare