Ascultă Radio București FM Live

Statele membre ale UE au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

Statele membre ale UE au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

Articol de bucurestifm, 26 iulie 2022, 14:59

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, informează agenţiilor AFP, EFE şi DPA, potrivit Agerpres.

“Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles – n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare”, a scris preşedinţia cehă a Consiliului UE pe contul său de Twitter.

”Majoritate uriaşă, numai Ungaria a fost împotrivă”, a declarat Sven Giegold, ministrul german al mediului, despre acordul a cărui aprobare a necesitat doar o majoritate calificată de 15 state membre din cele 27.

Noul compromis survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ”tot posibilul” pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ”risc de gravă penurie”, un mecanism de alertă va face ‘‘obligatorie” pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

De pildă, statele UE care nu sunt interconectate cu reţelele de gaze ale altor state membre vor fi scutite de la reducerea obligatorie a consumului de gaze, întrucât nu vor putea elibera volume semnificative de gaze în favoarea altor state membre.

De asemenea, ţările ale căror reţele de electricitate nu sunt sincronizate cu sistemul european şi depind în mare măsură de gaze naturale pentru producţia de electricitate vor şi ele scutite, pentru a evita o criză a furnizării de energie electrică în acele state.

O excepţie va mai putea fi cerută de un stat membru pentru a-şi adapta cererea internă de gaze dacă acel stat are interconexiuni limitate cu altele şi dacă poate demonstra că foloseşte la maxim capacităţile sale de export către alte state, inclusiv capacităţile de export de gaz natural lichefiat (GNL).

Alte derogări mai pot fi solicitate dacă un stat membru depinde în mare măsură de gazele naturale ca materie primă pentru industriile critice sau în cazul în care consumul său a crescut cu cel puţin 8% în ultimul an comparativ cu media ultimilor cinci ani.

Etichete:
Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:42

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul...

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Vremea se strică din nou
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:55

Vremea se strică din nou

La noapte, în Capitală, vor fi posibile ploi slabe. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Joi, vremea va fi închisă și...

Vremea se strică din nou
Gropi reparate în Ferentari
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:28

Gropi reparate în Ferentari

În urma sesizărilor primite din partea cetățenilor, Societatea Infrastructură 5, din subordinea Primăriei Sectorului 5, a intervenit prompt în...

Gropi reparate în Ferentari
Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:37

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața

România se află în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea rutieră. Mulți oameni, copii și adulți, își pierd viața...

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:06

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate

Un tribunal din Bruxelles a condamnat în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID...

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:46

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru

Hidroelectrica a demarat procesul de umplere a acumulării Vidraru, în conformitate cu graficul de golire şi umplere aprobat în cadrul proiectului...

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:45

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă

Discutăm despre ce funcționează, ce nu și ce ar trebui schimbat pentru ca relația cu statul să devină simplă, rapidă și predictibilă, cu...

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:41

La solicitarea călătorilor, TPBI suplimentează şase linii de transport în comun

În urma solicitărilor publicului, TPBI a dispus suplimentarea, începând de luni, 6 aprilie 2026, a şase linii de transport în comun,...

La solicitarea călătorilor, TPBI suplimentează şase linii de transport în comun